News Flash:

INREGISTRAREA prin care Amedy Coulibaly si-a detaliat actiunile

11 Ianuarie 2015
1471 Vizualizari | 0 Comentarii
Amedy Coulibaly, autorul atacurilor de la Montrouge si de la magazinul evreiesc din Paris, ucis vineri de fortele franceze, si-a detaliat actiunile si si-a revendicat apartenenta la gruparea Stat Islamic intr-o inregistrare video de sapte minute, care a fost difuzata duminica pe Internet.
In inregistrarea care dureaza putin peste sapte minute si care nu a putut fi autentificata, Coulibaly este prezentat ca un "soldat al califatului", relateaza site-ul rts.ch. El este numit "Abou Bassir Abdallah Al-Ifriqi" si isi prezinta juramantul de credinta fata de "califatul islamic al lui Al-Baghdadi", califul autoproclamat al Statului Islamic.
"Daca atacati califatul, va atacam", explica el calm si avand alaturi o arma, intr-o referire la participarea Frantei la coalitia impotriva gruparii Stat Islamic. El subliniaza ca actiunea sa este perfect legitima.
Coulibaly precizeaza de asemenea ca s-a sincronizat cu fratii Kouachi, ca lucrurile au fost facute "putin impreuna, putin separat, pentru a avea un impact cat mai mare". El mai spune ca le-a dat bani pentru a finaliza operatiunea.
Amedy Coulibaly, in varsta de 32 de ani, a fost ucis vineri in asaltul fortelor franceze asupra magazinului evreiesc din Paris, unde tinea ostatici. El a omorat patru persoane in acest magazin, dupa ce joi a impuscat mortal o politista la Montrouge.

amedy coulibaly stat islamic
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1152 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006055 (s)