News Flash:

Invataturile Parintelui Iulian Lazar, duhovnicul Schitului Prodromu de la Muntele Athos: Rezolvarea problemelor actuale ale omenirii este simpla. Viata pe Pamant s-ar schimba in bine pentru toti. Iata cum

7 Mai 2018
777 Vizualizari | 0 Comentarii
prob

Parintele Iulian Lazar este duhovnicul Schitului Prodromu de la Muntele Athos. La Sfintia sa se spovedesc si parinti romani de la alte chilii. Privesc fotografia parintelui, la chipul lui bland, luminos, ochii albastri, barba alba, mainile stranse pe Sfanta Cruce si deslusesc un om al lui Dumnezeu, impacat cu Creatorul Sau. Cu ajutorul harului, impaca de o viata pe multi cu Dumnezeu.

– Parinte Iulian, va rugam, sa ne dati cateva date biografice pentru cititorii care nu va cunosc.

– M-am nascut in comuna Vorona, in anul 1926, in judetul Botosani. Cand am avut 1 an si jumatate, parintii au fost improprietariti si au plecat la 50-60 de km. in comuna Manastireni, la Vorona fiind numai padure. Au primit cinci hectare de pamant si s-au instarit acolo. Am trait cu parintii pana cand am fost chemat de Domnul si am intrat in obstea manastirii Sihastria. In ianuarie 1977, am venit in Sfantul Munte Athos, chiar dupa sarbatorile de iarna. Acum au trecut anii si vad ca tare-i frumoasa viata de manastire.

– Care a fost cea mai mare bucurie din viata dumneavoastra?

– Bucuria mare am avut cand am venit la manastire si a ea fost continua, innoind in fiecare zi fagaduintele si dragostea din ziua intrarii in manastire si a calugariei. Acum bucuria mea este aceeasi, ca a dat Dumnezeu sa vin la manastire si ca m-a ajutat sa port crucea voturilor monahale intreaga viata si ca sunt calugar.

– Ati avut si dezamagiri, suparari mari in viata?

– Au fost si necazuri si ispite, ca la orice om, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste toate. De aceea suntem si lasati pe pamant pentru a avea suparari si ispite, fara ele nu ne hotaram sa iubim cu toata taria binele si pe Dumnezeu. De ispite si de incercari nu trebuie sa ne temem, caci vantul si viforul cand lovesc copacii le intaresc mai mult radacinile. Sa le primim pe toate cu calm si bucurie, doar astfel ramanem inradacinati de-a pururi in stanca credintei, in linistea launtrica de dincolo.

– Cum v-ati apropiat de Dumnezeu?
– Cu siguranta a fost o chemare. Eram doi tineri care, vazand ororile razboiului, ne-am sfatuit sa plecam la o manastire in tara, acum 60 de ani. Vazand ca au plecat dincolo tineri si batrani si era mare suferinta lumii dupa razboi, ne-am gandit ca si noua ne va veni randul sa ne ducem odata din aceasta lume. Suferintele razboiului ne-au facut sa ne gandim la mantuire, asa copii cum eram. Am cautat o viata de manastire. Nu stiam nimic despre viata de manastire, dar ne-am dus, ne-a placut si am ramas. Dumnezeu ne-a indemnat sa cautam si sa alegem viata de manastire. A fost o chemare.

– Ca duhovnic al parintilor din Schitul romanesc Prodromu considerati ca este importanta spovedania in trairea noastra duhovniceasca? Cum putem sa ne despatimim prin spovedanie si sa ajungem oameni noi?

– Importanta spovedaniei e foarte mare, fara marturisire, fara duhovnic nu se poate face nimic. Pentru ca prin duhovnic, in taina spovedaniei te prezinti din nou in fata Mintuitorului, te faci cunoscut, intri din nou in ascultare fata de Hristos si astfel iti reinnoiesti viata, relatia ta cu Hristos. Din taina spovedaniei porneste despatimirea si innoirea omului, pentru ca sinceritatea, deschiderea si cainta cu care marturisesti pacatele asigura, in mare parte, vindecarea omului launtric. De aceea, omul trebuie sa se cerceteze indelung si sa martu-riseasca toate pacatele, si pe cele din tinerete. Atunci duhovnicul ii va prescrie un tratament duhovnicesc pentru a incepe o viata noua. Pen-tru a se despatimi, omul trebuie sa se spovedeasca cat mai des si sa se curete de pacate, odata spovedit primeste binecuvantarea, ajutorul si harul divin ca sa nu mai faca iar pacatul. Gandeste mai limpede pen-tru ca harul il umbreste iar, ca in ziua Botezului.

– De ce nu ne putem lasa de un pacat, chiar daca il spovedim?

– Spovedeste-l continuu si vei reusi sa scapi de el pana la urma. Sunt pacate zilnice mai usoare, ce trebuie spovedite cat de des. Daca sunt spovedite mai des si cu rugaciune, cu frica de Dumnezeu, atunci vei avea luare aminte mereu la tine insuti si se vor imputina pacatele. Te vei pazi sa nu mai faci vreo nedreptate si sa faci numai bine, sa lasi de la tine atunci cand altul, gresindu-ti, te enerveaza si te scoate din liniste, caci porunceste Mantuitorul: „Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc” (Matei 5, 44). Daca Dumnezeu vede straduinta noastra pe calea binelui, ne ajuta si vor ramane pacatele cu gandul.

– Asadar, trebuie sa spovedim atat faptele, cat si gandurile?

