News Flash:

TRAGIC! Cel putin 25 de oameni au murit in urma cutremurului de astazi, in Nepal

12 Mai 2015
1164 Vizualizari | 0 Comentarii
nepal3 1
Un cutremur puternic, avand 7,3 grade pe scara magnitudinii de moment, s-a produs marti in Nepal, la doua saptamani de la devastatorul seism soldat cu peste 8.000 de morti care a afectat aceasta tara, a anuntat institutul american de geofizica USGS. Cutremurul de marti s-a soldat cu cel putin 25 de morti, dintre care cinci in India si unul in Tibet, si aproximativ 1.000 de raniti, iar cladiri afectate de seismul devastator de acum mai putin de trei saptamani s-au prabusit, relateaza Reuters in pagina electronica.
Un bilant anterior anunta cel putin patru morti in Nepal.
Nouasprezece persoane au murit in Nepal, iar alte 981 au fost ranite in urma cutremurului de marti, a declarat pentru Reuters Laxmi Prasad Dhakal, un oficial din cadrul Ministerului de Interne, care a prezentat primele estimari.
Cinci persoane au murit in Sindhupalchowk, un district situat la est de Kathmandu in care s-au inregistrat cele mai numeroase victime in urma cutremurului de la 25 aprilie, a declarat administratorul districtului Krishna Gwayali. El a precizat ca decesele au avut loc pe o autostrada catre Tibet.
Alte sase persoane au fost ucise in districtul Dolakha, in apropiere de epicentru, potrivit unui martor ocular, care a adaugat ca salvatori incercau sa ajunga la trei persoane blocate intr-o casa.
In capitala au murit trei persoane, a declarat un reprezentant al politiei pentru Reiters.
In India vecina, cel putin cinci persoane au murit in urma surparii unor cladiri in state care se invecineaza cu Nepalul - una in Uttar Pradesh si patru in Bihar, potrivit unor oficiali.
Un barbat a fost omorat, de stanci care s-au surpat peste masina la bordul careia se afla, in Tibet, potrivit presei chineze.
Magnitudinea preliminara a cutremurului, de 7,1 pe scara magnitudinii de moment, a fost revizuita la 7,4  si, ulterior, la 7,3. Seismul s-a produs la ora locala 12.50 (10.05 ora Romaniei), la vest de orasul Namche Bazar si la 76 de kilometri distanta de capitala Kathmandu, o zona rurala, situata la granita cu Tibetul. Hipocentrul a fost localizat la o adancime de 15 kilometri, potrivit datelor revizuite publicate pe site-ul USGS. Seismul a fost urmat de cel putin patru replici puternice, dintre care una cu magnitudinea de 6,3.
Potrivit BBC News Online si agentiei Reuters, cutremurul de marti a fost resimtit inclusiv in capitala indiana Delhi, precum si la Dhaka, in capitala Bangladeshului. "A fost unul mare", a declarat Prakash Shilpakar, proprietarul unui magazin artizanal din Kathmandu, pentru Reuters.
Reporterul BBC Yogita Limaye, care se afla in Nepal impreuna cu un convoi umanitar, a declarat ca seismul a durat destul de mult. "Oamenii sunt ingroziti", a adaugat ea. Totodata, Biroul ONU de Coordonare a Afacerilor Umanitare a anuntat pe Twitter ca mai multe cladiri s-au prabusit in urma seismului de marti.
Locuitorii din orasul indian Siliguri, in apropiere de granita cu Nepalul, au declarat ca bucati de ciment au cazut de pe mai multe cladiri. Locuitorii din Kathamandu, panicati dupa cutremurul din 25 aprilie, s-au grabit sa iasa din locuinte.
Cutremurul s-a produs in apropierea taberei de baza pentru Everest, care a fost evacuata dupa o avalansa generata de cutremurul din 25 aprilie, soldat cu moartea a 18 alpinisti. Sezonul de ascensiuni pe Everest din acest an s-a incheiat in urma acestei tragedii.
Patru alpinisti romani, Justin Ionescu, Alex Gavan, Teo Vlad si Zsolt Török, se aflau in expeditie in Himalaya in timpul cutremurului din 25 aprilie, dar toti au reusit sa paraseasca muntele in siguranta. Potrivit Federatiei Romane de Alpinism si Escalada, Justin Ionescu si Zsolt Torok aveau ca obiectiv ascensiunea Muntelui Everest (8.848 m), pe ruta nepaleza, Alex Gavan se aclimatiza pentru ascensiunea Mt. Lhotse (8.516 m), un munte invencinat, iar Teofil Vlad se afla de cealalta parte a Muntelui Everest (pe Nord, in Tibet).
Muntele Everest, situat la granita dintre Nepal si Tibet (China), este cel mai inalt munte din lume si se afla in Himalaya, cel mai inalt lant muntos de pe glob. Sezonul de ascensiuni de primavara debuteaza in luna martie si dureaza pana la finalul lunii mai. Numarul expeditiilor romanesti in Himalaya a crescut considerabil in ultimul deceniu. Alpinistii platesc 11.000 de dolari fiecare pentru a urca pe Everest, iar pentru acest sezon erau inregistrati 357. Anul trecut, Guvernul a extins permisele cand echipele si-au abandonat expeditiile dupa o avalansa care a provocat moartea a 16 serpasi.
Nepalul a fost afectat in aprilie de unul dintre cele mai puternice cutremure produse in aceasta tara in ultimii 80 de ani. Acesta a avut magnitudinea de 7,8 si a provocat moartea a cel putin 8.046 de persoane si ranirea altor peste 17.800.
Potrivit datelor seismologice preliminare obtinute in baza undelor sonore care strabat Pamantul dupa fiecare cutremur, pamantul pe care se afla capitala Kathmandu s-ar fi deplasat cu aproximativ trei metri spre sud-vest, a declarat James Jackson, un expert in tectonica de la Universitatea Cambridge.
Mediafax.ro 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1183 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006178 (s)