Toate ar fi mers inainte daca nu mi-as fi lasat celularul deschis. Asa insa… toate s-au dat peste cap. si daca ar fi fost simplu! Dar eram in fata ofiterului de la starea civila. Partenerul meu tocmai ce spusese un „DA” hotarat, eu n-am mai apucat… in acel an!

— Cetateana… Alexandra, de buna-voie…

Vocea celui care oficia cununia mea si-a lui Cristian a fost curmata brusc de sunetul strident al telefonului. Toata lumea a inceput sa se caute prin buzu-nare, posete, ma rog, fiecare ce avea.

Eu priveam degajata in jur, fiind convinsa ca-mi inchisesem mobilul. Cristian m-a tras de mana:

— Draga, e telefonul tau!

— Al meu? Dar il oprisem…

— Poate ai vrut… Nu stii ca exact atunci a venit mama si te-a intrebat nu stiu ce? Probabil ca te-ai luat cu altceva si ai uitat de telefon. Ce faci, nu mai raspunzi?

Am dat din cap si am extras aparatul din geanta. Pe ecran nu-mi aparea numarul apelantului. „O fi vreo gluma proasta. Mai bine il inchid.” si totusi, ceva m-a impins de la spate sa raspund. Am inceput sa tremur cum am auzit vocea de la capatul celalalt.

— imi cer scuze, dar e un telefon foarte important! am spus, intorcandu-ma spre invitati.

M-am retras intr-un colt al salii si am continuat sa ascult. Pana atunci nu apucasem sa scot o vorba, atat de socata fusesem cand l-am auzit pe Marius. Mi-am revenit.

— Alexandra, te rog sa ma ierti ca te sun atat de tarziu! Ne putem intalni sa stam de vorba? Este foarte important pentru mine!

— si pentru mine a fost… Mi-a trebuit destul timp sa ma refac… Acum ce mai vrei? Nu-ti ajunge ce mi-ai facut?

— stiu ca am fost un prost! Dar te-am iubit. si te iubesc si mai mult. Abia cand n-am mai fost impreuna, am realizat ce pierdusem.

— Asta e treaba ta! am ripostat eu mai dur decat simteam.

Abia ma abtineam, stiam ca nu pot sa-mi mai controlez mult timp vocea. Tremurul era din ce in ce mai evident. intorsesem capul spre Cristian si cei care venisera sa asiste la cununie. Devenisera nerabdatori. Viitorul meu sot imi facea semne disperate sa termin mai repede discutia.

— Ce spuneai? Nu eram atenta…

— stiu ca am gresit, dar o sa incerc sa ma schimb daca ma accepti din nou. Te rog, mai da-mi o sansa!

— stii unde sunt chiar in acest moment?

— Nu. De unde sa stiu?

— Ma marit! si daca intarziai inca un minut…

— Nuu!

— Ce „nu”?

— Nu! Te rog, nu te marita! Mai asteapta! Gandeste-te bine!

— Sa ma gandesc? si, ma rog, pentru ce motiv as renunta la un barbat care ma iubeste si care ma vrea alaturi? am spus si am inchis telefonul.

Cristian se apropia.

— Ce s-a intamplat? E grav? Vad ca te-ai schimbat la fata! ti-e rau?

Am tacut pret de cateva clipe. Aveam insa nevoie de mult mai mult timp. Nu puteam gandi atat de repede. in fond, era vorba de viitorul meu, de viata mea. Ce sa fac? Cum? Eram intr-o mare dilema. II priveam pe Cristian si gandurile mi se invalmaseau in minte. Doamne, cum sa fac sa fie bine? Simteam ca nu mai am aer. Ma sufocam…

— Alexandra, ti-ai revenit, in sfarsit! Cum te mai simti?

Am privit in jur. Tot felul de chipuri erau aplecate asupra mea.

— Ce s-a intamplat? Ce-i cu mine? Unde sunt?

— Linisteste-te! Sunt langa tine! a spus Cristian, incet. Cred ca emotiile sunt de vina. si canicula… S-au adunat prea multe intr-o singura zi… Ai lesinat.

— Vai de mine, ti-am stricat ziua!

— Dar nu mi-ai stricat nicio zi. Oricum, a intrat alta pereche sa se cunune. Ce facem, te simti in stare sa continuam?

Acela a fost momentul in care m-am decis. Aveam ocazia sa trag de timp si nu vedeam de ce nu as fi facut-o.

— Ma simt foarte slabita. imi tremura picioarele. Eu stiu ce sa zic? Daca nu ar fi fost atatia oameni… si daca nu ar fi fost toate pregatirile astea…

— Fii serioasa! Sanatatea ta e mai importanta decat orice. stii ce facem? ii trimitem la restaurant, sa petreaca, iar noi mergem intai pe acasa. Dupa ce te odihnesti putin, mergem si noi la petrecere. Daca tot au venit oamenii sa se distreze, sa-i lasam sa se simta bine.