– Toate gandurile trebuie spovedite, daca vreau sa propasesc pe calea nepatimirii. M-am gandit sa fac un pacat, o nedreptate cuiva si, chiar de n-am facut-o, trebuie marturisite acele ganduri, pentru ca astfel curat radacinile pacatului; asa cum primavara cand se sapa vita de vie, se taie acele radacini sau mustati care, daca le lasi sa creasca in ascuns, iau din puterea de rodire a viei. Pentru a merge sigur si cu spor pe calea mantuirii trebuie sa spovedim toate gandurile.

– Ce sa facem pentru ca, uneori, cand esti in fata unei sfinte icoane iti da vrajmasul un gand necurat si de hula?

– Nu trebuie sa te intristeze de moarte acest fapt, daca stii ca de obicei nu primesti asemenea ganduri, chiar daca sufletul se tulbura pentru ca ele vin de la cel rau. In Patericul egiptean se spune ca ganduri de hula au venit si la sfintii mari din cauza mandriei si a slavei desarte, de care este cuprins sufletul pe masura ce se inalta prin virtuti. Vindecarea de boala mandriei vine prin multa smerenie si prin rabdarea necazurilor si a incercarilor, facand sufletul sa primeasca, in cele din urma, prin Duhul Sfant, intarirea mintii.

Taina marturisirii, intemeiata de Mantuitorul cand „a suflat asupra Apostolilor si le-a zis: Luati Duh Sfant; carora veti ierta paca-tele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan 20, 22-23), a fost lasata Sfintilor Apostoli si prin succesiune apostolica a ramas pana in zilele noastre. Deci, credinciosul isi marturiseste paca-tele in fata preotului ca in fata Sfintilor Apostoli, pentru a primi din darul Duhului Sfant dat lor spre a le ierta pacatele. Omul stie ca se marturiseste in fata duhovnicului, dar uita ca Dumnezeu este de fata acolo si el trebuie sa asculte ce-i spune Dumnezeu prin gura duhovnicului. Deci, trebuie sa-si inteleaga neputinta, sa nu ascunda nimic si sa nu se rusineze. Pentru ca a uita sau a-ti aduce aminte este una si a consimti si a face pacatul e alta. Credinciosul are si trebuie sa aiba tot timpul un sprijin si o nadejde in Biserica.
– Care este primejdia celor care pacatuiesc cu nadejdea de a se marturisi si pocai mai tarziu?

– Este grav acest lucru, se amagesc ei insisi; ii stapaneste diavolul si ii indeamna la pacat, ca sa-i prinda moartea cu pacate de moarte fara marturisire. Desi s-au dus la preot la marturisire, au pacate pe care le tin ascunse, fie datorita superficialitatii si nepriceperii lor de a se marturisi, fie datorita nepriceperii preotului de a-i ajuta sa se marturiseasca si de a le da canon spre indreptarea vietii lor. Cel care a cazut pe strada si s-a murdarit, nu sta acolo, ci se scoala, se spala, isi schimba hainele pentru a arata ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Asa si aici, cum ai cazut intr-un pacat, fugi repede si te martu-riseste. Ca nu stim ziua si ceasul cand ne vom duce dincolo si cum ne-a prins moartea, asa vom fi judecati.

Prodromu. Avva Iulian ProdromitulChiar daca are cineva pacate grele, sa nu se rusineze; sa se duca la duhovnic sa le marturiseasca, caci daca ii da duhovnicul un canon si se intampla ca moare, are totusi nadejde de mantuire. Ca in Intaia Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Ioan se spune: „Daca vede cineva pe fratele sau pacatuind – pacat nu de moarte – sa se roage, si Dumnezeu va da viata acelui frate, anume celor ce nu pacatuiesc de moarte. Este si pacat de moarte; nu zic sa se roage pentru acela” (I Ioan 5, 16). Stim ca pacatul nepocait si nemarturisit e pacat de moarte. Cand se marturiseste la duhovnic, acesta ii spune sa nu mai faca acel pacat si el spune: Parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu vreau sa nu mai fac acest pacat; si atunci ii face dezlegare. Daca omul greseste imediat, sa vina iar sa se marturiseasca.

– De ce, uneori, avem inima impietrita si nu reusim sa spunem pacatele cu zdrobire de inima?

– Cred ca din cauza faptului ca se pierde darul rugaciunii, risipindu-i-se mintea cu multe griji, pentru ca omul este lasat sa se roage continuu. Sfantul Apostol Pavel ne spune: „Rugati-va neincetat” (I Tesaloniceni 5, 17) si: „Duhul sa nu-l stingeti!” (vers. 19). Deci, rugaciunea trebuie sa fie un foc nestins care inmoaie tot timpul inima spre a se intipari cu pecetea numelui lui Iisus. In Domnul Iisus este numai blandete si smerenie, nu este nicio urma de impietrire. In Patericul egiptean gasim la Sfintii Parinti o pilda. Unui frate, care a intrebat cum sa tina mintea treaza, i se spune: „cand cazanul e pe foc si fierbe, fug mustele si nu se apropie, dar cum s-a racit, vin mustele si intra in cazan. Asa-i si cu mintea noastra, cand e fierbinte nu se apropie vrajmasul, dupa ce s-a racit vin toate patimile aduse de el”.

– Deci, ar trebui sa ne pazim mintea tot timpul in rugaciune?

