Cele mai multe din obiceiurile traditionale de Craciun s-au pierdut in judetul Alba, iar printre putinele care inca se mai pastreaza sunt colindele din Ajunul Craciunului si ”butea feciorilor”, un obicei vechi de 400 de ani, care a fost intrerupt doar in timpul razboaielor.

Etnograful Petruta Pop spune ca, din pacate, in timp, multe dintre obiceiurile traditionale de Craciun s-au pierdut in judetul Alba ca de altfel si in alte zone din tara, iar in prezent doar in cateva sate se mai pastreaza astfel de traditii populare.

De asemenea, atat traditiile cat si modul in care sunt sarbatorite Craciunul si Anul Nou s-au schimbat.

Seful Serviciului Judetean al Arhivelor Nationale Alba, Dana Zecheru, spune ca institutia detine un fond arhivistic important cu evocari despre sarbatorile de iarna si modul in care erau sarbatorite in diferite localitati din Alba in anii 1938 si 1943.

”Serviciul Judetean al Arhivelor Nationale Alba detine doua dosare deosebit de interesante legate de aceasta perioada a sarbatorilor de iarna. Sunt pastrate lucrari de control ale elevilor la Religie din 1938 si din 1943. In evocarile din 1939, elevii din zona Cugirului descriu obiceiurile de iarna si ce este foarte important pentru cercetarea etnografica redau textele unor colinde care se cantau in perioada respectiva. Se spune cum mergeau initial cetele de copii mici de opt - zece ani, urmau apoi adolescentii ca in final pe seara sa mearga oamenii in toata firea la colindat. Se colinda tot satul si bineinteles se incepea cu casele oamenilor notabili, cei care aveau bani sau cu casele preotului, invatatorului sau sefului de post”, spune Dana Zecheru.

Chiar daca in unele sate copiii pastreaza obiceiul colindatului si in Ajunul Craciunului merg din casa in casa vestind Nasterea Domnului, pretentiile acestora s-au schimbat astfel incat nu mai asteapta mere, nuci si covrigi, ci batoane de ciocolata sau bani.

Intr-una dintre lucrarile de control pastrate la Arhivele din Alba, Ioan Lais, un elev in clasa a III-a de gimnaziu (acum clasa a VII-a) din zona Cugirului, povesteste in anul 1938 despre obiceiul ”pizarailor”, asa cum sunt denumite bunatatile pe care le strangeau copiii care mergeau la colindat.

”In dimineata zilei de 24 decembrie pornesc copiii dupa pizarai colaci, bomboane sau mere (…) Mai mare ti-e dragul ca sa vezi cum se trantesc ca sa ajunga care de care mai nainte sa ia mai mult si sa isi umpla straicuta si sa fuga acasa”, povestea elevul in lucrarea sa de control.

Tot in anul 1938 despre acest obicei vorbeste intr-o lucrare de control pastrata ca document de arhiva si elevul Gherman Draghici din Sebes.

”In dimineata de ajun strazile sunt pline de copii care se socotesc cine sa intre intai la nenea Doroftei ca acela e un bogatan mare si le da multe nuci. Se aude zicand dintr-o data: «Neata, neata la mos Craciun/ Noi iesim deici, Dumnezeu intra aici». Aveau si o zicala pentru gazdele care nu ii primeau: «Daca nu ne dati colindet/ Sa va moara porcul in cotet/ Si mata de-nghet»”, povestea elevul.

Potrivit acestuia, colindul este continuat dupa ce se intuneca de flacai care colinda fetele de maritat, iar in dimineata de Craciun intreaga comunitate merge la biserica unde ”aglomeratia e foarte mare”.

Acest obicei se pastreaza si astazi in satul Limba de langa Alba Iulia, insa sub denumirea de ”pitarai”.

Gheorghe Damian, primarul din Ciugud, comuna in componenta careia se afla satul Limba, sustine ca obiceiul ”pitaratului” este autentic si ar fi pastrat in zona din vremea dacilor, fiind transmis din generatie in generatie.

Potrivit acestuia, obiceiul pitaritului incepe si acum in curtea primei case din sat, unde copii de diferite varste se aduna avand fiecare o traistuta atarnata de gat si striga: "Buna dimineata la Mos Ajun! Dati-ne un colindret, ca ne moare porcu-n cotet! Dati-ne un covrig, ca ne moare porcu' de frig! Ne dati sau nu ne dati, sau nu ne lasati! Haaaaaaaai, hai!".

