News Flash:

Medicii de familie ar putea plati din buzunar vaccinurile anti-Covid daca un sfert din doze raman nefolosite

21 Aprilie 2022
383 Vizualizari | 0 Comentarii
vaccin

Dupa inchiderea tuturor centrelor de vaccinare anti-Covid, care va avea loc pe 30 iunie, vaccinarea se va muta in cabinetele doctorilor de familie. Acestia risca acum sa plateasca din banii lor vaccinurile, daca un sfert sau mai mult dintre dozele ajunse in cabinete raman nefolosite.
 
Vaccinarea impotriva Covid-19 se va muta din 1 iulie exclusiv in cabinetele medicilor de familie. Campania nationala este insa in impas din cauza unui Ordin al Ministerului Sanatatii care a intrat in vigoare la data de 1 aprilie si care prevede ca medicii de familie risca sa plateasca din buzunar vaccinurile, daca un sfert dintre dozele ajunse in cabinetele lor raman nefolosite sau expira. Pana acum, dozele de vaccin pierdute in centrele de vaccinare nu au fost imputate nimanui, relateaza HotNews.ro.

Desigur, medicii de familie NU sunt obligati sa administreze vaccinurile anti-Covid in cabinetele lor, insa ei acuza ca modul in care Ministerul Sanatatii a gandit vaccinarea nu ii incurajeaza sa se implice in campanie.

Ordinul Ministerului Sanatatii, care a intrat in vigoare la data de 1 aprilie 2022, reglementeaza normele tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate publica. Acesta prevede ca marja de vaccinuri acceptata ca pierdere este de sub 25%. Peste acest prag, medicii de familie ar putea plati vaccinurile care raman nefolosite sau expira.

Medicii de familie spun ca si pana acum exista prevederea ca medicii sa plateasca toate tipurile de vaccin care raman nefolosite in cabinetele lor, dupa ce le-au receptionat de la Directia de Sanatate Publica. Insa pana acum era vorba despre vaccinuri administrate intr-o singura doza, un lucru relativ usor de gestionat.

„Toate tipurile de vaccin pe care nu le consumam sau expira sunt platite de medici, dar problema cu vaccinurile pentru COVID-19 sunt ca sunt multidoza. Daca nu ai 6 pacienti de vaccinat, nu mai vaccinezi, practic”, a explicat pentru HotNews.ro dr. Daciana Toma, medic de familie si secretarul Societatii Nationale de Medicina Familiei.

Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, a promis, la insistentele medicilor de familie si ale presei, ca Ministerul Sanatatii cauta o solutie „care sa nu impovareze medicii de familie”.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1191 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006500 (s)