News Flash:

Primarul Nicolae Robu, anunt de ultima ora privind circulatia vaporaselor pe Bega

1 Iunie 2018
510 Vizualizari | 0 Comentarii
vaporas bega2

Primarul municipiului Timisoara, Nicolae Robu, a anuntat, joi, ca Guvernul a adoptat hotararea de infiintare a Regiei Autonome de Administrare a Caii Navigabile Canalul Bega, iar cele sapte vaporase achizitionate de municipalitate vor putea circula in regim de transport in comun. Daca aceasta autoritate nu era infiintata, Primaria Timisoara urma sa inapoieze sase milioane de euro Uniunii Europene, ambarcatiunile fiind cumparate din fonduri europene.


Primarul municipiului Timisoara. Nicolae Robu, a anuntat, joi, pe Facebook ca in curand timisorenii vor putea circula pe Bega cu vaporasele.

„Gata, vom circula in curand cu vaporasele! Guvernul a adoptat astazi hotararea de infiintare in subordinea Ministerului Transporturilor a Regiei Autonome de Administrare a Caii Navigabile Canalul Bega! Pe cale de consecinta, Primaria Timisoara va retrage plangerea din instanta prin care Primarul a cerut obligarea guvernului de a emite acest act. In perioada imediat urmatoare, Ministerul Transporturilor va trebui sa operationalizeze structura, iar aceasta sa adopte regulamentul de navigare si sa stabileasca semnalistica pe canal. Abia dupa ce aceste lucruri se intampla, vom putea naviga efectiv. Sper eu, in… 2-3 saptamani”, a scris Robu pe Facebook.

Dupa ce a facut si o prezentare succinta a proiectului, edilul Timisoarei a incheiat intr-o nota hazlie: ”Daca va bucurati, dati Like. Daca nu va bucurati, imaginati-va ca sunteti in plimbare cu vaporasul pe Bega. In ambele cazuri, dati Share / Distribuie”. 

Timisoara risca sa dea banii inapoi Uniunii Europene – sase milioane de euro – bani cu care a fost finantat proiectul de reabilitare a malurilor Canalului Bega, daca pana la finalul lunii iunie nu se reglementa circulatia vaporaselor.

Ambarcatiunile, sapte la numar, au fost achizitionate de Primaria Timisoara in cadrul proiectului european in urma caruia au fost reabilitate malurile Canalului Bega, insa, ca acestea sa si poata circula, conform proiectului, ca transport in comun, era nevoie de introducerea unei noi reglementari la nivel national. Pentru ca aceasta reglementare s-a lasat asteptata si pentru a nu risca, totusi, pierderea banilor, Primaria Timisoara s-a adresat intantei de judecata.

Vaporasele au costat aproximativ doua milioane de euro, bani proveniti de la bugetul local, parte in proiectul european. News.ro


regiei autonome administrare primaria timisoara
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0936 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013596 (s)