News Flash:

INCREDIBIL! Clubul Bamboo nu avea autorizatie de functionare

21 Ianuarie 2017
1055 Vizualizari | 0 Comentarii
bamb
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 2, pe raza căreia se afla clubul Bamboo, au declarat pentru MEDIAFAX că acesta nu avea autorizaţie de funcţionare, fiind amendaţi anul trecut. Clubul a ars în întregime, 38 de persoane fiind duse la spital. 11 victime au rămas internate.

"Clubul a avut o autorizare de construire pentru extinderea clubului, emisă în anul 2012, dar nu s-a făcut nici până în prezent recepţia lucrării. Clubul nu avea autorizaţie de funcţionare, iar anul trecut au fost amendaţi, urmând ca şi anul acesta să fie amendaţi fiindcă funcţionau fără autorizaţie", a declarat pentru MEDIAFAX Anatol Albu, purtător de cuvând al Primăriei Sectorului 2.

Pe de altă parte, avocatul clubului susţine că au fost respectate toate obligaţiile legale.

"Până la acest moment nu au fost date declaraţii, vor merge la poliţie, vor da declaraţii (n.r. patronii clubului). Sunt lucrări care au fost făcute anul trecut, clubul a fost redeschis anul trecut. Urmează să avem un raport al pompierilor să vedem de la ce a izbucnit. Acest club a respectat toate obligaţiile legale privind căile de acces şi evacuare. A fost respectat planul de evacuare, nu au fost situaţii nefericite în care să nu fie evacuaţi", a declarat Dumitru Badragan, avocatul clubului Bamboo.

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1156 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005010 (s)