— Mai bine asa…

— Cu conditia sa ma iei totusi de barbat!

— Cand ne-or mai programa astia… Dar venim numai noi si martorii, nu?

— Mai vedem pana atunci…

Abia acasa si-a amintit de telefonul pe care-l primisem in timpul oficierii casatoriei.

— Cine te-a sunat la cununie? L-am privit lung si am rostit:

— Marius.

S-a dus si a scos o sticla cu bautura din barul improvizat in biblioteca.

— Cred ca am nevoie de intaritor. Ce mai voia Marius de la tine?

— Nu stiu exact. Cum, de altfel, nu stiu de unde a avut numarul de telefon. Dar ce conteaza? Apartine trecutului…

— Da? Asa sa fie? Nu cumva lesinul tau are legatura cu chestia asta? Poate ca te-ai razgandit in ceea ce ma priveste…

Fara sa-si dea seama, ridicase glasul. si vocea ii ragusise brusc. Nu ma razgandisem, doar imi acordam putin timp. Trebuia sa vad limpede cum stau lucrurile. De fapt, nu stiam prea bine ce voia Marius, dar banuiam. Probabil ca mult discutatul sau divort avusese loc, in

sfarsit. Probabil ca voia sa reinnoade legatura. in fond, relatia cu mine fusese foarte comoda pentru el. Eu il veneram si el se lasa venerat. Vreo trei ani ma dusese cu vorba. La inceput, negase ca ar fi fost insurat. Pe urma, cu ajutorul unor prieteni binevoitori, am aflat adevarul.

socul fusese mare, dar si dragostea pe care i-o purtam era enorma. L-am iertat si am acceptat ceea ce nici nu visasem vreodata: postura de amanta. Eram tot ceea ce urasem vreodata, dar pe atunci nu-mi pasa. Chiar daca uita sa ma sune, chiar daca asteptam ore in sir si nu mai aparea, chiar daca ma si lovise de cateva ori, nu conta. il iubeam! Doamne, cat de naiva putusem sa fiu! si acum, ce naiba voiam? Cristian ma iubea si-mi acorda toata increderea lui, iar eu… ce faceam?

— Alexandra, esti absenta… inseamna ca am avut dreptate! E clar, am fost doar un papagal! Te-am iubit si as fi facut orice pentru tine! A fost suficient un singur telefon de la acel domn pentru ca tu sa calci in picioare tot ce a fost intre noi doi. Chiar atat de putin am insemnat? Ai jucat tot timpul teatru? Fir-ar sa fie, e vorba de viitorul meu, al tau, daca nu al nostru impreuna! Vorbeste, raspunde-mi!

Ce-i puteam raspunde? il iubeam. Dar il iubeam si pe Marius. Pe fiecare in alt fel. Marius reprezenta pasiunea, clipa de nebunie. Cristian era linistea care-mi trebuia. Era stalpul de sustinere. Dar care era nevoia mea mai mare? Langa Marius traiam cu intensitate fiecare clipa. Parca era o flacara ce ma mistuia. Langa Cristian traiam ca intr-un basm. Parca era oaza mea de liniste.

Aveam nevoie de amandoi. Cristian ma zgaltaia, incercand sa ma faca atenta la vorbele lui. Nu ma puteam concentra. Eram mult prea preocupata de mine, de framantarile interioare, ca sa mai fac fata si altora.

— stii ce? Hai s-o lasam balta! Acum ma culc, vorbim maine, cand vom fi mai linistiti!

El s-a culcat, dar eu am ramas in fotoliu, gandindu-ma toata noaptea. Cand s-a trezit, i-am spus:

— Nu te-am luat de fraier, Cristian. Chiar te iubesc. Dar imi dau seama ca am nevoie de putin timp sa ma lamuresc. Prefer sa fac asta acum decat sa fac un pas gresit. Nu, nu e vorba de tine! La mine ma refeream. Ce ai vrea? Sa ne casatorim si pe urma sa constatam ca a fost o greseala?

— Cat timp vrei? Spune-mi o data!

— Nu-ti pot da. Cel putin, nu in acest moment. Sa lasam timpul sa decida…

M-am mutat inapoi in garsoniera mea. Ma simteam atat de stinghera in cuibul meu! Lipsea ceva si stiam si ce. Dar nu voiam inca sa recunosc. Dupa un timp, l-am cautat pe Marius. Ne-am dat intalnire, sa vad ce voia de la mine. Primul lucru pe care l-am remarcat la el a fost verigheta. Era tot pe deget. Buun! Asa carevasazica…

— Care e scopul intalnirii noastre? Mureai sa ma vezi! Uita-te bine si spune ce doreai! Ce ardea asa tare?

— E prea tarziu acum. Nu mai e de actualitate!

