Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea a făcut apel la Tribunalul Suprem Elvețian împotriva deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care a acordat Anei Bărbosu medalia de bronz la finala de sol de la Jocurile Olimpice de la Paris, a anunțat, luni seara, Federația Română de Gimnastică.
„Prin prezentul comunicat de presă dorim să vă informăm că astăzi, 26.08.2024, Tribunalul Suprem Elveţian (TSE) a confirmat primirea recursului formulat de către FRG şi Sabrina Maneca Voinea împotriva hotărârii pronunţate de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Mulţumim Comitetului Olimpic şi Sportiv Român pentru sprijinul constant oferit în prezentul demers, avocaţilor noştri Dr. Av. Mădălina Diaconu şi Av. Sabin Gherdan, care ne reprezintă la TSE, precum şi partenerilor autorizaţi ai Federaţiei Române de Gimnastică, Casa de avocatură Popescu & Asociaţii şi Av. Bogdan Foloştină”, se precizează în comunicatul publicat pe pagina de Facebook a Federaţiei.
Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a hotărât ca medalia de bronz la sol, de la Jocurile Olimpice de la Paris, să fie acordată gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor depuse de Federația Română de Gimnastică și de Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Astfel, Ana Maria Bărbosu a obținut medalia de bronz, în timp ce Sabrina Maneca-Voinea a terminat competiția pe locul 4. Memoriul depus de FRG și Sabrina Maneca-Voinea a fost respins.
Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Maria Bărbosu a fost medaliată cu bronz pentru câteva zeci de secunde, dar după ce americanca Jordan Chiles a contestat nota inițială și a obținut o notă mai mare, de la 13,666 la 13,766, aceasta a urcat pe locul 3. Sabrina Maneca-Voinea a contestat și ea nota primită (13,700), dar contestația a fost respinsă.
Medalia de aur a fost câștigată de brazilianca Rebeca Andrade, cu 14,166 puncte, iar argintul a revenit americancei Simone Biles, cu 14,133 puncte.
În urma deciziei TAS, clasamentul final a fost: Ana Maria Bărbosu pe locul 3, cu 13,700 puncte; Sabrina Maneca-Voinea pe locul 4, tot cu 13,700 puncte; iar Jordan Chiles pe locul 5, cu 13,666 puncte.
România nu mai câștigase o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012, când Sandra Izbașa a câștigat aurul la sărituri, Cătălina Ponor a obținut argintul la sol, iar echipa feminină a României a câștigat bronzul.
Echipa feminină de gimnastică a României a revenit la Jocurile Olimpice după 12 ani, clasându-se pe locul 7 în finala pe echipe. Ana Maria Bărbosu a fost pe locul 17, Amalia Ghigoarță pe locul 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe locul 8 la bârnă și pe locul 4 la sol, iar Ana Bărbosu a terminat pe locul 3 la sol.
Ana Maria Bărbosu a primit medalia de bronz pe 16 august, în cadrul unei ceremonii desfășurate pe esplanada Casei Olimpice din București.
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1544 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006868 (s)
Comentarii (0)