News Flash:

Tragedia din Neamt - ITM: Niciunul dintre muncitori nu era angajat cu acte in regulaă

5 Aprilie 2018
1585 Vizualizari | 0 Comentarii
tragedie

Noua persoane au murit in judetul Neamt, dupa ce microbuzul in care se aflau a cazut in canalul de fuga al raului Bistrita.
UPDATE

IGPR: Autoutilitara cazuta in raul Bistrita avea inspectia tehnica valabila pana in august

Autoutilitara cazuta in raul Bistrita avea inspectia tehnica valabila pana in august. Potrivit IGPR, in spatiul destinat transportului de marfa erau transportate atat bagaje, cat si sapte pasageri, pe banci din lemn, improvizate.
Potrivit IGPR, microbuzul se deplasa pe DN 15, pe Podul de la Vaduri, de la Alba Iulia spre comuna Savinesti, judetul Neamt. Autoutilitara in care se aflau zece barbati a cazut de pe pod, in canalul de aductiune.

Din primele cercetari a reiesit ca autoutilitara era condusa de un barbat de 25 de ani, din Savinesti, si avea directia de mers Bicaz-Piatra Neamt. In localitatea Vaduri, inainte de podul care traverseaza canalul raului Bistrita, a patruns pe sensul opus, a parasit partea carosabila si a cazut in albia raului.

In urma accidentului autoutilitara s-a scufundat, fiind scoasa de echipajele ISU Neamt. Dupa scoaterea autoutilitarei din apa, au fost identificate in interior 7 persoane decedate, barbati cu varste cuprinse intre 17 si 45 de ani, din Savinesti, Podoleni, Faurei, Bargaoani si Deleni, judetul Iasi, ulterior fiind gasite si celelate 2 persoane, decedate.

Un singur tanar dintre cele 10 persoane aflate in autoutilitara a reusit sa se salveze, acesta fiind pasager pe locul dreapta fata. A fost preluat ulterior de un echipaj SMURD si transportat la Spitalul Judetean Piatra Neamt, unde a fost diagnosticat cu TCC acut si contuzie toraco-abdominala, ramanand internat la Sectia Chirurgie.

”Din cercetarile preliminare a rezultat ca accidentul s-ar fi produs ca urmare a unei defectiuni la roata stanga spate, aceasta desprinzandu-se de autovehicul in momentele premergatoare accidentului. Autoutilitara este proprietatea conducatorului auto si are inspectia tehnica periodica valabila pana la data de 23.08.2018. In urma examinarii acesteia s-a constatat ca dintre cele 6 locuri pe scaune, autoutilitara avea montate doar 3 scaune omologate in partea din fata, iar in spatiul destinat transportului de marfa, erau transportate, atat bagaje, cat si 7 pasageri, pe banci din lemn, improvizate”, arata IGPR.

In cauza a fost intocmit un dosar penal pentru ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa, cercetarile fiind desfasurate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Piatra Neamt.

Pentru reducerea victimizarii prin accidente rutiere care au ca principala cauza de producere defectiunile tehnice, structurile teritoriale de politie rutiera, au organizat, in primele 2 luni ale anului curent, 524 de actiuni pentru control tehnic in trafic, la care au participat si specialisti din cadrul Registrului Auto Roman.
In cadrul acestora, au fost aplicate 7.358 de sanctiuni contraventionale, pentru defectiuni tehnice.

ITM: Niciunul dintre muncitorii implicati in accidentul din Neamt nu era angajat cu acte in regula

Niciunul dintre muncitorii din autoutilitara implicata in accidentul care a avut loc in noaptea de miercuri spre joi in judetul Neamt nu era angajat cu acte in regula la vreo firma, declara reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca Neamt, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentantii ITM Neamt afirma ca, potrivit primelor informatii, victimele accidentului rutier nu erau angajate la vreo firma din Ardeal.

"Asteptam sa vedem ce informatii primim de la Inspectoratul de Politie Judetean Neamt cu privire la proprietarul vehiculului implicat in accident. In ce priveste victimele, din ce am inteles, niciuna nu era angajata cu acte in regula la vreo firma, dar vom dispune in functie de concluziile anchetei efectuate de politisti, care sunt inca in desfasurare", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtatorul de cuvant al ITM Neamt, Ioan Popescu.

Potrivit acestuia, deocamdata nu se stie daca poate fi vorba despre un potential accident de munca sau pur si simplu despre un accident rutier.

Pe de alta parte, reprezentantii Politiei nemtene au afirmat ca microbuzul apartinea soferului in varsta de 25 de ani, din localitatea Savinesti, care a murit in urma accidentului.

"In acest moment, cercetarile sunt in curs de desfasurare, nu stim daca vreo firma a contractat transportul de persoane", a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Neamt, Elena Bulgarea.

Bilant final: 9 morti si un ranit in urma accidentului din judetul Neamt

10 persoane se aflau in total in duba care a plonjat, in noaptea de miercuri spre joi, in raul Bistrita, in zona localitatii Viisoara din judetul Neamt, bilantul final indicand noua morti si un ranit, aflat la spital, potrivit Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta.

Reprezentantii  IGSU au anuntat, joi, ca au fost recuperate si celelalte doua persoane ramase in canalul de apa.

O a zecea persoana, care a iesit singura din apa, este la spital, constienta.

Neamt: Pompierii au recuperat trupul unuia dintre cei doi muncitori cautati in raul Bistrita

Trupul unuia dintre cei doi muncitori cautati in raul Bistrita, dupa ce un microbuz cu 10 persoane a plonjat in apa, a fost gasit, transmite corespondentul Mediafax.

"Echipajele de pompieri au recuperat una dintre cele doua persoane date disparute. Recuperarea s-a facut de un echipaj de cautare cu barca, cu ajutorul cangii", a declarat Adrian Rotaru, purtatorul de cuvant al ISU Neamt.

Muncitorul a fost declarat mort.

Cauza accidentului din judetul Neamt: Explozia unui pneu

Reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Neamt au declarat, joi, ca una dintre cauzele accidentuui ar putea fi explozia unui pneu al microbuzului implicat in tragicul accident care a avut loc in localitatea Viisoara, din comuna Alexandru cel Bun.

"Din primele cercetari efectuate la fata locului reiese ca o explozie a unui pneu sau alte probleme tehnice au dus la producerea accidentului rutier. Vehiculul era condus de catre un tanar in varsta de 25 de ani, din localitatea nemteana Savinesti. Deocamdata nu se cunosc alte detalii, urmeaza a fi stabilite in urma efectuarii necropsiei", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtatorul de cuvant al IPJ Neamt, Elena Bulgarea.

Potrivit acesteia, autoutilitara privata transporta muncitori forestieri din zona Ardealului in judetul Neamt, lucratorii revenind acasa de Sarbatorile Pascale.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1238 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006830 (s)