Spre deosebire de alte vedete, actriţa nu se fereşte să fie văzută nemachiată.
Cu riscul de a atrage comentarii acide, Laura Cosoi obişnuieşte să publice pe pagina sa de Facebook fotografii în care poate fi văzută cu un look natural, "fără îmbunătăţiri".
Aşa a procedat şi în această săptămană, Laura postand o imagine în care era surprinsă dimineaţa, după filmări. Chipul vedetei, surprinzător de schimbat, a atras atenţia fanilor, dar şi cateva remarci ironice. "Cam obosită, mai fă-ţi timp şi pentru tine", a scris un internaut. Altul a sfătuit-o: "Mai bine şterge poza asta".
Cele mai multe mesaje au fost însă pozitive, multe persoane apreciind gestul de a le împărtăşi imaginea ei nefardată, fără machiaj sau ajustări din Photoshop. "Oamenilor, sunteţi incredibili, dacă o persoană are operaţii o criticaţi, dacă nu le are, îi criticaţi naturaleţea... nu mai priviţi lumea sub prisma frustrărilor personale!", i-a certat o admiratoare pe cei care au postat comentarii negative. "Şi dimineata, trezită din somn, eşti tare frumoasă", a adăugat ea.
In două zile, fotografia Laurei a strans doar puţin peste 1.000 de like-uri.
Laura Cosoi şi-a obişnuit admiratorii cu imaginile în care le arată schimbările de look pe care le adoptă. In septembrie ea şi-a schimbat culoarea părului, optand pentru o nuanţă mai închisă. In mai puţin de o oră, poza a primit peste 3.200 de like-uri şi multe comentarii pozitive.
In august, vedeta a postat pe Facebook o imagine în care apărea complet nemachiată, cu o pălărie pe cap şi cu părul răvăşit.
In trei ore, postarea ei a strans peste 1.100 de like-uri, iar opiniile celor care au intrat pe pagina ei au fost împărţite: unii i-au scris că arată bine, alţii au n-au apreciat ideea sa.
Eva.ro
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1547 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008355 (s)
Comentarii (0)