News Flash:

Atenție!

Încep lucrări la infrastructura feroviară din vestul țării. Trenul Timişoara–Cluj Napoca va fi anulat

25 Septembrie 2024
331 Vizualizari | 0 Comentarii
Sursa foto expressdebanat ro

Încep lucrările de infrastructură feroviară în vestul țării, pe teritoriul Regionalei CFR Timișoara. Acestea vor aduce modificări în circulația trenurilor și posibile anulări ale unor curse.

„Pentru realizarea unor lucrări la infrastructura feroviară pe secția Radna – Simeria, solicitate şi realizate de către CFR SA, managerul de cale ferată, în circulația trenurilor vor interveni modificări”, comunică CFR Călători.

În perioada 7 – 15 noiembrie, trenul IR 1765 va fi anulat pe ruta Timișoara Nord – Cluj Napoca, dar va circula conform programului pe relația Cluj Napoca – Iași.

Între 7 și 13 noiembrie, trenul IR 12346 va înlocui trenul IR 346 pe ruta București Nord – Brașov – Simeria – Ilia – Lugoj – Buziaș – Timișoara Nord – Arad – Curtici.

În perioada 8 – 14 noiembrie, trenul IR 12347 va prelua traseul trenurilor IR 347 și IR 405 pe ruta Curtici – Arad – Timișoara Nord – Buziaș – Lugoj – Ilia – Simeria – Brașov – București Nord.

În perioada 6 – 14 noiembrie, trenul IR 1763 pe ruta Iași – Timișoara Nord va circula conform programului pe relația Iași – Cluj Napoca, dar va fi anulat pe distanța Cluj Napoca – Timișoara Nord.

Vor exista și modificări în circulația unor trenuri regio, care vor fi comunicate la nivel local în stațiile de cale ferată.

Pasagerii care dețin bilete pentru aceste trenuri și doresc să renunțe la călătorie pot solicita, la cerere, restituirea contravalorii biletelor achiziționate și neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru porțiunea neefectuată), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Informații suplimentare pot fi găsite pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2026 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1361 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006254 (s)