Dezgroparea mortilor este de bunavoie. Conform traditiilor, aceasta este obligatorie doar in urmatoarele trei cazuri: cand cel raposat a fost blestemat, sau a fost sub vreo legatura arhiereasca, sau a murit in pacate foarte grele. Daca sunt aflati neputreziti, este semn ca nu au fost iertati de Dumnezeu si este nevoie de multe rugaciuni si dezlegari ca sa fie iertati. In alte cazuri, nu trebuie sa le mai tulburam linistea celor pecetluiti pana la A Doua Inviere.

Se mai dezgroapa si prin orase, unde nu este suficient loc, prin cimitire si chiar in unele manastiri, iar osemintele calugarilor se depun in asa numitele “gropnite”, “cripte”, adica “osuare”, situate sub bisericile din cimitir, cum sunt la Manastirile Neamt, Secu, Agapia, Varatic si altele, scrie Ziarul Lumina. Practica dezgroparii mortilor in zona Moldovei este veche de secole. Desi, mai nou, este considerata o profanare, obiceiul continua sa fie pastrat, mai ales in zonele rurale.

Doar de cativa ani s-a renuntat la acest obicei si preotii au fost sfatuiti de superiorii ierarhici sa le explice enoriasilor ca trebuie sa renunte la dezgroparea mortilor dupa sapte ani. Potrivit unui preot vasluian, dezgroparea mortilor s-a impus din cauza cimitirelor mici si a imposibilitatii de extindere a acestora, potrivit Adevarul.ro.

Acestea a spus ca insasi Sfanta Parascheva ar fi fost descoperita neatinsa de moarte in urma dezgroparii dupa sapte ani si asa s-a consfintit ca trebuie sa fie canonizata. Alt preot sustine ca obiceiul se trage din vechime, pe vremea cand Moldova era cotropita de hoardele de tatari si turci. In acele vremuri, satele erau evacuate si cu totii se retrageau in paduri. Victimele de razboi sau cei care mureau din varii motive erau ingropati in codri. Dupa ce reveneau la vatra, isi dezgropau mortii dupa sapte ani ca sa-i reingroape aproape de locurile unde au trait.