Gazdele ii intampina pe pitarai cu un cos plin cu bomboane, ciocolata sau fructe pe care apoi le arunca in curte, in timp ce copiii incearca sa-si umple traistutele cu bunatati.

Primarul din Ciugud, Gheorghe Damian, spune ca in vechime copiii primeau nuci si pitarai - colaci mici facuti din aluatul care ramanea de la paine sau de la cozonaci -, insa acum doresc bomboane, ciocolata, fructe sau chiar bani.

 

In perioada celui de-al doilea razboi mondial traditiile si obiceiurile de Craciun specifice satelor din Alba sunt afectate de perioada grea prin care trecea tara, dar si de faptul ca in multe comunitati existau tineri care murisera pe front.

”In documentele de arhiva din 1943 observam ca lucrarile de control nu mai prezinta textele colindelor si se poate descoperi sub influenta vremilor care erau atunci o adevarata tristete pentru ca toti copiii vorbesc despre situatia grea in care se gasea satul, situatia grea cauzata de faptul ca oamenii erau plecati la razboi. Din cauza faptului ca o parte fusesera ucisi sau venisera acasa grav raniti nu mai este acest ton de bucurie care se simtea din evocarile din anii precedenti, inaintea razboiului. Sunt redate insa obiceiurile pe care incercau sa le pastreze cei care ramasesera acasa, in special batranii si copiii”, spune seful Serviciului Judetean al Arhivelor Nationale Alba, Dana Zecheru.

In 1943, un elev din zona Cugirului povesteste despre ”timpurile grele” in care se afla satul romanesc si povesteste ca, din cauza razboiului, obiceiurile si traditiile satului s-au pierdut.

”Prin timpuri mai vechi erau si la noi in sat mai multe obiceiuri si le pastram ca datini sfinte. Aceste obiceiuri erau si foarte frumoase de aceea abia asteptam sa vina sarbatorile si sa nu se mai termine, ca in timpul sarbatorii Craciunului peste tot era numai voie buna. Aceste obiceiuri s-au mai pierdut si au inceput sa se uite mai ales acum in ultimii ani cand au inceput aceste timpuri grele si tarile se gasesc aproape toate in razboiu, cand floarea satului este dusa pe front, multi dintre ei si-au dat viata sau au ramas chilavi (n.r. infirmi)”, povestea copilul in lucrarea de control devenita document de arhiva.

Unul dintre obiceiurile care se mai pastreaza si astazi in judetul Alba si care este, potrivit etnografilor, aproape nealterat este ”butea feciorilor”.

Etnograful Petruta Pop spune ca ”butea feciorilor” este o traditie specifica sarbatorilor de iarna care se mai practica in satele din Tara Secaselor, din judetul Alba.

”Din multitudinea de obiceiuri si datini practicate in lumea satului traditional pe durata sarbatorilor de iarna, cel mai vechi care se pastreaza si astazi in Tara Secaselor este «butea feciorilor». Vechi de aproape 400 de ani, obiceiul cetelor de feciori apare atestat documentar in 1647 in Memorialul pastorului Andreas Mathesius din Cergau Mic. Pastorul satului, referindu-se la indaratnicii sai enoriasi, spune ca «ei arata ca de la parintii si bunicii lor au primit astfel de traditii si invataturi de urmat ca in noaptea de Craciun tineretul lor sa umble cu colindele…cand intra in casa jumatate din ceata se aseaza la masa, bea si mananca, iar ceilalti trebuie sa stea in picioare si sa cante romaneste nelegiuitele lor colinde… inainte de Craciun n-au alta grija mai mare decat sa stea impreuna si sa invete dracestile cantece». Obiceiul «butii» s-a practicat cu regularitate, an de an, cu intreruperi in timpul celor doua razboaie mondiale”, spune Petruta Pop.

Potrivit acesteia, in timpul razboaielor, satele ardelenesti isi jeleau fiii morti pe fronturi, departe de cei ai casei, astfel incat in multe comunitati preotii cereau ca obiceiul sa nu se mai practice in semn de doliu.

Petruta Pop afirma ca descrierea cea mai veche a obiceiului ”butii” apartine lui Septimiu Albini, originar din Cut, care in 1887 scrie in ”Tribuna” despre ”Colindatul junisenilor bagati la bute”, iar mai tarziu o cercetare ampla a fost realizata in 1999 de catre Ilie Moise in lucrarea ”Confrerii carpatice de tineret. Ceata de feciori”.

