News Flash:

Ministrul de Interne exclude o legatura intre tentativele de sinucidere si jocul "Balena albastra"

4 Aprilie 2017
839 Vizualizari | 0 Comentarii
balena albastra
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a sustinut ca politistii au verificat 54 de cazuri de copii care au desfasurat actiuni similare celor presupuse de jocul "Balena albastra", anchetatorii stabilind ca nu exista o legatura de cauzalitate cu acesta.
"Am facut verificari in ceea ce priveste cauzalitatea, in 54 de situatii. (...) Avem 54 de cazuri semnalate, politistii au facut verificari, nu s-a putut stabili o astfel de legatura. In Romania, nu exista victime", a declarat, marti, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.
Declaratiile au fost facute odata cu lansarea campaniei "Stop joc! E viata ta!" a Primariei Capitalei, prin care institutia isi propune sa contribuie la cresterea gradului de constientizare in randul copiilor si al adolescentilor in ceea ce priveste pericolele la care se expun din cauza jocului "Balena albastra" sau a unor jocuri asemanatoare.
"Trebuie sa avem o atitudine proactiva si trebuie sa actionam inainte de a se intampla o tragedie in Capitala sau in oricare colt al tarii. Consideram ca autoritatile trebuie sa colaboreze atat cu cadrele didactice, cu parintii si, mai ales, cu elevii, pentru a-i informa ca nu este modern si cool sa acceseze jocuri periculoase", a declarat primarul general, Gabriela Firea.
La intalnirea cu elevii bucuresteni au participat si artisti, dar si sportivi.
Pe parcursul campaniei, vor fi derulate activitati de informare in mai multe scoli din Bucuresti.
Aparut in Rusia, jocul "Balena albastra" presupune 50 de "sarcini" zilnice, dintre care ultima este sinuciderea.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1123 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004527 (s)