– Da, trebuie sa o pazim prin rugaciune in rugaciune, prin silinta. In Evanghelia dupa Matei se spune „imparatia cerurilor se ia prin straduinta si cei ce se silesc, pun mana pe ea” (11, 12). Sa ne silim cat putem sa o stramtoram la rugaciune, pentru ca, rugandu-ne, vorbim cu Dumnezeu, iar focul cuvintelor din Psalmi si din Rugaciunea lui Iisus va aprinde si va muia tot timpul inimile noastre.

– Cum sa ne pregatim pentru Sfanta Liturghie?

– Mai intai trebuie sa fim curati sufleteste si trupeste, marturisiti si dezlegati de pacate. Ca sa fii curat cu adevarat de pacate, dupa ce te-ai dus la duhovnic si te-ai spovedit, trebuie sa starui indelung in liniste si rugaciune, ca mintea sa vorbeasca de la sine cu Dumnezeu. In Liturghie, credinciosul trebuie sa atinga cu sufletul, cat de cat, „unitatea credintei si impartasirea Duhului Sfant”, pentru care ne rugam in Ecteniile Sfintei Liturghii. Ne pregatim pentru Sfanta Liturghie, abtinandu-ne de a ne risipi; trebuie sa avem rugaciunea in minte si sa ne silim a pazi pana si cele mai mici porunci, caci spune Mantuitorul: „Cel ce ma iubeste pe Mine, acela pazeste poruncile Mele.” Doar asa Sfanta Liturghie lucreaza marea taina a mantuirii sufletelor, caci atentia si frica de Dumnezeu ne face sa primim iubirea lui Dum-nezeu si sa simtim acolo ca stam in prezenta lui Dumnezeu.

–Sfanta Liturghie poate sa-i intoarca pe oameni la Dumnezeu?

– Depinde foarte mult cum stai la Sfanta Liturghie. Daca esti cu mintea in cer la Dumnezeu si El este ca si prezent in fata ta si ai frica de El, atunci castigi mantuirea si este primita rugaciunea ta pen-tru mantuirea altora. Daca stai cu trupul in biserica la Liturghie si cu mintea esti in alta parte, nu te folosesti aproape cu nimic. In Sfanta Liturghie se spala pacatele credinciosilor, asa cum ne spun rugaciu-nile de la potrivirea Sfintelor: „spala Doamne pacatele celor ce s-au pomenit aici cu scump Sangele Tau, pentru rugaciunile tuturor sfinti-lor tai”, doar ale celor care s-au marturisit si participa cu adevarat la Sfanta Liturghie. Nu se dau Liturghii pentru cei care traiesc necununati, eretici, schismatici.

– Cum apare in Filocalie importanta Sfintei Impartasanii?

– In Filocalia a VIII-a1 zice Sfantul Ioan Scararul: “Daca un trup, atingandu-se de alt trup, se schimba in puterea lui de lucrare, cum nu se va schimba cel ce se atinge de trupul Domnului cu maini nevinovate? Caci este scris in Pateric: “Ioan de Bostra, barbat sfant si avand putere asupra duhurilor necurate, i-a intrebat pe dracii care salasluiau in niste fetite furioase si chinuite de ei cu rautate, zicand: „De care lucruri va temeti de crestini?” Acestia au raspuns: „Cu adevarat aveti trei lucruri mari: unul pe care-l puteti atarna pe grumazul vostru; unul cu care va spalati in Biserica si unul pe care-l mancati in adunare”. Intrebandu-i iarasi: „Din acestea trei, de care va temeti cel mai mult?”, ei au raspuns: „Daca ati pazi bine aceea cu care va impartasiti, n-ar putea nimeni dintre noi sa faca rau vreunui crestin!” Deci, lucrurile de care se tem mai mult raufacatorii sunt Crucea, Botezul si Cuminecatura.

– Dracii nu se tem de Molitvele Sfantului Vasile cel Mare? Sfintia voastra obisnuiti sa faceti aceste rugaciuni aici?

– In Sfantul Munte nu se fac aceste rugaciuni, decat doar pentru demonizati. De altfel, nici nu trebuie facute decat in aceste cazuri sau pentru dezlegari de farmece si vrajitorii, asa cum o arata si continutul lor. Dar si atunci cu o mare pregatire a preotului care le citeste, dupa ce se impartaseste la Sfanta Liturghie si cu mare cercetare si spovedanie a celor ce cer aceste rugaciuni.

– Cum putem creste in credinta?

– Incepand cu marturisirea la duhovnic, luandu-ti canon de la dansul si, sub ascultarea si binecuvantarea lui, implinesti toate porun-cile usor si cu pace launtrica, numai astfel inaintezi catre Dumnezeu.

– Cum putem creste in iubirea fata de aproapele?
– Sa rabdam toate de la dansul si sa lasam de la noi. Daca vezi ca cineva iti face o nedreptate, lasa de la tine si vei invinge vrajmasul care cauta sa te atate impotriva aceluia. Sfantul Apostol Pavel spune: „Nu rasplatiti nimanui raul cu rau. Purtati grija de cele bune inain-tea tuturor oamenilor. Daca se poate, pe cat sta in puterea voastra, traiti in buna pace cu toti oamenii. Nu va razbunati, iubitilor, ci la-sati loc maniei (lui Dumnezeu), caci scris este: A Mea e razbunarea; Eu voi rasplati, zice Domnul”. Deci „daca vrajmasul tau e flamand, da-i de mancare; daca ii este sete, da-i sa bea, caci, facand acestea, vei gramadi carbuni de foc pe capul lui. Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele” (Romani 12, 17-21). Mantuitorul ne spune: „Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc. Ca sa fiti fiii Tatalui vostru din ceruri” (Matei 5, 44-45).

