News Flash:

Intarzieri de pana la 60 de minute ale trenurilor, din cauza caniculei

12 August 2014
1088 Vizualizari | 0 Comentarii
Trenurile ar putea avea intarzieri la destinatie de 30-40 de minute, in medie, din cauza limitarilor de viteza introduse din cauza caniculei, insa trenurile de lung parcurs, care tranziteaza mai multe judete aflate sub avertizarea ANM de canicula, ar putea avea intarzieri de pana la 60 de minute.
Compania Nationala de Cai Ferate "CFR" SA informeaza, marti, ca in perioada caniculara, adica de marti pana joi, conform avertizarilor meteo de la Administratia Nationala de Meteorologie, vor fi introduse limitari de viteza in circulatia trenurilor din cauza temperaturilor ridicate care se inregistreaza in aer si implicit la nivelul solului.
"Astfel, in data de 12 august, incepand cu ora 11.30, viteza de circulatie a trenurilor de marfa si de calatori se reduce cu 10-50 km/h fata de viteza normala, pe anumite sectii de cale ferata. Aceasta masura este necesara in perioadele caniculare pentru ca traficul feroviar sa se desfasoare in conditii de siguranta. Prin aplicarea acestei masuri se vor inregistra intarzieri la destinatie, in medie, de 30-40 de minute/tren, functie de traseul trenului din graficul de circulatie. In cazul trenurilor de lung parcurs, care tranziteaza mai multe judete aflate sub averizarea ANM de canicula este posibil sa apara intarzieri mai mari, de pana la 50-60 de minute/tren", se arata intr-un comunicat transmis agentiei MEDIAFAX.
Sursa citata precizeaza ca masura de reducere a vitezelor de circulatie, in anumite intervale de timp in care temperaturile depasesc limitele normale, este o masura obligatorie pentru siguranta traficului feroviar si, de asemenea, este aplicata de toate administratiile de cale ferata, la nivel european.
"Este important de mentionat ca in perioada de canicula temperaturile inregistrate in sina depasesc 50 de grade C", se mai arata in comunicat.
Potrivit sursei citate, in perioadele caniculare, personalul de intretinere a caii ferate efectueaza revizii suplimentare pe intreaga retea feroviara (insotiri de trenuri, verificari directe ale caii, masurarea si inregistrarea permanenta a evolutiei temperaturilor in sina etc).
CFR SA recomanda calatorilor sa solicite informatii despre intarzierile inregistrate in traficul feroviar la statiile si agentiile CFR din Bucuresti si din tara, la telefon 021/9521.
Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis o informare potrivit careia zilele de marti, miercuri si joi vor fi caniculare in aproape toata tara, in zonele de campie si podis urmand sa se inregistreze temperaturi maxime intre 35 si 37 de grade, iar indicele temperatura-umezeala (ITU) va depasi pragul critic de 80 de unitati al disconfortului termic. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1266 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007343 (s)