Jucătoarea de tenis Anca Todoni (19 ani, locul 136 WTA) a reușit să se califice în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Montreux (Elveția), turneu cu premii totale de 115.000 de dolari.
Sportiva, pregătită de antrenorul Paul Tetileanu la clubul CSM Timișoara, a învins-o pe poloneza Maja Chawlinska (22 de ani, locul 172 WTA) cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră și jumătate de joc. Todoni și-a asigurat un premiu de 2.000 de dolari și 15 puncte WTA.
De asemenea, Irina Begu (34 de ani, locul 130 WTA) a avansat și ea în optimile de finală la Montreux, reușind să o înfrunte pe elvețianca Celine Naef (19 ani, locul 177 WTA) cu 6-0, 6-3, în doar 68 de minute. Begu, cap de serie numărul șapte, nu i-a permis adversarei nicio minge de break în acest meci. Românca va juca miercuri în optimile de finală împotriva braziliancei Laura Pigossi (30 de ani, locul 141 WTA), pe care a învins-o în ambele confruntări anterioare: 3-6, 6-3, 6-4 în primul tur la Florianopolis (Brazilia), în 2016, și 6-3, 6-1 în primul tur la București, în 2022.
Pe tabloul principal de la Montreux se află și Miriam Bulgaru.
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1373 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006634 (s)
Comentarii (0)