– Cum putem renunta cu adevarat la iubirea de sine?

– Mantuitorul spune: „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea in fiecare zi si sa-Mi urmeze Mie” (Luca 9, 23). Pentru a parasi iubirea de sine, trebuie sa renunti la tot ceea ce-ti place. Trebuie sa inchidem ochii la placeri, la lucru-rile care ne ispitesc si scot mintea din unitatea credintei si a Duhului. Pentru aceasta trebuie staruinta in post si rugaciune, prin care ne ras-tignim mintea care, de obicei, primeste gandurile din care se naste iubirea de sine. Spune Sfantul Maxim Marturisitorul ca omul fuge de durere si alearga dupa placere. Pentru vindecarea de iubirea de sine, trebuie sa stim ca cel ce fuge de durere pentru Dumnezeu, adica de ravna pentru El, cade in bratele placerii si ale iubirii de sine.

– Cum putem trai o zi fara de pacat? Cum sa ne traim viata intre doua spovedanii? Apar unele pacate pe care le mai uiti.

– Traim fara de pacate numai daca facem tuturor numai bine; daca te-ai intalnit cu un vecin, orice rau ti-ar face el, sa lasi de la tine si, astfel, vei trai fara de pacat. Sa iubesti pe aproapele tau si pe cel care-ti face rau. Insa, pentru aceasta trebuie sa staruim in rugaciune si in priveghere pentru a avea pacea launtrica si legatura Duhului si a nu mai pacatui. Mantuitorul a spus ucenicilor si prin ei intregii Biserici pana la sfarsitul veacurilor: „Privegheati si va rugati ca sa nu cadeti in ispita!” Viata crestina implica o ravna continua in rugaciune, pentru a fi treaz alaturi de Hristos.

Mai ales in zilele noastre, Biserica e precum a fost Mantuitorul nostru in gradina Ghetsimani, sub asediul tradarii oamenilor, carora le-a dat si le da viata. Mantuitorul ii daduse viata lui Iuda, primindu-l intre ucenici, macar ca ii stia marile pacate, insa el l-a tradat. Noi, crestinii, care ne mai consideram ucenici ai Mantuitorului lumii, nu trebuie sa traim aceasta tradare si lepadare de credinta a lumii actu-ale, ramanand in priveghere si rugaciune. Nu doar intre spovedanii, ci in priveghere si in rugaciune trebuie sa fie viata crestina. Cand ai pacatuit, alergi iarasi la spovedanie ca la un izvor curatitor al sufletului. Sa nu tii pacatul mult timp nemarturisit, pentru ca pacatul e ca o otrava, asa cum spune Sfantul Macarie Egipteanul: paralizeaza sufletul. De aceea, lumea actuala e atat de afundata in neputinta, pentru ca nu se spovedeste.

– Vedeti cauza crizei lumii noastre in lepadarea de credinta. Putem considera avortul, ca forma concreta a acestei lepadari, drept cauza tragediei ce aduce multa nenorocire in tara?

– Cu siguranta, din cauza omorurilor si a altor pacate nu se mai iese din saracie. Spre sfarsitul cartii Levitic, Dumnezeu spune poporului ales, prin gura lui Moise proorocul, ceea ce il va astepta daca nu va implini Legea primita: daca nu se va intoarce din ratacirea pacatului, ci, dimpotriva, se va razvrati, sau, cum spune in Scriptura „va pasi impotriva” lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu va inmulti si mai mult greutatile, robiile si stramtorarile poporului. Va ingadui ca asupritorii sa fie si mai fara mila, pana ce, datorita inmultirii rautatilor si greutatilor, poporul va ajunge sa manance carnea propriilor fii si fiice si, in final, ajunsi in robie si macinati de frica, sa-si vina in fire.

E un text cutremurator si, din pacate, actual, care arata nu atat dreptatea sau mania lui Dumnezeu, cat unde duce indepartarea omului de Dumnezeu si caderea sa in idolatrie. Romania e o tara crestina ortodoxa si cred ca nu este vorba de o lepadare de credinta, ci de o ratacire, de o lipsa de calauzire si de atragere in pacat a tinerilor prin tot felul de sminteli, slobozite fara frau de vrajmasii Bisericii si ai Domnului Hristos. Dumnezeu are grija sa fie si oameni credinciosi cu adevarat, dar aceste omoruri sunt niste pedepse care trebuie sa vina spre a implini dreptatea.

– Dupa inundatiile din anul 2005, nimeni n-a spus ca aceasta certare este pentru pacatele oamenilor, ci doar ca sunt fenomene ale naturii, catastrofe naturale.

– Certarile sau incercarile sunt spre lamurirea si intarirea credintei. Va ganditi ca noi suntem drepti si ca ne pedepseste Dumnezeu pentru a ne chema la mai multa slava, ca pe dreptul Iov. Ar fi bine sa fie asa, dar trebuie sa ne gandim la poporul lui Israel, ca atunci cand gresea, parasindu-L pe Dumnezeu si inchinandu-se la idoli in timpul Vechiului Testament, pedepsele veneau peste el imediat, desi era popor ales. Veneau paganii si neamurile din preajma peste dansii, iar dupa ce se trezeau, ii scotea din robie si de sub jugul strainilor. Si la noi, necazurile si suferintele vin din cauza pacatelor, bineinteles si pentru a ne trezi la realitate si spre a ne chema la implinirea voii lui Dumnezeu, pentru a ne intelepti si a-L cunoaste pe Dumnezeu si a ne ruga cu mai multa credinta.

