„Taxa pe lux", aplicată pentru mașini și imobile de valoare mare, necesită completarea formularului 216 și trimiterea acestuia la ANAF până la sfârșitul lunii septembrie pentru case și până în decembrie pentru mașini.
Ce este taxa pe lux și cine trebuie să o plătească
Această taxă se aplică doar contribuabililor care dețin proprietăți imobiliare cu o valoare de peste 2,5 milioane de lei (aproximativ 500.000 de euro). În cazul autoturismelor, taxa se aplică mașinilor înmatriculate în România, a căror achiziție depășește suma de 375.000 de lei (75.000 de euro).
Cum se stabilește taxa pe lux
Taxa pe lux este calculată astfel:
Pentru clădiri rezidențiale: se aplică o cotă de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea impozabilă a clădirii, comunicată de organul fiscal local prin decizia de impunere, și plafonul de 2.500.000 lei.
Pentru autoturisme: se aplică o cotă de 0,3% asupra diferenței dintre valoarea de achiziție și plafonul de 375.000 lei.
Cum se completează formularul 216
Formularul 216, care trebuie completat de toți cei care dețin proprietăți scumpe, trebuie să conțină numele, prenumele și informațiile referitoare la impozitul special pe bunurile imobile și mobile. De exemplu, dacă o persoană deține o mașină evaluată la 100.000 de euro, va plăti un impozit de 75 de euro, adică 0,3% din 25.000 de euro, care reprezintă diferența dintre valoarea autovehiculului și plafonul neimpozabil.
În cazul impozitului pe locuințe de lux, dacă aveți un imobil evaluat la 1 milion de euro, veți plăti un impozit de 1.500 de euro, reprezentând 0,3% aplicat la diferența dintre valoarea de piață a bunului și plafonul neimpozabil de 500.000 de euro.
Amintim că în luna aprilie, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că ordonanța de urgență privind măsurile de digitalizare adoptată de Guvern include și reglementările referitoare la marile proprietăți și averi, inclusiv taxa pe lux. Impozitul de 0,5%, care avea termen de plată pe 30 aprilie, a fost amânat până la 30 septembrie.
„Se notifică de către autorităţile locale contribuabilii care au proprietăţi cu o valoare impozabilă mai mare de 2,5 milioane lei. Autorităţile locale comunică ANAF-ului care este situaţia acestor proprietari. ANAF emite deciziile de impunere pentru proprietarii ale căror proprietăţi sunt cu valoarea mai mare de 2,5 milioane lei şi pe 30 septembrie ar trebui să avem primele încasări din impozitul pe marile averi. Cam aceste activităţi le vom desfăşura în perioada următoare", menționează ministrul Finanțelor Marcel Boloş în primăvară, după ce a anunţat că aplicarea taxei pe marile averi a fost amânată până la 30 septembrie.
El a explicat că, atunci când s-a luat decizia privind „taxa pe lux", toate bazele de date și informațiile erau gestionate de autoritatea locală, iar impozitul urma să fie administrat și implementat de ANAF, fără ca bazele de date să fie interoperabile.
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1354 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007623 (s)
Comentarii (0)