News Flash:

Crimă în Bihor

Femeie din orașul bihorean Aleșd este suspectată că a omorât un vecin

22 Martie 2023
365 Vizualizari | 0 Comentarii

Marți, o femeie de 41 de ani din Aleșd, județul Bihor, a fost reținută pentru 24 de ore, fiind suspectată că a comis o crimă cu un cuțit asupra vecinului ei. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus marți „efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecta B.M.G., în vârstă de 41 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor, faptă prev.şi ped. de art. 188 alin. 1 din Cod penal”.
Conform celor care anchetează crima, în timpul unui conflict între vecini, victima a fost înjunghiată în inimă cu un cuțit.

„Din mijloacele de proba administrate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt: în data de 20.03.2023, suspecta BMG în timp ce se afla la domiciul său din Aleşd, cartier Obor, pe fondul consumului de alcool a avut un conflict spontan cu victima V.A., în vârstă de 53 de ani şi i-a aplicat victimei o lovitură cu un cuţit la nivelul hemitoracelui stâng, cu lezarea inimii şi pericardului, victima decedând la scurt timp”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Procurorul de caz continuă cercetările, urmând să fie luate măsurile legale necesare.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1116 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004305 (s)