– Cum putem sa ne aparam de atacurile pierzatoare de suflet?

– Prin credinta dreapta ortodoxa, sa tinem tare darul rugaciunii, simtamantul mangaierii sufletului de catre har, atunci cand ne rugam din toata inima si cu toata luarea aminte. Atacurile pierzatoare de suflet sunt numite de Sfintii Parinti sageti sau aruncaturi ale vrajmasului diavol in cetatea sufletului, care sunt de fapt sugestii sau ispitiri spre pacat. Omul actual e fara rusine si deschide, fara frica, simturile spre toate smintelile si este foarte greu sa te pazesti de aceste atacuri din lume. S-au inmultit foarte mult smintelile, mai ales prin televiziune, ce da tot felul de vesti si de imagini pentru a soca si a atrage sufletele la pacat. Doar staruind in rugaciune neincetata si atintind privirea la lumina duhovniceasca a chipului Mantuitorului, al Maicii Sale si al Sfintilor din icoane, putem sa ne intarim sufletul impotriva acestor atacuri.

– Va ganditi la realizarea unui boicot impotriva televiziunii, pentru ca prin ea si alte mijloace sufletul e atacat si dezechilibrat cu cea mai mare forta?

– Bine ar fi ca macar unii sa realizeze aceasta, asa cum o fac cei ce vor sa participe la viata si nu doar sa fie spectatorii ei, cum spune Parintele Paisie Aghioritul. Insa, mai toata lumea este de acord cu televizorul si nu stiu cum se poate realiza acest lucru. Vor spune ca gasesti lucruri bune si acolo. Macar cel cu credinta sa poata fi stapanul televizorului si sa nu fie stapanit de el. Daca-l ai, atunci sa-l inchizi cand este timpul de rugaciune, ca sa nu se amestece cele bune cu cele rele.

– Aici e drama, cele bune sunt amestecate cu cele rele.
– Sunt amestecate. Oamenii au ajuns la o adevarata intelepciune demonica, de a amesteca binele cu raul, facandu-se unelte ale vrajmasului. V-ati gandit vreodata ca televiziunea ar putea fi chipul proorocului mincinos din Apocalipsa? Amesteca raul cu binele pentru a-l infatisa drept bine. Este o lumina falsa ce a ratacit omenirea, facand-o sa creada ca are propriul ei scop, implinire si slava fara de Dumnezeu. Insa, inainte de potop Dumnezeu a spus: „Nu va ramane Duhul Meu pururea in oamenii acestia, pentru ca sunt numai trup”, nu se mai gandesc la Mine si, de aceea, voi trimite potopul.

– Tinerii de azi sunt influentati de mass-media, de societate, de realitatile lumii. E foarte greu sa se pastreze curati, cand sunt atatea ispite. Ce ganduri transmiteti tinerilor, acum cand binele este amestecat cu raul si e greu sa le poti discerne, fiind multa inselare?

– E bine spus ca binele e amestecat cu raul. Tinerii trebuie sa evite emisiunile nerusinate, mai ales o inima frageda care vrea sa-si pastreze seninatatea si sa fie aproape de Dumnezeu. Acum se dezlantuie sexul si toate pacatele in inima frageda a tinerilor, care nu stiau de cele pierzatoare de suflet pana la 20 de ani si care trebuie sa creasca in adevar. Unii spun ca sunt stapani pe televizor. Desigur, incet, incet te prinde, ca esti om, mai ales pe copiii fara discernamant. Tine-retul este curios si vrea sa vada si sa cunoasca, dar aceasta cunoastere este o reinnoire continua a muscarii din pomul cunostintei binelui si raului, precum Adam in rai. Curiozitatea si cunoasterea celor sfinte i-ar scuti pe tineri de gustul amar al pacatului si al deznadejdii, venite in urma pacatului. In tot acest valmasag de ispite, ar trebui sa asculte de vocea povatuitorul duhovnicesc, de parintii trupesti si de duhov-nici, pentru a invata impreuna cu ei sa discearna binele de rau si cum sa lupte ca sa implineasca binele.

– Parinte, copii nu mai asculta de parinti. Ce sa faca parintii in aceasta situatie?

– Sa se roage la Bunul Dumnezeu ca sa-i intoarca. Sa-i invete atat cat se pricep; sa le cumpere carti ca sa se lamureasca ei singuri. Si daca tot nu se intorc, sa se roage parintii pentru ei si sa-i puna la Psaltire si la alte randuieli de rugaciune pentru a fi eliberati din mrejele pacatului si din legaturile diavolilor. Sa se roage staruitor cu post si metanii. Rugaciunile parintilor si ale bunicilor pentru copii, ale unora pentru altii, atarna foarte mult in fata judecatii lui Dumnezeu. Pentru fiecare suflet se da o batalie duhovniceasca, iar rugaciunea si pomenirea celor dragi inaintea lui Dumnezeu permite ingerului pazitor, Sfintilor si harului sa inlature pe diavol si toate legaturile lui.

