News Flash:

Gabriela Firea: "Nu il mai consider prim-ministru pe Sorin Grindeanu"

20 Iunie 2017
1103 Vizualizari | 0 Comentarii
gabi firea
Primarul general al CapitaleiGabriela Firea, a declarat, luni seara, ca nu il mai considera premier pe Sorin Grindeanu.


"Nu mai il consider prim-ministru. Atunci cand a preluat guvernarea, metaforic vorbind, a fost fericit sa aiba in spate un partid politic important, cel care castigase alegerile (...) ulterior s-a decuplat de noi intr-un timp destul de fulgerator. Am constatat dupa foarte putine luni ca pur si simplu angajamentele luate in fata noastra, a membrilor Comitetului Executiv, s-au transformat in praf si pulbere. Am vazut in ultimele zile demonizarea Comitetului Executiv (...) de catre domnul Ponta si de domnul Grindeanu (...) Nu a participat la alegeri de prim-ministru, nu l-au ales romanii, romanii au ales PSD care, intr-un for de conducere statutar, l-a desemnat pe domnul Sorin Grindeanu", a afirmat edilul general.


Firea a adaugat ca ii intelege pe oamenii care acum sunt suparati pe PSD.


"Cata vreme a preluat aceasta functie din partea colegilor din Comitetul Executiv si a fost incantat sa ne aiba pe noi in spate (...) ulterior banuiala noastra e ca a avut un alt spate, dar nu avem indicii certe in legatura cu aceasta sustinere a domniei sale, o detectam pe cea a domnului Victor Ponta (...) cel mai rau imi pare de oamenii care ne privesc acum si care au perfecta dreptate si le dau din suflet dreptate sa fie suparati pe noi, pentru ca ne-au votat pe noi toti intr-o formula si la parlamentare si la locale si au apreciat un guvern alcatuit din PSD si ALDE si acum se intampla aceasta lovitura de stat practic, prin incercarea de preluare a puterii executive de catre un grup de pucisti", a declarat Firea.
Ea a subliniat ca in Comitetul Executiv al partidului sunt presedintii de organizatii judetene si membrii Biroului permanent national, iar Grindeanu si Ponta cunosc foarte bine legitimitate acestui for al partidului cu care acum au intrat in disputa.


"Nu sunt niste persoane parasutate sau trimise din stratosfera si atat domnul Grindeanu, cat si domnul Ponta stiu foarte bine importanta si legitimitatea Comitetului Executiv National al PSD (...) motivul pentru care trebuie sa inceteze toata aceasta disputa intre un grup ultraminoritar si intreg partidul castigator al alegerilor este Romania de care acesti doi oameni au uitat, pentru ca, daca nu ar fi uitat, nu ar fi actionat de o asemenea maniera. Nu s-ar fi baricadat in Palatul Victoria, umbland ca doua fantome, fara niciun suport constitutional, parlamentar si politic (...) daca aveau un conflict politic in PSD, trebuiau sa vina sa-l rezolve in PSD, nu sa-l transpuna la nivel national", a mai adaugat Firea.

primarul general capitalei gabriela firea sorin grindeanu firea
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1134 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005849 (s)