News Flash:

Ultima gaselnita la Timisoara: Tarcuri pentru maidanezi in fiecare cartier!

20 Martie 2014
1285 Vizualizari | 0 Comentarii
Iubitorii de animale din Timisoara sunt nemultumiti ca Primaria nu aplica bine Legea eutanasierii. Dezbaterea pentru un nou regulament pentru serviciul pentru gestionarea cainilor fara stapan din Timisoara nu a atras foarte multi timisoreni. Doar cativa iubitori de animale s-au adunat in Sala de Consiliu a Primariei Timisoara. O timisoreanca a propus Primariei sa ceara consiliilor de cartiere sa amenajeze adaposturi pentru cainii fara stapan in fiecare cartier. opiniatimisoarei.ro a scris acum cateva zile despre acest regulament, facut special pentru organizarea unei licitatii in care sa fie desemnat un nou operator de ecarisaj.
Cei prezenti la dezbatere au avut mai mult nemultumiri decat propuneri. “Eu am o propunere concreta: fiecare asociatie de cartier sa faca un mini-adapost, cainii sa fie stransi acolo, sterilizati, adoptati de locatari, la o suma mica, cat sa-i tina acolo, sa-i plimbe, sa-i ingrijeasca”, a spus o tanara.
Replica a venit imediat din partea sefului Directiei de Mediu din cadrul Primariei Timisoara, Adrian Bere: “toate adaposturile trebuie sa fie autorizate…”.
Alti iubitori de animale au propus ca angajatii Primariei Timisoara sa faca deplasari in alte orase din tara pentru a vedea cum au rezolvat alti primari problema maidanezilor.
“Avem propuneri sa luam exemple din tara noastra, intr-o anumita localitate, de 9 ani de zile, s-au facut 33.000 de sterilizari. Exista un adapost cu numai 300 de locatari. In medie, in Iasi, sunt 5 adoptii zilnice. Asta e propunerea mea, sa facem si noi la Timisoara. La Timisoara s-au omorat caini incontinuu. Sa luam exemple si din alte parti. Sa facem un schimb de experienta cu Iasi. Orasul Timisoara ar trebui sa decida daca poate sa tina cainii mai mult de 14 zile. De ce n-o face? De ce pana acum, in zeci de ani, nu s-au sterilizat caini in Timisoara?”, a spus Valentina Baciu.
Ruxandra Bizera, membru al Asociatiei Pet Hope, a atras atentia ca municipalitatea nu aplica asa cum trebuie Legea eutanasierii.
“Legea prevede o posibilitate ca animalele sa fie eutanasiate, nu ne obliga sa le eutanasiem. As dori sa fie foarte clar, eutanasierea, conform acestei legi, este o posibilitate, nu o obligativitate. Propunem ca eutanasierea sa fie facuta doar in cazuri exceptionale, la cainii bolnavi, foarte agresivi. Sa se faca sterilizari si un program imbunatatit de adoptii”, a spus Ruxandra Bizera.
Reprezentantii Primariei Timisoara sustin ca anul trecut au reusit sa sterilizeze 2.050 de caini fara stapan. Reprezentantii Pet Hope mai sunt nemultumiti si de faptul ca Primaria Timisoara, prin noul regulament, paseaza toate responsabilitatile firmei care va prelua serviciile de ecarisaj. “O alta problema cu care ne confruntam: operatorul serviciului pentru gestionarea cainilor fara stapan are obligatia sa plateasca despagubiri persoanelor fizice pentru traumele suferite din cauza agresiunii cainilor fara stapan. Nu mi se pare normal sa tragem la raspundere operatorul, mi se pare excesiv sa incercam sa pasam raspunderea de pe domeniul public. Mai este o problema foarte mare si cu indicatorii de performanta. Tot acest regulament este facut pentru a pasa raspunderea operatorului, ca primaria sa nu-si asume niciodata raspunderea. Mi se pare foarte grav, atat mai mult cu cat operatorul nu decide eutanasierea, ci Primaria. Cum sa vina operatorul sa-si asume raspunderea pentru ceea ce se intampla in sala. Trebuie impartita cu Primaria partea cu despagubirile”, a completat Ruxandra Bizera.

“Toate propunerile pe care dumneavoastra le-ati facut vor fi consemnate si vor fi trimise catre Consiliul Local in propunerea de proiect de hotarare, iar CLT va lua act si poate sa produca amendamente”, a dat asigurari Bere.

Adriana Tudor, din partea Asociatiei Ecovet, sustine ca in regulamentul supus dezbaterii nu exista un program concret de management pentru viitoarea societate de ecarisaj.

Presedintele Consiliului de cartier Plopi-Kuncz, Ion Olaru, sustine ca timisorenii care locuiesc in Plopi au adoptat anul trecut 17 caini.

“Numai in 2013 au fost adoptati 17 caini de catre cetatenii din cartierul Plopi, iar dumneavoastra din primarie nu tot timpul ne-ati sprijinit. Hingherii, de multe ori, au venit cu cainii din alte zone si i-au lasat la noi, vorbesc in cunostinta de cauza. Ca sa va si laud, in campania dumneavoastra de sterilizare, la noi au fost sterilizati 11 caini”, a spus Olaru.

Un alt timisorean, doctor, sustine ca cel mai mare pericol il reprezinta rabia, desi a fost eradicata de multi ani. Potrivit lui Mihai Afrenie, nu au mai existat cazuri de rabie in Timisoara din anul 2008, cand a fost descoperit virusul la cateva pisici.

Concluziile sunt simple: Primaria Timisoara respecta legea in continuare, sustine seful Directiei de Mediu. Bere spune ca propunerile facute de iubitorii de animale vor ajunge in atentia consilierilor locali, urmand ca acestia sa stabileasca ce se intampla mai departe. (Opiniatimisoarei.ro)


ruxandra bizera
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1186 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008902 (s)