News Flash:

Primarul Robu, in inspectie la Gara de Nord

17 Martie 2015
1254 Vizualizari | 0 Comentarii
La un an de cand primarul Timisoarei, Nicolae Robu, a descins cu Politia Locala in Gara de Nord si a amenintat cu amenzi daca nu se salubrizeaza acest spatiu si nu incep reparatiile, edilul a vizitat luni din nou gara, pentru a vedea cum se prezinta lucrurile. Concluzia? S-a facut macar curatenie, fatada principala a intrat in reparatii si s-a zugravit sala unde se afla casele de bilete. Autoritatile cred ca acum nu se mai poate spune despre principala gara a orasului ca este o rusine, dar admit ca mai este inca mult de lucru...
De aceasta data primarul Nicolae Robu s-a declarat multumit de ce a gasit la Gara de Nord. Se lucra la refacerea fatadei principale, care a inceput sa isi schimbe fata, cativa muncitori lucrau de zor la intrare, sala caselor de bilete a fost zugravita, s-au spalat geamurile, nu mai mirosea a urina in pasajul subteran, personalul dadea cu matura si schimba sacii din cosurile de gunoi, iar in peisaj a aparut si cate o jardiniera cu flori, ceea ce denota preocupare in opinia edilului-sef.
Lucrarile ar trebui sa se finalizeze la mijlocul lunii aprilie, potrivit reprezentantilor CFR, scrie tion.ro.
„Tot ce s-a facut este pe un contract de reparatii si interventii al Regionalei Timisoara. Nu s-a facut pe proiectul cel vechi (n.r. - proiectul vechi de reabilitare, care trebuia facut pe fonduri europene si pentru care s-a pierdut finantarea). E un contract care se refera doar la partea de reparatii si igienizare a fatadei principale, urmeaza anul acesta sa facem partea dinspre linii, care a ramas (...) Nici acel proiect pe fonduri europene nu prevedea o arhitectura futurista sau sa schimbe ceva din designul cladirii garii. Acel proiect se refera la spatiile comerciale, la spatiile tehnice delimitate clar si problemele legate de instalatii”, a explicat directorul Regionalei CFR Timisoara, Alexandru Simu.
Robu l-a intrebat daca spera sa beneficieze de o finantare de la Ministerul Transporturilor pentru continuarea lucrarilor, dar Simu nu prea mizeaza pe asa ceva...
„Nu, doar din resurse proprii. De la minister speram sa primim bani pentru ceea ce era prevazut in vechiul proiect, anul trecut se vehicula un rest de executat undeva la 1,5 milioane de euro, pentru ca este la nivel de 30% cat s-a finalizat de catre firma cu care am ajuns pana la Curtea de Arbitraj de la Paris. Urmeaza sa vedem exact ce ni se aloca. Facem lucrari si anul acesta, inclusiv la peroane”, a adaugat seful Regionalei.
Pe o portiune a fatadei care a fost proaspat refacuta se puteau observa deja pete de igrasie si mai este inca de lucru si la partea de tamplarie, partial din lemn, partial din PVC, partial maro, partial... alba.
„E prevazuta si schimbarea tuturor geamurilor cu termopan. Cele de sus s-au facut cu foarte multi ani in urma, fiind locuinte de serviciu ale personalului cu functii de la calea ferata, restul sunt birouri si holuri... Va trebui pe proiectul mare al garii sa le modificam. Pe proiectul vechi sunt cuprinse (...) Cu petele de igrasie... este o teava sparta pe interior, va trebui intervenit. Se vede urat, pentru ca s-a facut nou si sunt infiltratii. O sa se repare acea teava sparta”, a dat asigurari Simu. Valoarea totala a lucrarilor este de aproximativ 600.000 de lei din spusele sale.

politia locala nicolae robu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1318 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006857 (s)