Copiii cu tulburarea de opozitie au dificultati in a respecta regulile, plang sau urla cand nu primesc ceea ce cer, ii enerveaza pe ceilalti, de multe ori chiar intentionat, sunt agresivi si nu-si asuma propriile greseli, invinovatindu-i pe ceilalti si, in consecinta, se afla intr-un continuu conflict cu cei din jur. Desi foarte la indemana, pedepsirea sau retragerea afectiunii fata de acesti copii nu este o solutie, spun psihologii.

“Tulburarea de tip opozitie-sfidare face parte din categoria tulburarilor de comportament disruptiv, tulburari care debuteaza in perioada copilariei si adolescentei. Un copil cu o astfel de problema afiseaza constant un model de comportament necooperant, sfidator si ostil fata de autoritate (parinti, profesori, etc.) comportament ce afecteaza semnificativ functionarea acestuia in plan academic, social si familial”, explica, pentru Adevarul, psihologul Ionut Ghiugan.   Copiii cu astfel de tulburari au frecvent crize de furie, au o toleranta scazuta la frustrare, sunt incapatanati, vesnic nemultumiti de ceea ce li se ofera si pusi mereu pe hata.    “Acest comportament de tip furios si provocator se manifesta pe o durata de cel putin 6 luni in interactiunile sociale ale copilului cu mai multe persoane si este definit prin cateva caracteristici. Copilul este adesea suparat si iritabil. Isi pierde cumpatul, este sensibil la frustrare si plin de resentimente. Este argumentativ, comenteaza si critica decizia autoritatii. Sustine adesea lipsa de valoare sau inutilitatea regulior si normelor, le sfideaza in mod deschis si refuza in mod activ sa le urmeze. Ii acuza pe ceilalti pentru greselile sau comportamentul sau neadecvat. In mod constant ii deranjeaza pe ceilalti si este razbunator si plin de ura atunci cand comportamentul sau este corectat adaptativ”, mai spune renumitul psiholog.   La varste mici, aceste comportamente sunt, in general, firesti, considerate ca apartinand crizei de opozitie fiziologice. Desi adultii percep aceste crize ca fiind strategii manipulatoare ale copilulului de a-si atinge scopurile, ele n-ar trebui privite in felul acesta, spun specialistii, ci, mai degraba, ar trebui considerate drept manifestarea unor nevoi de descoperire si afirmare ale copilului.

Cauzele tulburarii de opozitie   Predispozitia pentru tulburarea de opozitie se mosteneste, spun specialistii. Apoi, factorii sociali (precum saracia, problemele familiale, etc.)  au si ei un rol in aparitia acestor tulburari.     “O familie disfunctionala, un parinte cu istoric de boli mintale sau abuz de substante, un stil parental neadaptativ (pedeapsa fizica, critica, disciplina inconsecventa, lipsa monitorizarii parentale) sunt factori importanti care pot conduce la aparitia acestui comportament de opozitie si, mai taraziu, la comportamente antisociale. De asemenea, instabilitatea familiei, separarea parintilor sau divortul pot contribui semnificativ la dezvoltarea comportamentului de opozitie si sfidare.    Cum se poate interveni in astfel de situatii   O atitudine critica, fara afectivitate,  dura, iritata si intoleranta din partea parintilor in fata unui astfel de comportament al copilului nu va face decat sa acutizeze manifestarile de opozitie. Pe de alta parte, nici o permisivitate exagerata sau o lipsa de autoritate din partea parintilor nu sunt solutii pentru copiii cu astfel de tulburari. Si, atunci, cum trebuie abordata de parinti tulburarea copilului?   “Pentru a gestiona eficient un astfel de comportament problema, parintii au nevoie de ajutor din partea unui psiholog specialist. In multe situatii, reactiile copilului sunt interpretate si tratate neadecvat de catre parinti. Copilul primeste etichete negative (copil rau, obraznic, neascultator), este criticat sau pedepsit sever sau ii este retrasa afectiunea pentru o anumita perioada de timp. Toate aceste reactii nu rezolva problema ci amplifica manifestarile prin validarea unei imagine de sine negative a copilului. Lipsa de autoritate sau permisivitatea exagerata nu invalideaza direct copilul, dar recunoaste ca normal un comportament neadaptativ ce poate fi astfel adoptat ca model de copil”, mai spune specialistul.   Atunci cand parintii se simt depasiti de aceste comportamente ale copilului, cea mai buna solutie devine consultarea unui specialist.   “Psihoeducatia parintilor si psihoterapia de familie ajuta parintii si copilul sa invete sa gestioneze adecvat si flexibil comportamentul problema, sa imbunatateasca comunicarea si intelegerea reciproca”, mai spune psihologul Ionut Ghiugan.