News Flash:

Georgica Cornu dupa ancheta DIICOT: Imi exprim regretul ca am facut afaceri in Romania

26 Aprilie 2014
1279 Vizualizari | 0 Comentarii
Georgica Cornu
Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, Georgică Cornu, patronul firmei Izometal-Confort a transmis că regretă că a făcut afaceri în Romania, după ce a ajuns să fie cercetat de DIICOT într-un dosar în care este acuzat că a prejudiciat statul cu 60 de milioane de lei prin evaziune fiscală. Printr-un comunicat de presă, Cornu transmite că, în cinci ani, a executat lucrări pentru statul român de 800 de milioane de euro, însă susţine că întotdeauna şi-a plătit dările.

„În perioada 2006 – 2011 firmele în care sunt acționar, au reușit să creeze peste 4.000 de locuri de muncă. În subantreprenoriat, companiile din grupul nostru au contractat peste 5.000 de muncitori. Am făcut plăți către bănci în valoare de peste 70 de milioane de euro care au constat în dobânzi și comisioane. Către statul român am plătit peste 30 de milioane de euro, reprezentând taxe și impozite. Companiile în care sunt acționar au executat lucrări de aproximativ 800 de milioane de euro către diverse entități al statului, foarte multe dintre acestea pe fonduri europene. În tot acest timp am fost hărțuit atât mediatic cât și de organele legii. În anul 2010 mi s-a întocmit un dosar penal, despre care, recent am aflat, că este pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, evaziune pe care vă mărturisesc sincer, că nu am făcut-o și sper să am posibilitatea să demonstrez acest lucru și în justiție, în care am avut încredere întotdeauna”, se arată în comunicatul de presă transmis de Cornu.

Chiar dacă sumele încasate de la stat de firmele sale se îndreaptă spre un miliard de euro, Cornu afirmă că nu este Regele asfaltului din Banat, aşa cum a fost etichetat de o parte a presei, deoarece nu a turnat niciun metru de asfalt pe nicio autostradă din România.

„Am fost etichetat de presă Rege al asfaltului în Banat deși firmele din grupul în care sunt acționar nu au turnat nici măcar un metru de asfalt pe nicio autostradă din România. Am fost blamat când firmele mele au sponsorizat activități sociale, sportive sau chiar acțiuni ale unor primării. Întotdeauna am considerat că o parte din banii pe care îi câștigi într-o comunitate trebuie să îi redai sub formă de ajutorare, lucru legal și de bun simț. Vă informez că în perioada 2006 – 2011 firmele în care am deținut acțiuni au realizat un profit net de peste 125 de milioane de lei, pentru care s-a plătit impozit conform prevederilor legale, dar acești bani au rămas în firme pentru dezvoltare. Astăzi îmi exprim regretul că am făcut afaceri în România. Mâine să reușim să devenim cu toții mai raționali, mai buni, mai înțelegători”, mai spune Cornu. Tion.ro


cornu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1316 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005888 (s)