Una dintre cele mai tragice intrebari pe care si le pun oamenii este: “De ce nu ne ajuta Dumnezeu?”
Mi-am pus aceasta intrebare de multe ori, aproape de fiecare data cand eram incercat de ispita deznadejdii. “Oare Dumnezeu nu vede cata nevoie avem de ajutorul Sau? De ce rugaciunile noastre raman fara raspuns?”
Nu o data tinerii care vor sa se casatoreasca se intreaba de ce Dumnezeu nu ii ajuta sa gaseasca persoana potrivita. Ar fi multe de spus. Unul din motive este ca nu e inca timpul sa o gaseasca. Altul este ca nu vad ca Dumnezeu le-a trimis-o deja. Altul este ca nu stiu sa o caute. Despre acest motiv iti voi scrie in capitolul de fata.

Iata un exemplu de cautare gresita: multe mame alearga cu fetele pe la manastiri ca sa li se citeasca acestora dezlegari de farmece, doar-doar le va ajuta Dumnezeu sa se marite (am mai scris despre acest subiect in cartea mea Despre infruntarea necazurilor; poate ca ar fi bine sa citesti si capitolul de acolo). Dar fata nu primeste ajutor de la Dumnezeu pentru Cununie. Oare de ce? Nu zice ea rugaciuni lungi pentru aceasta? Nu da ea acatiste cu gramada? Nu tine ea posturi aspre pentru aceasta? Ba da. Si totusi, eforturile raman fara rezultat. De ce? Pentru ca Dumnezeu nu e un robot. Nu e un aparat in care introduci o moneda si primesti cafeaua. Dumnezeu e o Persoana atotputernica si atotstiutoare. El nu poate fi pacalit. Cata vreme nu Ii cerem ceva cu inima curata, nu ne va asculta.

Si la ce anume ma refer acum? Sunt multe fete care stau la coada sa li se citeasca acatiste pentru nunta, dar ele nu s-au spovedit. Ele evita Spovedania, se rusineaza sa se spovedeasca, dar vor sa fie ajutate de Dumnezeu. Acatistele te ajuta atunci cand sufletul tau a fost curatat prin Spovedanie (imi dau seama ca acum nu citesti cu acelasi interes cu care citeai comentariile la “Titanic”, dar sa stii ca indiferent cat de plicticos pare uneori adevarul, intotdeauna el ne va folosi mai mult decat minciuna; si mie mi-ar fi placut sa iti scriu despre mai multe filme, un exemplu ar fi “Forever Young”, dar nu stiu daca de asta ai nevoie). Iti scriu cum i-as scrie surorii mele, si incerc sa fiu cat mai la obiect.

Tanarul care vrea sa fie ajutat de Dumnezeu sa se casatoreasca trebuie sa se spovedeasca si sa se rupa de pacatele trecute. Daca nu se spovedeste, poate sa dea o gramada de bani la manastire, ca nu ii va fi de mare folos. Dumnezeu nu are nevoie de banii nostri, El vrea sa vada lupta noastra pentru curatirea sufletului. Lupta care este mai importanta decat toate comorile din lume. Si, daca ducem aceasta lupta, cea mai mica pomana pe care o facem va fi socotita mai mare decat cea mai mare pomana pe care am fi facut-o fara sa ne spovedim.

Sa trecem acum la un alt motiv pentru care Dumnezeu nu te-a ajutat sa iti gasesti perechea potrivita. Poate ca nu iti dai seama cat de multe sunt responsabilitatile vietii de familie. Unele prietene de-ale mele au incercat sa se marite cat mai repede pentru a scapa de tensiunile de acasa, si pentru a-si gasi linistea in propriul camin. Se asteptau ca, iubind si fiind iubite, sa aiba parte de o viata lipsita de greutati. Dar asa ceva e imposibil: dragostea nu te trimite intr-o lume imaginara, ci doar te ajuta sa infrunti greutatile inerente. Multi tineri au fost amagiti de imaginea ideala a vietii de familie, asa cum apare prezentata in unele filme de dragoste mai vechi. Unii s-au casatorit din dragoste, dar cand s-au lovit de anumite greutati au dat inapoi, descurajati. Au incercat sa dea vina pe celalalt, si in cele din urma au ales calea divortului. Dar de vina nu era celalalt: pur si simplu viata e plina de greutati de care nu te poti ascunde. Fugi de unele, dai de altele mai mari. Numai cu ajutorul credintei in Dumnezeu le poti sta impotriva. (Sau nu, afirmatia poate parea extremista. Le poti sta impotriva si fara sa ai credinta, dar sufletul devine din ce in ce mai aspru; te lipsesti de sansa de a cunoaste roadele incercarii prin care ai trecut.)

