News Flash:

Eveniment gratuit pentru IMM-uri

Pe 8 iunie are loc Conferința TechDay la Iulius Congress Hall, în Timișoara

1 Iunie 2023
274 Vizualizari | 0 Comentarii

În data de 8 iunie, se va desfășura la Timișoara a doua ediție a conferinței TechDay, un eveniment gratuit dedicat antreprenorilor de IMM-uri. Conferința intitulată "Perspective de Digitalizare - Investiții și inovații cu finanțare prin Fonduri Europene" va avea loc la Iulius Congress Hall, sala Mozart, începând cu ora 13:00.

Evenimentul este adresat persoanelor din județul Timiș care doresc să își dezvolte afacerile prin digitalizare, să obțină soluții IT eficiente, să își optimizeze afacerile și să acceseze fonduri europene nerambursabile în acest scop. Participanții vor avea ocazia să asculte prezentările a 6 speakeri cu experiență în implementarea de soluții digitale pentru companii de top.

Organizatorii au pregătit prezentări despre cele mai eficiente soluții de digitalizare disponibile în prezent, instrumente și strategii pentru optimizarea afacerilor, precum și informații valoroase despre accesarea fondurilor europene pentru implementarea soluțiilor digitale.

Printre speakerii conferinței se numără Dan Turcitu de la Ascent Soft, Marius Moise de la Fastbit, Liviu Pascu de la Avaelgo, Florin Mates de la Phabeda, Adelina Fometescu de la Networking Office Project și Radu Cornilă de la Lasting System.

În ultima sesiune a evenimentului, participanții vor putea adresa întrebări speakerilor. Locurile sunt limitate, așa că participarea se face pe bază de înscriere prin accesarea link-ului disponibil AICI.

Pentru mai multe detalii despre speakeri, subiectele de discuție, programul evenimentului, parteneri și altele, clic AICI.

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon +40 749 411 411 sau prin e-mail la adresa contact•techday.ro.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1176 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004690 (s)