News Flash:

MALPRAXIS. Doi medici din Slatina, condamnati la inchisoare pentru moartea unui copil de 9 ani

5 Aprilie 2018
1007 Vizualizari | 0 Comentarii
medic arest

Medicii slatineni Mircea Tusciuc si Paul Iancu au fost condamnati, miercuri, la cate trei ani si sase luni inchisoare cu executare, pentru uciderea din culpa a unui copil in varsta de noua ani, din Serbanesti, decizia luata de Curtea de Apel Craiova este definitiva.
Initial, Iancu si Tusciuc au fost condamnati cu suspendare, la pedepse de cate trei ani si sase luni, fiind gasiti vinovati de magistratii Judecatoriei Slatina pentru uciderea din culpa a unui copil in varsta de noua ani, din Serbanesti. Decizia de condamnare cu suspendare a celor doi medici a fost luata, in iulie 2017, de Judecatoria Slatina, insa nu a ramas definitiva. Contestatia a fost judecata de magistratii Curtii de Apel Craiova care au decis, miercuri, definitiv ca cei doi sa execute in detentie pedeapsa.

Dosarul celor doi medici treneaza in justitie inca din anul 2010.

Condamnati de Judecatoria Slatina la inchisoare cu executare, in 2013, medicii Mircea Tusciuc si Paul Iancu au ajuns din nou in fata judecatorilor slatineni, dupa ce Curtea de Apel Craiova a decis rejudecarea cauzei.
Medicul Mircea Tusciuc a fost condamnat la doi ani si opt luni de inchisoare cu executare, in timp ce medicul Paul Iancu a primit doi ani de detentie, tot cu executare. Decizia a fost luata in iulie 2013 de magistratii Judecatoriei Slatina, insa a fost contestata la Curtea de Apel Craiova de inculpati. Magistratii craioveni au decis sa retrimita dosarul spre judecare la Slatina.

Potrivit probatoriului administrat de anchetatori, pe 23 mai 2010, in timp ce se afla in exercitarea atributiilor de serviciu, doctorul Paul Iancu, medic de garda - medic primar ortoped la Spitalul Judetean Slatina, nu l-a examinat corespunzator pe Cristian Grigore, in varsta de 9 ani, din Serbanesti, care se prezentase pentru ingrijiri medicale cu ambulanta, stabilind, in mod eronat, diagnosticul.

Totodata, doctorul Mircea Tusciuc, medic specialist primar in ortopedie si chirurgie pediatrica, nu a acordat ingrijirile medicale necesare micutului pe perioada internarii si a decis, in mod inoportun, externarea pacientului la 26 mai 2010. Baiatul a fost reinternat in aceeasi seara, iar in dimineata urmatoare Tusciuc a decis amputarea mainii stangi a pacientului. Din cauza complicatiilor intervenite, Cristian Grigore a decedat la 27 mai 2010.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1143 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005785 (s)