News Flash:

NU vom avea RFERENDUM in ziua alegerilor!

4 Noiembrie 2016
1082 Vizualizari | 0 Comentarii
alegeri prezidentiale 2014 2
Senatorii PSD Ovidiu Dontu si Titus Colatean au depus la Senat un proiect de lege pentru organizarea si desfasurarea referendumului national privind revizuirea Constitutiei, care prevede ca cetatenii Romaniei sunt chemati sa isi exprime vointa, prin vot, in ultima duminica a perioadei de 30 de zile de la data adoptarii propunerii de revizuire. Daca unii au inteles din aceasta initiativa ca PSD doreste referendum pentru modificarea Constitutiei in aceeasi zi cu alegerile parlamentare, initiatorii proiectului de lege spun ca asa ceva este imposibil. Mai mult, proiectul vine sa acopere doar un vid legislativ, nu are legatura directa cu initiativa Coalitiei pentru Familie, mai spun initiatorii.
Practic, pentru modificarea Constitutiei, in urma demersului Coalitiei pentru Familie, este nevoie de o lege de modificare adoptata in Parlament si de o alta lege pentru declansarea referendumului.  De acest al doilea aspect s-ar ocupa legea propusa de Dontu si sustinuta de Corlatean.


„Treaba mea nu este sa stabilesc data referendumului. Noi am constatat un vid legislativ care a fost constatat si in 2003, cand a fost modificata Constitutia. Asa spune legea: trebuie completata intiativa de modificare a Constitutiei de o initiativa privind declansarea referendumului. Noi am constatat ca nu avem aceasta procedura si aceasta initiativa cetateneasca ar urma sa se blocheze la un moment dat, daca nu exista cadrul creat pentru a se desavarsi. Am facut aceasta initiativa, care are caracter tehnic, in care am spus foarte clar ca se declanseaza referendumul in 30 de zile de la adoptarea revizuirii Constitutiei. Cand se adopta, se adopta. Nu am de unde sa stiu. Poate sa se adopte la anul, in martie, aprilie, mai, nu am vizat ca sa se organizeze referendumul in aceeasi zi cu alegerile parlamentare, cum am citit prin diverse locuri”, a declarat senatorul Ovidiu Dontu, pentru stiripesurse.ro. Dontu, membru al Comisiei juridice, si presedinte al Comisiei de afaceri constitutionale din Senat, spera ca legile de modificare a Constitutiei si de declansare a referendumului sa fie votate in camera decizionala a Parlamentului in aceeasi zi.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1130 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005139 (s)