”Obiceiul se practica in localitatile Rosia de Secas, Ghirbom, Dostat, Berghin, Spring, Drasov, Deal, Cut, Daia Romana. Astazi se practica la Cut si Daia Romana, iar in celelalte localitati doar sporadic si in cadru organizat. Complex si riguros organizat, obiceiul se pregatea cu sase saptamani inainte de Craciun, timp in care feciorii satului se grupau pe varste, iar in alte sate diferentierea se facea dupa catanie. Momentele principale ale obiceiului se pot ordona in felul urmator: gasirea gazdei, alegerea capeteniilor, stransul vinului, colindatul si butea propriu-zisa”, afirma etnograful Petruta Pop.

Potrivit acesteia, feciorii porneau mai intai prin sat in prima duminica din Postul Craciunului in aflarea unei case cu incaperi mai mari, unde cereau voie proprietarului sa-i gazduiasca pe durata pregatirii si desfasurarii obiceiului, iar apoi alegerea conducatorilor butii reprezenta un moment important pentru ceata.

”La loc de cinste se situa judele, numit in alte parti vataf, ghirau sau primar, acesta fiind cel care poarta intreaga raspundere pe durata celor sase saptamani de pregatiri si doua saptamani de desfasurare a intregului ceremonial. Ajutoarele judelui sunt colacarul, numit in alte pati jurat sau crasmarul mare si care se bucura de aprecierea colectivitatii, acestia avand roluri importante si in organizare, raspunzand de camara si pivnita, dar si de stransul darurilor. In general, capeteniile se alegeau din feciorii cu armata facuta care aveau autoritate. Ei alegeau crasmarul (din grupul celor tineri), outa si pargarul (din grupul celor care intra prima data la bute)”, mai spune Petruta Pop.

Fiecare isi are rolul bine stabilit in ceata, astfel ca vataful sau judele conduce echipa de colindatori, juratul se ocupa de fete, crasmarul se ocupa de vin si raspunde de butea cu vin pana in ultima zi de petrecere, outa strange oule din sat si le preda la colcer sau bucatar, iar pargarii aduc apa, cara lemne, strang colacii si carnea primita de colindatori.

”Vinul se strange, de regula, din sat, printr-un ritual aparte in ziua de Sfantul Nicolae. Feciorii prindeau cate patru boi la car, impodobiti cu ciucuri la coarne si clopote la gat. In car se punea butea de 60-70 de fierii. Se trecea pe la casa fiecarui fecior prins in bute, astfel incat se aduna de la o casa cate cinci fierii de vin. Iar cand butea era plina, era dusa in pivnita gazdei. Tot acum se tocmea socacita pentru gatitul mancarurilor, care urma sa fie platita din banii stransi in seara de colindat, iar un fecior din ceata aducea la gazda alimente necesare mesei: unsoare, capatani de varza si oua. Erau ajutati si de fete care le faceau taiteii in Ajunul Craciunului”, povesteste Petruta Pop.

Potrivit etnografilor, punctul important al traditiei este in ziua de Ajun cand, la ora 14.00, feciorii se strang la gazda in tinuta de sarbatoare, iar, dupa ce colinda gazda, ceata porneste spre casa preotului unde sunt intampinati de acesta cu masa pregatita.

”Vataful da preotului sa inchine din plosca cu vin, iar preotul ii cheama in curte pentru a colinda. Se cere colacul si se canta o serie de colinde la cererea gazdei, colinde care trebuiau stiute de catre ceata de feciori. Erau rasplatiti cu daruri in bani, colaci si carne. Dupa colindatul la casa preotului, grupul de feciori pornea spre casa invatatorului, a primarului si a mai marilor satului. Colindatul cetei de feciori se termina in ziua de Craciun, in jurul amiezii, atunci cand feciorii se intorceau la gazda, unde capeteniile lor numarau banii adunati”, afirma Petruta Pop.

Banii adunati erau folositi apoi, potrivit etnografului, pentru organizarea unei petreceri la care erau invitate toate fetele din sat.

”Petrecerea la bute incepea din aceasta zi si tinea pana la Sfantul Ion. Petrecerea se intindea de-a lungul sarbatorilor, totul fiind foarte bine precizat si civilizat. Se jucau diverse jocuri, feciorii si fetele se prindeau in joc. Tot acum era prilejul cand fetele erau bagate in joc pentru prima data, fiind vorba despre cele care n-au mai jucat pana atunci”, mai spune Petruta Pop.

Potrivit acesteia, astfel de obiceiuri din preajma sarbatorilor era un bun prilej ca tinerii sa se cunoasca intre ei, legaturile intarindu-se astfel si mai mult, anuntandu-se de regula noi casatorii.
Mediafax.ro