Fara rugaciune nu se dezleaga nimic in ceruri si in viata oamenilor. Cat pot sa-i indemne, iar daca acestia nu asculta, sa inteleaga ca, uneori, datorita pacatelor se intampla ca in pilda „fiului risipitor”. Fiecare om trece prin aceasta lume pentru a se lamuri cum foloseste darul vietii si al libertatii. Daca copiii nu asculta, vor alerga dupa placere si vor da apoi de durere. Dar parintii sa lupte pentru ei in ru-gaciune si sa-i invete ei insisi pentru a nu ajunge vinovati in fata lui Dumnezeu, ca nu i-au invatat.

– Multi tinerii resping Biserica pentru ca nu este de acord cu placerile lor. Ne putem ruga pentru unii ca acestia?

– Parintii se pot ruga pentru ei, caci i-au nascut, aceasta le da dreptul si datoria de a se ruga pentru proprii copii. Este dreptul iubirii. Bineinteles, Biserica ii poate pomeni la Psaltire pentru luminarea si izbavirea lor de patimi si pentru a se trezi la iubirea adevarului. In fata lui Pilat, Mantuitorul spune: „Eu sunt Adevarul, Calea si Viata! Cine aude cuvintele Mele asculta Adevarul”. Asa cum ne invata si Scriptura, tinerii sa nu se complaca in placeri si patimi, izvorate din iubirea de sine, pentru ca iubirea de sine este nimic fata de iubirea de Biserica. Tinerii trebuie sa renunte la egoismul placerilor pentru a cunoaste bucuriile ce izvorasc din jertfa.

– Parinte, ce relatii trebuie sa existe intre parinti si copii intr-o familie crestina?

– In primul rand, membrii familiei crestine sa fie cu adevarat crestini si curati. Toata neascultarea copiilor de parinti si neintele-gerile dintre ei se datoreaza pacatelor si lipsei de credinta din familii. In Psalmi se spune: „De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar priveghea cel ce o pazeste. In zadar va sculati dis-de-dimineata, in zadar va culcati tarziu, voi care mancati painea durerii, daca nu v-ar da Domnul odihna, iubiti ai Sai” (Psalmul 126, 1-2).

Familia e si trebuie sa fie o cetate strajuita de Dumnezeu. Cand ii nasti, copiii ti-i daruieste Dumnezeu cu viata curata si ascultatori, daca ai credinta fata de El si il iubesti. „Voi da pacea ca fruct al dreptatii”, spune in Vechiul Testament. Ne da roadele vietii noastre – copiii, ca rasplata a pacii ce o traim in El prin rugaciune. Acum oa-menii nu mai stiu sa-si pastreze pacea in casele lor, lasa sa intre toate smintelile pe fereastra.

Cand eram eu tanar, nu erau televizoare, radio, tinerii erau curati. Preotul ii spovedea si impartasea pe tinerii care doreau sa se casatoreasca, apoi le citea rugaciunile de cununie. Asa trebuie sa faca si acum fiecare, pentru a pune o temelie crestin ortodoxa familiei si nu s-ar mai desparti si nu ar mai trai in dezbinare unii cu altii. Bine ar fi daca ar fi si acum acelasi lucru. Tot mai rar sunt cei curati. Cand se citesc rugaciunile de cununie, ei sunt deja patati, de aceea sunt acum atatea despartiri si traiesc separat.

– Ne puteti spune care e importanta postului?

– De la inceput, postul a fost lasat primului om, Adam, pentru a trai in buna armonie si randuiala cu tot ce a creat Dumnezeu. I-a dat Dumnezeu porunca: „Din toti pomii din rai poti sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit”. Cand a incalcat-o s-au intors toate si lumea si-a pierdut buna intocmire de la inceput, despre care vorbeste Scriptura: „a privit Dumnezeu toate cate a facut si, iata, erau bune foarte”.

Omul a fost creat de Dumnezeu ca sa traiasca vesnic, dar daca a incalcat porunca, i-a dat si moartea ca sa nu fie vesnic in iad. Venind Mantuitorul, omul a fost scos din iad. Din pacate, lepadand postul, rugaciunea si credinta, omul si lumea intra din nou in iad, intr-o stare de pacat generalizata. Razboaiele si continua framantare a lumii vadeste viata lumii ca un iad, prin crimele si nedreptatile ce se fac, fara nicio mustrare de constiinta. Daca omul s-ar intoarce la post si la rugaciune, viata pe acest pamant s-ar schimba pentru toti.

– Va rugam sa talcuiti textul: „nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeasi framantatura sa faca un vas de cinste, iar altul de necinste” (Romani 9, 21), ca sa ne aparam de acuza predestinatiei.

– Raspunsul se reazama pe cele spuse. Prin rugaciune si post, omul poate sa schimbe si sa intoarca hotararile lui Dumnezeu. El i-a spus lui Iezechia, regele iudeilor, sa se pregateasca ca moare si atunci acesta s-a intors cu fata la perete, a plans si a zis: „Doamne, adu-ti aminte ca am umblat inaintea Ta intru credinciosie si cu inima cu-rata, savarsind ceea ce este placut inaintea ochilor Tai” (Isaia, 38, 3). Apoi a fost instiintat de profet ca va mai trai inca 15 ani. Dumnezeu i-a poruncit sa moara si tot Dumnezeu l-a mai lasat sa traiasca in urma rugaciunilor lui. Proorocului Iona, Dumnezeu i-a spus sa se duca in cetatea Ninive sa le spuna oamenilor ca cetatea va pieri din cauza pacatelor oamenilor. Deoarece s-au pocait, Dumnezeu s-a intors si nu i-a pierdut. Cand omul se intoarce, Dumnezeu ii primeste pocainta. Asadar, pocainta este mai mare decat toate si omul are in mainile sale soarta sa, pentru ca se poate intoarce spre a implini voia lui Dumnezeu.

