News Flash:

Investitiile Consiliului Judetean pentru Timisoara Capitala Europeana a Culturii au ajuns pe masa Ministerului Culturii

22 Septembrie 2022
265 Vizualizari | 0 Comentarii
Consiliului Judetean timis0


Programul National „Timisoara - Capitala Europeana a Culturii” va fi sprijinit de catre Ministerul Culturii, prin Consiliul Judetean Timis, cu suma de 32.000.000 lei pentru investitii, 18.679.000 lei pentru proiecte culturale si 7.379.000 lei pentru comunicare, monitorizare si evaluare.

Pentru obtinerea banilor destinati dezvoltarii infrastructurii culturale, Consiliul Judetean Timis a transmis catre Ministerul Culturii lista investitiilor care vor fi realizate special pentru importantul titlu european. De asemenea, CJ Timis a solicitat transferul primei transe de bani care ar asigura cheltuielile de pregatire a anului in care Timisoara va fi Capitala Europeana a Culturii.

Una dintre cele mai asteptate investitii este cea de la Muzeul National de Arta, institutie din subordinea Consiliului Judetean care se va bucura de cele mai performante sisteme de control acces, antiefractie, supraveghere video, climatizare si wi-fi. Totodata, vor fi imbunatatite considerabil iluminatul muzeal si securitatea la incendiu. Odata adus la standardele de gazduire a unor exponate cu valoare de tezaur, Muzeul National de Arta va aduce in atentia timisorenilor si a publicului international trei expozitii de exceptie: Constantin Brancusi, Victor Brauner si Paul Neagu.

Bastionul Theresia va avea un rol major in 2023 deoarece va include cel mai modern centru de informare pentru turisti, precum si o sala multifunctionala destinata in principal evenimentelor. Curtea de Onoare va fi pusa in siguranta si complet refunctionalizata, iar Muzeul National al Banatului, institutie aflata in subordinea Consiliului Judetean, va dota, intr-un spatiu generos de la mansarda Bastionului, un atelier de mediere culturala si pedagogie muzeala. Aceasta ultima initiativa este unica in vestul Romaniei si vizeaza deschiderea actului cultural catre intreaga comunitate. Tot la Bastion, pentru spatiul expozitional al Muzeului National al Banatului, va fi achizitionat un sistem performant de climatizare si echipamente menite sa pastreze exponatele intr-un mediu controlat.

O suma importanta va ajunge si la Centrul de Cultura si Arta al Judetului Timis (CCAJT), unde va fi realizat un nou spatiu expozitional, chiar in centrul Timisoarei.

O alta investitie majora vizeaza Aerodromul Cioca, unde se doreste amplasarea unui sistem special destinat gazduirii evenimentelor culturale. Cunoscut sub numele de „HANGAir”, proiectul prevede achizitionarea si montarea unei constructii temporare de tip hangar, cu echipamente de sonorizare, sistem de lumini, scena, ecran led, dar si sistem de ventilatie si incalzire, o solutie extrem de practica pentru crearea unui spatiu cultural generos intr-un timp scurt.

„Toate investitiile sunt destinate timisorenilor si vizitatorilor care vor alege municipiul Timisoara ca destinatie turistica in 2023. Vom crea o infrastructura culturala de care comunitatea se va bucura multi ani de acum incolo. Intreg judetul va avea de castigat in urma faptului ca Timisoara va detine titlul de Capitala Europeana a Culturii, insa banii pentru investitii si proiecte culturale primiti de la Minister vor merge, in integralitate, catre Timisoara”, spune presedintele CJ, Alin Nica.

Pe langa sumele alocate investitiilor, Consiliul Judetean va primi de la Ministerul Culturii bani pentru proiecte culturale. Odata primiti, CCAJT - mecanism de implementare in cadrul Programului National „Timisoara - Capitala Europeana a Culturii” va lansa apeluri de proiecte deschise operatorilor culturali din Timisoara.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1191 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006128 (s)