Duminică, Gheorghe Hagi și Ilie Dumitrescu au dezvelit monumentul dedicat „Generației de Aur”, amplasat în apropierea Arenei Naționale din București.
Ceremonia a început cu o minge șutată de Gheorghe Hagi spre pânza care acoperea sculptura realizată de Costin Ioniță, reprezentând simbolic toate golurile marcate de „Generația de Aur” pentru naționala de fotbal a României.
Fiecare membru al „Generației de Aur” va primi o copie în miniatură a monumentului.
Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat Hagi, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Jean Vlădoiu, Gheorghe Popescu, Emil Săndoi, Dorin Mateuț și Bogdan Stelea. De asemenea, au fost prezenți și membri ai familiilor foștilor fotbaliști Michael Klein, Cătălin Hîldan și Daniel Prodan, iar evenimentul a inclus un moment de reculegere în memoria acestora.
"Toţi venim şi plecăm, important este să lăsăm anumite lucruri în viaţă. Pe teren eu cred că noi ne-am făcut datoria. Important este că s-a făcut performanţă, am fost un grup extraordinar, o generaţie crescută în anii '80 la Luceafărul. Ne cunoaştem bine, am crescut împreună şi am făcut performanţă. Văd că lumea ne apreciază şi ăsta este un lucru extraordinar", a declarat Gheorghe Hagi în cadrul evenimentului.
Ilie Dumitrescu a menționat că încă regretă ratarea calificării în semifinala Cupei Mondiale din 1994, din SUA.
"Rămân cu regretul că nu am făcut mai mult pentru fotbalul românesc, am fost foarte aproape de a ajunge într-o semifinală contra Braziliei. Nu m-am gândit niciodată că o să ajungem aici. Au fost două momente speciale anul acesta pentru mine, retragerea, care a fost ceva de vis, să fiu alături de colegii mei pe cel mai important stadion din România, şi această zi care o să rămână în sufletul nostru. Suntem nişte exemple şi orice performanţă poate fi depăşită, ăsta este mesajul meu către generaţia actuală", a afirmat Dumitrescu.
Fostul atacant Florin Răducioiu speră că monumentul dezvelit duminică va servi drept sursă de inspirație pentru noua generație de fotbaliști români.
"Am patru goluri, dar ceea ce contează este faptul că acel turneu a fost momentul culminant al carierei mele. Sperăm că acest monument să fie şi o sursă de inspiraţie pentru următoarea generaţie. Suntem foarte fericiţi. Nu mă gândeam că se va ajunge să avem un monument, toţi se gândeau la vremea când Hagi a spus că trebuie să ni se facă statuie că este nebun, dar uitaţi că după 30 şi ceva de ani această afirmaţie a lui a devenit realitate. Acest monument este un tribut al unei generaţii extraordinare, care a adus glorie României pe scena internaţională", a precizat Florin Răducioiu.
Direcția artistică a monumentului a fost coordonată de sculptorul Costin Ioniță. Monumentul reprezintă o poartă de fotbal supradimensionată, cu o înălțime de 4 metri și o lățime de 10 metri, aleasă pentru a se integra armonios în spațiul din capătul străzii Maior Coravu, în apropierea Arenei Naționale. Sculptura sugerează momentul când mingea intră în plasă și suporterii explodează de bucurie.
Monumentul este realizat din inox pentru cadrul porții și din corten pentru plasă. Atât inoxul, cât și cortenul sunt tipuri de oțel, simbolizând forță și putere, a explicat Costin Ioniță, sculptorul monumentului, conform Agerpres.
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1331 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005709 (s)
Comentarii (0)