– Care e relatia intre citirea ceasurilor si rugaciunea lui Iisus?

– Pot fi alternate, insa scopul si efectul lor trebuie sa fie acelasi. Prin citirea ceasurilor sau orice citire, rugaciunile diminetii sau un acatist sau psalmi, trebuie sa ajungi la simtirea mintii, sa simti bucuria incredintarii ca te rogi si-l iubesti pe Dumnezeu din toata inima si ca El te asculta. Cand ajungi la aceasta simtire in timpul psalmilor si al altor randuieli de rugaciune, precum ceasurile, atunci ele sunt ca si rugaciunea lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus este si aici. Pana nu ajungi sa traiesti cu Iisus, sa simti mangaierile harului, nu ai rugaciune.

– Cum putem dobandi pe Duhul Sfant?

– Cu cat ne vom ruga mai mult, cu cat ne vom sili mai mult. Chiar rugaciunea ne invata, dar trebuie si sa lasam de la noi, sa iertam pe altii, sa nu ne certam cu nimeni, sa iubim pe toti, pentru ca nu poti dobandi pacea si linistea Duhului fara a fi impacat si cu iubire de oameni. Nu poti avea pe Duhul Sfant in tine, daca nu esti impacat cu toata lumea si daca nu te jertfesti pentru pacea Duhului, pentru ca Duhul este foc de jertfa launtrica.

Darul Duhului se dobandeste, mai ales, prin staruinta in Rugaciunea lui Iisus, pentru ca spune Sfantul Apostol Pavel, „nimeni nu poate sa-L cheme Domn pe Iisus decat in Duhul Sfant”, iar darurile Duhului au fost revarsate odata cu venirea in lume, cu jertfa si Invierea Mantuitorului Iisus.

– Unii parinti spun ca e bine sa asociem rugaciunea lui Iisus cu respiratia. Exista vreun pericol daca o spunem mai mult?

– Da, este bine. Orice rugaciune este buna, daca se lipeste de inima. Unirea rugaciunii cu respiratia ajuta la stramtorarea inimii si, astfel, la lipirea rugaciunii de inima si la largirea inimii prin rugaciune. Rugaciunea lui Iisus o avem de la Sfantul Apostol Pavel care ne indeamna: „Rugati-va neincetat” si: „Duhul sa nu-l stingeti”. Tot el spune ca rugaciunea trebuie sa fie aprinsa, facuta cu duh aprins pentru ca astfel trecem peste ispitele vrajmasului si intram in impartasire deplina cu Duhul Sfant. Daca faci cu ascultare rugaciunea si tot ceea ce faci, nu e niciun pericol. Poate fi repetata cat de mult pentru ca Sfantul Apostol Pavel ne indeamna sa ne rugam neincetat. Crestinul s-o zica cat de mult poate, insa cu respiratia sa o faca doar cu un povatuitor, pentru ca isi poate vatama sanatatea inimii. Oricum, la largirea inimii, dupa stramtorarea ei prin rugaciune, nu poate ajunge decat cel povatuit si insotit de un duhovnic.

– Care este importanta citirii Psaltirii pentru crestini?

– Sfintii Parinti spun ca Psaltirea e glasul iubirii Mantuitorului Care se tanguie pentru Biserica Sa. Proorocul David a fost inspirat de Duhul Sfant, asa cum da de inteles si Mantuitorul cand se refera la el. Probabil David L-a vazut in Duh pe Mantuitorul, stand de a dreapta Tatalui, pana ce va pune pe vrajmasii Bisericii asternut picioarelor Sale. De aceea, e importanta citirea Psaltirii, pentru ca citind Psalmii luptam pentru biruinta Bisericii si a Imparatiei lui Dumnezeu in lume. Citind Psaltirea, ne intarim credinta, pentru ca gasim proorociri importante despre Mantuitorul nostru si despre modul cum trebuie sa rabdam si sa biruim ispitele vietii.

Este importanta citirea Psaltirii, pentru ca ne invata rugaciunea scurta a crestinilor de la inceputul crestinismului, numita de Parinti dintr-un gand sau monologica. Atunci rugaciunea era formata din franturi de Psalmi: „Nu ma lasa Doamne Dumnezeul meu, nu te de-parta de la mine”, „Pentru ce esti trist, suflete al meu si pentru ce te tulburi” etc. Zicand mereu astfel, primilor crestini li se infierbanta inima si se apropiau de Dumnezeu. Si acum s-ar intampla, daca am citi cu simtire Psaltirea sau am spune Rugaciunea lui Iisus, asa cum ne-au invatat Sfantul Grigorie Palama si alti Parinti neptici. Psaltirea goneste duhurilor necurate. Este bine ca omul sa citeasca cat poate Psaltirea si cu binecuvantare.

– Cum trebuie facuta rugaciunea in unitatea launtrica a Duhului Sfant ca sa-i uneasca pe crestini. Acum se vorbeste de intrarea in Uniunea Europei si de alte uniri si apropieri dintre ortodocsi, catolici si crestini de alte confesiuni.

