News Flash:

GAFA de proportii a unui vames din Cenad

25 Ianuarie 2014
1438 Vizualizari | 0 Comentarii
Un grup de români care s-a întors, cu microbuzul, de la Budapesta în țară, s-a trezit cu alte acte de identitate decât cele pe care le-a predat spre verificare la trecerea de frontieră de la Cenad. Reacția vameșului român care a încurcat documentele a fost stupefiantă: se vedem, poate ungurii sunt de vină. Cei în cauză au aterizat la Budapesta, unde îi aștepta microbuzul unei companii de turism care i-a adus la Timișoara. În microbuz se aflau 8 pasageri și șoferul: 5 dintre ei venind din Bruxelles și o familie din Thailanda cu un copil în vârstă de un an jumate, aceștia din urmă fiind de 48 de ore pe drum. Nu mică le-a fost surpriza când au constatat că 8 din cele 9 documente de identitate au fost, din greșeală, schimbate la vama din Cenad.

”Ajungem în vamă, trecem de vameșii maghiari, ajungem la cei români, care ne trag pe dreapta pentru că minorul avea pașaport canadian și, probabil, l-au verificat mai minuțios. Am stat aproximativ 15-20 minute așteptând actele, după care a apărut vameșul, ne-a dat actele și am plecat. În momentul în care am început să împărțim actele am realizat că am primit cu totul altele, mai puțin copilul, care și-a primit pașaportul canadian. Bineînțeles că ne-am întors urgent în vamă sperând că actele noastre încă mai sunt acolo. Vameșul, uimit, a replicat: <<Stați să verific, poate le-au încurcat ungurii!>>. Până la urmă însă s-a dovedit că nu vameșii unguri au fost de vină, iar noi am așteptat 40 de minute în vamă sperând că se vor întoarce și cei care au primit actele noastre. Nu s-a întâmplat așa, iar noi am stabilit cu vameșul român că va trimite actele la firma de turism și noi le vom recupera de acolo”, a relatat Szövérdfi-Szép Zoltán, unul dintre pasagerii din microbuz.

Situația s-a produs marți, 21 ianuarie, între orele 23,00 -24,00, iar oamenii așteaptă, din moment în moment, să fie anunțați că li s-au returnat actele. Tion.ro


budapesta
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1433 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007030 (s)