News Flash:

Ministrul Marilor Proiecte inaugureaza luni primul tronson din autostrada Lugoj-Deva

21 Decembrie 2013
1272 Vizualizari | 0 Comentarii

Deşi directorul CNADNR Narcis Neaga declara că joi, 19 decembrie, este prevăzută deschiderea circulației şi pe primul lot al tronsonului Lugoj-Deva (27,4 km), alături de loturile 1, 2 și 4 de la Orăștie-Sibiu, circulaţia nu s-a deschis astăzi şi în Timiş. Astfel, primul lot al autostrăzii Lugoj-Deva se va deschide luni şi la inaugurarea acestor kilometri de drum va participa şi ministrul Marilor Proiecte Dan Şova.

Joi, la Sibiu nu a ajuns nici Şova, nici primul ministru Victor Ponta, din cauza ceţii avionul nu a putut decola. Pentru cei care vor să meargă spre Deva, intrând pe autostradă la Lugoj, vor avea posibilitatea de a intra de pe centura Lugoj pe A6 – autostrada Lugoj-Balinţ, circa 10 kilometri, iar apoi pe A1 spre Traian Vuia. În prezent, autostrada A1 este ca un puzzle, fiind cu multe întreruperi. Recent, s-a semnat şi contractul care declanşează lucrul la autostrada ce face legătura între Remetea Mare şi Chizătău – o bucată importantă care lipseşte din puzzle-ul autostrăzii din Vest de ţară. Primul lot al autostrăzii Lugoj-Deva se întinde de la Şanoviţa la Dumbrava. Problema e că la Şanoviţa auotstrada porneşte (respectiv se opreşte) în câmp. S-au tot făcut demersuri, deocamdată verbale, pentru a se face legătura între drumul naţional Timişoara-Lugoj şi Şanoviţa, pentru ca cei care merg spre Deva să poată „sălta” pe autostradă dinainte de Lugoj, nu de pe centura acestui municipiu. O urcare nu era proiectată pentru că acest lot trebuia să vină în continuarea celui de-al doilea tronson al autostrăzii Timişoara-Lugoj, Din păcate, deocamdată, şi pentru încă cel puţin vreo doi ani, acest lot, care face joncţiunea între Remetea şi Şanoviţa, va fi în construcţie, dacă totul va decurge aşa cum trebuie. Ziuadevest.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1235 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006615 (s)