– Din pacate, tocmai aceasta nu se vrea – o unitate a crestinismului, intemeiata pe rugaciunea savarsita in Duhul Sfant, asa cum au invatat Sfintii Parinti si cei ce au facut cele sapte Sinoade Ecumenice si toti ceilalti Parinti aghioriti. Asa cum se practica acum, ecume-nismul nu e deloc bun. Tot timpul se cere ca noi sa cedam, sa facem pogoraminte de la credinta, pentru ca ortodocsii sunt mai putini.

Din cate inteleg de la vizitatorii din Occident ai Sfantului Munte, in Apus bisericile sunt aproape toate goale si nu prea cred ca noi, ortodocsii, suntem mai putini la numar ca ei. Apoi, orice unire si unitate ce nu se face in Adevar, nu va tine, va fi sortita pieirii. In aceasta rugaciune simtita traiesti acest Adevar, Il traiesti, Il simti pe Hristos ca Adevar ce-ti intareste sufletul si inima. Ortodoxia are Adevarul si nu are nimic de completat in invatatura sa, chiar daca nu reuseste sa-l implineasca pentru ca Adevarul nostru este insusi Hristos Dumnezeu. Trebuie sa ne tinem Ortodoxia, trebuie sa ne tinem credinta noastra!

– Ce mesaj transmiteti poporului roman?

– Sa se intoarca cu toata inima la Dumnezeu prin post si rugaciune. Fiecare om sa se grabeasca a-si marturisi pacatele la duhovnic. Sunt atatea nenorociri si accidente, nu stii cand vei muri. Cu ce vei pleca, cu aceea te va judeca Dumnezeu. Cel mai mare lucru este inceputul bun al pocaintei, ca sa nu te prinda moartea in pacate grele, nemarturisit si nepocait. Apoi sa staruie in rugaciune unii pentru altii, pentru ca Dumnezeu sa se milostiveasca si sa dezrobeasca poporul ortodox de pretutindeni.

– Ce va ingrijoreaza mai mult si ce ganduri de viitor aveti?

– Doresc ca toata lumea sa-L cunoasca si sa-L iubeasca cu adevarat pe Dumnezeu si pe aproapele. Daca vor iubi pe Dumnezeu si pe aproapele, va fi pace in lume. In viitor, vreau sa fac multe lucruri bune, sa ma rog mai mult, sa mai invat si pe altii si astept ziua cand va da Domnul sa ma duc dincolo.

– La schitul Prodromu ati cunoscut parinti imbunatatiti?

– Au fost parinti cu traire mai inalta, dar erau ascunsi; ei n-au vrut sa dea pe fata, decat daca nu s-a mai putut. Toti care au facut o fapta buna, au ascuns-o, asa cum spune Mantuitorul: „sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta” (Mt. 6, 3). Au fost foarte smeriti si foarte ascunsi. Daca dai o fapta mare pe fata, nu-ti mai foloseste, te-ai socotit ca fariseul care se lauda cu nevointa sa. Doar Dumnezeu trebuie sa stie. Multi parinti si-au ascuns faptele bune, nu le-au dat pe fata.

– Ne puteti da cateva exemple din viata lor?

– Ce am auzit si eu de la altii. La un calugar Ianis, care vietuieste aproape de schitul Prodromu, a venit un prieten si i-a povestit o intamplare de acum 10 ani. Acela locuia la Katounakia, unde sunt chilii cu calugari, si a avut odata niste mireni la lucru. Acelora le-a dat mancare pustniceasca din care manca el. Au fost nemultumiti si au cerut o mancare mai consistenta, deoarece lucrau greu la constructii. In vremurile dinainte, pe acolo veneau piratii pe la calugari, le luau tot, le dadeau foc la case, ii bateau de ramaneau nenorociti sau ii omorau.

In aceasta situatie, li s-a dat voie sa aiba o arma ca sa se apere. El s-a dus intr-o noapte sa vaneze un porc si sa-l aduca ca sa-l gateasca de mancare. S-a pus la panda in padure. Avea legata de arma o lanterna, ca sa vada ce animale trec. A auzit la un moment dat fosnind ceva in tufe, venind catre el; a aprins lanterna si a vazut venind spre el un pustnic de pe vremuri; acela a zambit, a facut o plecaciune si s-a dus mai departe. A avut o tresarire in inima lui, a lasat arma jos si nu mai avea pace. A venit la prietenul sau si i-a spus ce a patit. Deci sunt pustnici nestiuti de nimeni, ci numai de Dumnezeu. Sunt inca pustnici, pe care Dumnezeu ii tine si ei nu doresc sa-i vada cineva. Treci pe langa ei si nu-i poti vedea.

– L-ati cunoscut pe parintele Paisie Olaru?

– A fost duhovnicul meu la manastirea Sihastria. Era un calugar smerit, cu traire duhovniceasca, care s-a ascuns si nu si-a dat pe fata toate darurile. Parintele Cleopa, care era de doi ani staret la Sihastria, m-a primit in anul 1946 la manastire, unde era o aleasa viata duhovniceasca.

– Cum va simtiti in Sfantul Munte, departe de tara?

– Nu-s departe de tara, caci Muntele Athos este pamantul fagaduintei pentru toti cei care-L iubesc pe Dumnezeu si pe Maica Sa. Suntem aici mai multi romani, facem slujbele in limba noastra, traim viata de obste si nu simtim instrainarea si dorul de tara. Nu ma gandesc ca sunt departe de tara, ci astept ziua cand ma voi duce dincolo.

sursa: searchnewsglobal.wordpress.com

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1346 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017518 (s)