— Vad ca esti insurat! inca! Nu spuneai ca divortezi? Sau facea parte dintr-un scenariu?

si-a privit inelarul, oarecum surprins.

— A, domnul a uitat sa-si scoata verigheta! am continuat, ironic. Nu-i prea bine, vezi ca ai inceput sa imbatranesti! Cum mai poti fraieri pustoaicele?

— Da, bine… Am uitat. si ce-i cu asta? Voiam sa-ti spun cat de dor mi-era de tine si tu… ma iei cu chestii de-astea! a facut el pe ofensatul.

Il studiam cu atentie. Se schimbase mult de cand nu-l mai vazusem. Slabise, si asta nu-l avantaja. Oare ce ma atrasese la el? Da, trecuse ceva timp de cand nu ne mai vazuseram, dar credeam ca intalnirea noastra va decurge altfel. Unde era focul care ma mistuia de cum il vedeam? Unde era pasiunea dintre noi? Era ciudat ca nu simteam nimic. Nici ura, nici dragoste, nimic. si asta ma speria.

— Sanda mea draga, arati foarte bine!

— imi prieste. si nu-mi mai spune „Sanda mea draga”. Nu-mi place!

— Dar iti placea…

— Asta a fost demult, intr-o alta viata, cand ma lasam prostita de vraja ta!

Am stat de vorba ceva timp si am constatat ca nu mai aveam multe in comun. imi dadeam seama ca dragostea lui Cristian ma vindecase de Marius. Pacat ca trebuia sa-mi dau seama in asemenea conditii.

— Nu mergem la garsoniera ta? m-a intrebat in momentul in care voiam sa ne despartim.

— Ai uitat ca m-am maritat? am profitat eu de faptul ca nu aflase inca ce se intamplase la cununia mea.

— Ce-are una cu alta? Doar nu mergem la barbatul tau acasa! Ba as spune ca e chiar mai placut asa. Gustul adulterului e mult mai dulce.

Marius al meu nu se schimbase. Ba aveam senzatia ca se credea chiar Don Juan, barbatul caruia nu-i rezista nicio femeie.

— Baiete, i-am spus, cat se poate de rece, dupa cateva clipe. Am facut cea mai mare descoperire! Esti un bou! Pacat ca nu mi-a deschis nimeni ochii mai inainte… Ma bucur asa de mult ca am reusit s-o termin cu tine!

— Crezi ca poti trai fara mine? a ranjit el. Cum m-ai cautat acum, o vei mai face. si atunci, eu voi pune conditiile, o sa vezi!

I-am ras in nas. Am plecat si nu l-am mai cautat. Nu ma mai interesa soarta lui. Aveam ceva mult mai important de rezolvat. Mi-au trebuit cateva luni sa reinnod ce stricasem ca proasta intr-o clipa de nebunie.

Cristian m-a iertat repede, dar nu a uitat. si lucrul asta era parca mai important. Dar am reusit in cele din urma. Dragostea noastra s-a purificat prin incercarea la care am fost supusa, la care am fost supusi amandoi. si, la aproape un an, eu am fost cea care l-a cerut in casatorie pe Cristian.

— De cand asteptam asta! De data asta, esti sigura-sigura ce vrei?

— Da, sunt sigura! Vreau sa imbatranim impreuna!

— Asta o spui acum, dar peste cincizeci de ani?

— Daca-i mai apucam…

— Deci, mergem pana la capat?

— Pana la capat!

Asteptam sa intram in sala. Cristian s-a uitat la mine si a zambit.

— Ce-i? M-am murdarit pe fata?

— Nu… Ma gandeam ca poate iti lasi iar telefonul deschis! Cine stie cine mai poate aparea de data asta! si iar mai amanam un an…

Am ras. Nu avea ce sa se mai intample. Trecutul meu era adanc ingropat si nu vedeam motivul pentru care ar mai fi inviat… Trecuse exact un an. De fapt, chiar am dorit sa fie aceeasi data. Sa-mi amintesc mereu incercarea prin care trecusem.

Am intrat si am dat peste acelasi ofiter al starii civile. S-a uitat lung la noi:

— De data asta, sunteti hotarati?

— Sigur!

— Atunci, putem incepe!

Cand mi-a venit randul, nu am sovait. Am raspuns hotarata: „DA”. Am raspuns asa cum trebuia sa o fac cu un an in urma. Acum sunt sigura de mine, de sentimentele mele. Niciodata nu am fost mai convinsa de ceva. Dragostea pentru Cristian este o dragoste matura, care sunt sigura ca va dura o vesnicie.

Cu Marius nu as fi avut nicio sansa. Pentru el nu am insemnat nimic. Trebuia sa se simta adulat, si eu asta ii oferisem. Dar gata cu gandurile astea! Evenimentul prin care treceam era prea important ca sa ma gandesc la alte prostii. De fapt, era unic. in cateva minute, s-a terminat totul. Sau, poate, abia a inceput…