Politia Arges va lua în discutie, luni, cererea lui Cristian Cioaca de reîncadrare în cadrul institutiei, cel mai probabil el urmând sa primeasca un post la Compartimentul logistic al inspectoratului, în conditiile în care nu are voie sa poarte arma si nici sa intre conduca autovehicule.
Cererea de reîncadrare a lui Cristian Cioaca în cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Arges trebuie analizata în termen de 15 zile, însa la nivelul IPJ Arges aceasta solicitare va fi discutata cel mai probabil în cursul zilei de luni, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX seful Politiei Arges, comisar-sef Petre Ionitescu.
El a precizat ca, cel mai probabil, Cioaca va primi un post la Compartimentul logistic, adica la garaj, la cazarmare sau într-o zona în care se desfasoara activitati de mentenanta.
Eliberat din închisoare vineri seara, Cristian Cioaca a mers la Politia Arges sâmbata, cerând sa fie reîncadrat în aceasta institutie.
Potrivit unui comunicat Politiei Române dat publicitatii sâmbata, ca urmare a hotarârii Curtii de Apel Pitesti de a înlocui masura arestului preventiv cu cea de control judiciar si în conformitate cu prevederile legale în vigoare, IPJ Arges are obligatia de a înceta masura suspendarii din functie a inspectorului principal de politie Cioaca Cristian si de a dispune masura de punere la dispozitie.
"În conformitate cu prevederile art. 65 din Legea nr. 360 din 2002 privind statutul politistului, ofiterul de politie va fi pus la dispozitia IPJ Arges, urmând a desfasura activitati administrative. Precizam faptul ca acesta nu va avea drept de port armament. De asemenea, nu va efectua activitati de politie judiciara sau de relatii cu publicul", se preciza în comunicatul citat.
Conform solutiei pronuntate de completul de divergenta de la Curtea de Apel Pitesti care a decis, vineri dupa-amiaza, înlocuirea arestarii preventive a lui Cioaca cu masura controlului judiciar, Cristian Cioaca are o serie de interdictii, între care aceea de a purta arma, de a conduce autovehicule, dar si de a participa la manifestari sportive, culturale, la adunari publice ori la emisiuni audio-vizuale.
De asemenea, lui Cioaca îi este interzis sa se apropie de membrii familiei Elodiei, cu exceptia fiului sau, de martorii sau de expertii desemnati în dosarul de omor în care este judecat.
Pe perioada controlului judiciar, Cioaca va fi supravegheat de Politia Pitesti.
Politistul Cristian Cioaca a iesit vineri seara din Penitenciarul Colibasi, dupa ce Curtea de Apel Pitesti a decis înlocuirea arestarii preventive cu masura controlului judiciar, decizia fiind executorie, însa nu si definitiva.
Cristian Cioaca s-a aflat în arest din 5 decembrie 2012, iar la sfârsitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibasi.
El a fost trimis în judecata de catre procurorii Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie pentru omor calificat si profanare de morminte, el fiind acuzat ca si-a ucis sotia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.
În 2 iulie 2013, Cioaca a fost condamnat de Tribunalul Arges la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat si la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând sa execute, daca decizia ramâne definitiva, 22 de ani de detentie. Sentinta instantei de fond a fost atacata cu apel de toate partile implicate, respectiv de Cristian Cioaca, de mama si fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de parti civile în dosar, si de procurori.
Fostul politist a mai fost obligat, prin sentinta Tribunalului Arges, sa plateasca suma de 135.000 de lei cheltuieli judiciare catre stat si echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului sau minor Patrick, în calitate de parte vatamata. De asemenea, familia Ghinescu ar urma sa primeasca daune morale de 100.000 de euro, în timp ce fratele Elodiei, Robert Ghinescu, 50.000 de euro.
Urmatorul termen în dosarul de omor în care este judecat Cristian Cioaca este stabilit pentru 6 martie la Curtea de Apel Pitesti. La înfatisarea anterioara, din 11 februarie, au fost reaudiati mai multi martori din dosar, care si-au mentinut declaratiile date anterior în fata anchetatorilor si a magistratilor care au judecat dosarul pe fond.
Procurorii au aratat în rechizitoriul trimis instantei ca, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, "pe fondul unor relatii conflictuale preexistente legate de un iminent divort generat de presupusele relatii extraconjugale ale sotilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discutiile au degenerat, context în care Cristian Cioaca i-a aplicat sotiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia".
Ulterior, Cioaca a dus trupul sotiei sale în cada baii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai usor, potrivit procurorilor.
Anchetatorii au precizat ca în noaptea în care ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul minor al celor doi se afla în apartament.
Elodia Marilena Ghinescu a disparut de acasa la sfârsitul lunii august 2007, însa Cristian Cioaca, atunci politist la Politia din Arges, a anuntat disparitia acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea sefei lui.
Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioaca, deoarece s-au gasit urme de sânge în apartamentul celor doi soti si în autoturismul barbatului. Mai mult, în septembrie 2007, dupa doua saptamâni de la disparitie, anchetatorii au gasit într-o râpa haine având pete cu sângele Elodiei. În octombrie 2007, într-o râpa lânga Râsnov au fost gasite uniforma de politist a lui Cioaca, alte obiecte ale acestuia si ale Elodiei. Mediafax.ro
Comentarii (0)