
După un tur național de succes, monopostul Formula 1 al Scuderiei Ferrari HP a ajuns în Iulius Town, ultima oprire din Circuitul Bitdefender. Timișorenii au ocazia să se bucure de o experiență dedicată vitezei, tehnologiei și designului de înaltă performanță.
Până duminică, 14 iunie 2026, fanii Formula 1 sunt așteptați în Iulius Town, unde se vor bucura de experiență inedită. Monopostul de Formula 1 al Scuderiei Ferrari HP este expus în Atrium, oferind publicului ocazia să vadă îndeaproape una dintre cele mai rapide mașini din motorsport. Circuitul Bitdefender a trecut prin București, Sibiu, iar în Cluj-Napoca și Iași monopostul a fost expus în cadrul proiectelor IULIUS.
Zona din Atrium unde este expus monopostul este special amenajată astfel încât toți curioșii să se bucure de o experiență specială, iar cei care vor să-și pună la încercare reflexele și dexteritatea sunt așteptați la mai multe activări din cadrul evenimentului.
Bitdefender este partenerul exclusiv pentru securitate cibernetică al Scuderiei Ferrari HP, iar expunerea monopostului face parte din Circuitul Bitdefender, prin care compania marchează 25 de ani de activitate. Parteneriatul dintre Bitdefender și Scuderia Ferrari HP reflectă valorile comune ale celor două organizații: performanța și excelența tehnologică. Logo-ul Bitdefender apare pe monopost și pe elementele esențiale de siguranță ale piloților Ferrari, în linie cu angajamentul companiei pentru securitate și încredere în mediul digital.
© 2026 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1299 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004420 (s)
Comentarii (0)