De cand a intrat la inchisoare, Dan Diaconescu are parte de o multime de probleme. Creditorii il cauta din cauza datoriile neonorate, iar zilele trecute a ”pierdut” doua case intr-o singura zi.
Fostul otevist a primit o noua veste proasta cu doar cateva zile inainte de Craciun. Banca l-a dat in judecata la inceputul acestui an pe Diaconescu si pe un fost partener de afaceri al acestuia, si a cerut judecatorilor sa anuleze contractele de vanzare-cumparare a doua imobile instrainate de fostul otevist. Zilele trecute, magistratii au dat decizia si au acceptat cererea institutiei financiare. Cel mai probabil, solicitarea bancii are la baza faptul ca Dan Diaconescu are o datorie de cateva milioane de euro, iar acum banca va incerca sa recupereze o parte din bani prin executarea silita a bunurilor acestuia.
Atunci cand cererile de executare silita nu vin de la banci, vin de la compania de apa sau de la furnizorul de cablu. In prezent, pe rolul instantelor de judecata sunt mai multe procese impotriva lui Diaconescu si a formatiunii politice pe care a infintat-o, in unele dintre acestea acceptandu-se executarea silita. Furnizorul de energie termica a cerut magistratilor sa oblige Partidul Poporului Dan Diaconescu sa achite datoriile restante, avand in vedere ca a beneficat de caldura, insa nu a mai platit pentru aceste servicii, la fel si furnizorii de internet si cablu. Omul de televiziune s-a folosit de aceste servicii, insa a „uitat” sa plateasca. Insa nici DD nu sta cu mainile in san. A facut contestatie la executare in procesul in care banca incearca sa recupereze de la fostul otevist 5 milioane de euro, si spera intr-o decizie favorabila.
Fostul otevist a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucuresti la cinci ani si sase luni de inchisoare cu executare, pentru santajarea lui Ion Mot, fost primar al comunei aradene Zarand, precum si a omului de afaceri Paul Petru Tardea. Diaconescu a fost ridicat de politisti de acasa si scos cu catusele la maini.
Comentarii (0)