News Flash:

Controale în mijloacele de transport în comun din Timișoara

Polițiștii locali încearcă să prevină furtul din buzunare și genți

13 Aprilie 2023
300 Vizualizari | 0 Comentarii

Polițiștii locali din Biroul Transport Urban și Patrulare Navală au desfășurat împreună cu polițiștii din Biroul Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș o acțiune de prevenire a furturilor din buzunare și din genți, precum și a altor infracțiuni contravenționale, pe mijloacele de transport în comun din Timișoara, ieri și azi.

În cadrul acestei acțiuni, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale conform HCL 371/2007 unor hoți din buzunare depistați fără documente de călătorie în zona Bălcescu. De asemenea, un bărbat care apela la mila publică într-un tramvai a fost preluat și transportat la adăpostul destinat persoanelor fără adăpost din Piața Libertății.

Patrulele mixte au oferit sute de pliante informative cetățenilor despre modul în care trebuie să acționeze pentru a preveni furturile și alte infracțiuni, iar aceștia au declarat că au simțit o diminuare semnificativă a acestor fapte în ultima perioadă datorită acțiunilor poliției.

Poliția Locală a atras atenția cetățenilor să fie vigilenți în perioada Sărbătorilor Pascale, când numărul infracțiunilor poate crește, asigurându-i că polițiștii locali vor patrula și răspunde sesizărilor pentru asigurarea liniștii și ordinii în Timișoara.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1170 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008716 (s)