
Rata anuală a inflației a scăzut în septembrie 2024 la 4,62%, de la 5,1% în august, conform datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). În această perioadă, prețurile mărfurilor alimentare au crescut cu 4,72%, cele nealimentare cu 3,3%, iar serviciile cu 7,88%.
"Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2024 comparativ cu luna august 2024 a fost 100,33%. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 3,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2023 a fost 4,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2023 - septembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2022 - septembrie 2023) a fost 6,1%", se menționează în comunicatul INS.
Conform sursei menționate, indicele armonizat al prețurilor de consum pentru luna septembrie 2024 față de luna august 2024 a fost de 100,40%. Rata anuală a inflației în septembrie 2024 comparativ cu septembrie 2023, calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), a fost de 4,8%. Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2023 - septembrie 2024) față de cele 12 luni anterioare (octombrie 2022 - septembrie 2023), determinată pe baza IAPC, a fost de 6,4%.
Banca Națională a României (BNR) a revizuit prognoza de inflație pentru sfârșitul anului 2024, reducând-o la 4%, de la 4,9% anterior, și estimează că aceasta va ajunge la 3,4% la sfârșitul anului 2025, conform datelor prezentate în august de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
© 2026 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1445 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006070 (s)
Comentarii (0)