News Flash:

Parastas pentru Adrian Iovan si Aura Ion, la locul accidentului din Apuseni

23 Februarie 2014
1504 Vizualizari | 0 Comentarii
Aproximativ 300 de persoane au participat, sâmbata, pe Vârful Petreasa, la locul accidentului aviatic din Muntii Apuseni, la un parastas pentru pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Slujba de pomenire a fost oficiata de trei preoti, pe Vârful Petreasa, la crucea de lemn amplasata în locul unde în 20 ianuarie s-a prabusit avionul la bordul caruia se afla un echipaj medical, iar pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion si-au pierdut viata, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Aproximativ 300 de persoane au participat la slujba, fiind vorba despre rude, apropiati ai victimelor si localnici, printre care si satenii care au ajutat echipele de cautare si au participat la salvarea ranitilor din epava avionului. Participantii au urcat cu masini de teren si pe jos pâna în zona în care a fost oficiata slujba, accesul fiind extrem de dificil.
Printre participanti s-a aflat fosta sotie a lui Adrian Iovan, Romanita Iovan, cea care a si organizat parastasul, însa au lipsit rudele studentei Aurelia Ion.
La finalul slujbei, fosta sotie si prietenii pilotului Adrian Iovan au lansat lampioane, Romanita Iovan spunând ca lampioanele ridicate în aer simbolizeaza faptul ca toti cei care au venit la parastas sunt alaturi de Adrian Iovan si Aurelia Ion.
Fosta sotie a pilotului le-a multumit satenilor din Horea pentru ceea ce au facut pentru victimele avionului prabusit.
"Vreau sa multumesc celor din Horea si celor prezenti aici pentru tot ce au facut. Faptul ca mai exista omenie în tara asta este nemaipomenit. Omenia este aici, la înaltime, la 1.400 de metri", a spus Romanita Iovan.
Ea nu a dorit sa faca mai multe comentarii, spunând ca în aceasta zi cei care au urcat la locul tragediei trebuie doar "sa se roage pentru Adrian si Aurelia".
Romanita Iovan a pus pe crucea de lemn o jerba de flori în care a asezat un mic avion din piese lego, macheta pe care a realizat-o special pentru tatal sau fiul celor doi, Albert.
Dupa slujba de parastas va avea loc o pomana, într-o cladire a scolii din satul Giurgiut, mâncarea care va fi servita fiind pregatita de femei din Horea.
Cei trei localnici care au ajuns primii la locul accidentului aviatic, Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea si Gheorghe Trif, au anuntat ca vor organiza si ei, duminica, un parastas în memoria lui Adrian Iovan si a Aureliei Ion, însa acesta se va desfasura conform traditiei din zona. Astfel, parastasul va avea loc duminica, dupa liturghie, si se va desfasura în biserica din localitate, iar apoi se vor împarti participantilor colaci, cozonac si vin.
La locul prabusirii avionului, motii au amplasat, a doua zi dupa accident, o cruce din lemn, iar un preot a oficiat o slujba de pomenire. Crucea are peste trei metri înaltime si a fost realizata din lemn de localnicii din Horea care au participat la cautarea epavei avionului si la gasirea victimelor. De asemenea, pe cruce au fost scrise numele celor doua persoane care si-au pierdut viata în accidentul aviatic, pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion, data accidentului si ora la care se presupune ca s-a produs acesta. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1224 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007188 (s)