O alta posibila cauza a faptului ca nu ai gasit cu cine sa te mariti: poate ca nici nu ai cautat cum trebuie. Sunt fete care umbla numai cu privirea in pamant, si asteapta sa le pice un mire din cer. In loc sa se uite la oamenii din jur, asteapta ca Dumnezeu sa le trimita un sot potrivit. Dar Dumnezeu nu ne impune sa iubim pe nimeni: libertatea este o trasatura a dragostei. Daca ne refuzam dreptul de a alege, si Il lasam pe Dumnezeu sa aleaga in locul nostru, riscam sa ne casatorim in urma unei idei gen: “Dumnezeu vrea sa fiu sotia lui cutare, asa ca ma supun…”; idee care dupa ani de neintelegeri se transforma in “Diavolul m-a pus sa te iau de barbat, nu Dumnezeu…”
Sunt intru totul de acord cu faptul ca Dumnezeu stie cel mai bine cine este sotul potrivit pentru tine, si ca e bine sa Il rogi sa te ajute sa il gasesti. Dar Dumnezeu nu iti va impune: “Ia-l pe cutare.” El te lasa sa te indragostesti de el, descoperindu-i frumusetea: iti rezerva tie dreptul de a spune ca ai gasit ceea ce cautai, si mai mult decat atat. Nu e buna nici atitudinea contrara, sa cauti disperata un sot in toti barbatii pe care ii vezi. Eu am trecut pentru scurta vreme prin ispita de a-mi cauta cu disperare sotie, si nu mi-a fost deloc bine. O astfel de atitudine nu duce decat la deznadejde, sau la casatorii pripite.


Unele fete, vazand ca nu isi gasesc mire, ajung la concluzia disperata: “Poate ca Dumnezeu vrea sa ma calugaresc. Dar nu am nici un pic de chemare pentru monahism. Si totusi, altfel nu vad de ce nu m-a ajutat sa am o familie…” Dumnezeu nu e un tiran care sa se bucure vazand cum tinerii fara chemare se indreapta spre manastire, sau cum in loc sa duca o viata duhovniceasca stau si se auto compatimesc, gandindu-se la ce familii frumoase ar fi putut avea.

“Dar am citit in carti, sunt vreo trei exemple de fete care voiau sa se marite si au avut descoperire de la Dumnezeu ca trebuie sa se calugareasca…”
Nu imi place cand, discutand cu cineva, persoana respectiva imi aduce ca argument o idee numai pentru ca a citit-o in vreo carte. In facultate am purtat mai multe discutii contradictorii din cauza faptului ca aveam colegi care, citind mai putin, tineau cu dintii de ideile lor si nu erau dispusi sa mai asculte si alte argumente (acesta e si unul dintre izvoarele habotniciei: oamenii citesc putin, si nu vor sa aiba o viziune de ansamblu).
Si totusi, cum e cu fetele care au avut descoperire de la Dumnezeu sa se calugareasca, desi ele ar fi vrut sa se marite? Trebuie precizat ca au fost doar cateva cazuri de acest gen in toata istoria Bisericii. E absurd sa generalizam astfel de exceptii (si chiar daca fetele respective s-au calugarit, au simtit ca se implinesc pe aceasta cale care la inceput li s-a parut straina; deci Dumnezeu nu le-a indrumat pe un drum gresit).

Nu te speria deci. Daca nu a aparut inca persoana pe care o astepti, nu e timpul pierdut. Nu te obliga nimeni sa te calugaresti. Au fost si fete care s-au calugarit de bunavoie, numai pentru ca au ramas dezamagite de faptul ca nu au avut pretendenti la casatorie. Ele insa nici in manastire nu si-au gasit linistea (doar manastirea e camp de lupta, iar nu pension pentru fete mari).
De ce Dumnezeu nu te-a ajutat pana acum sa te mariti? Poate ca motivul real nici macar nu iti trece prin cap (mie nici atat). Dar toate au un rost. Timpul te va ajuta sa iti dai seama de acest lucru.
“Rabdare, rabdare, rabdare”, spunea un parinte celor care erau grabiti sa vada luminita de la capatul tunelului. Repet si eu: rabdare. Si vei vedea ca aceasta rabdare isi are rostul ei.
Extras din CARTEA NUNTII de Danion Vasile