News Flash:

Social-democratul iesean Catalin Ivan ii sustine pe protestatari: "Nu inteleg ce a incercat ministrul Justitiei"

7 Februarie 2017
957 Vizualizari | 0 Comentarii
catalin ivan
Europarlamentarul PSD Catalin Ivan se declara cu totul de partea manifestantilor din Piata Victoriei. El spune la RFI ca lupta impotriva coruptiei trebuie sa continue si ca guvernul nu trebuie sa mai ia initiative pe ascuns, fara dezbateri publice.


- Reporter: Domnule Catalin Ivan, presa internationala atrage atentia asupra unei alunecari a Romaniei spre un regim iliberal, de tipul celor din Ungaria sau Polonia. Ce parere aveti? Si va intreb ca social-democrat.


- Catalin Ivan: Nu e nici o legatura. E aceeasi presa care vorbea de lovitura de stat. Avem experienta din 2012. E important sa vorbim despre situatia din Romania. Nemultumirile oamenilor din strada sunt reale, ingrijorarile lor... eu sunt alaturi de ei, mai ales ca si colegii mei de generatie sunt acolo. Problema a aparut de la o discutie care trebuia sa fie una tehnica, despre niste modificari pe care trebuia sa le faca orice guvern ar fi fost la Palatul Victoria, pentru ca asa cerea Curtea Constitutionala, dar niste modificari care nu au fost explicate nimanui niciodata, nici macar celor din PSD, nici macar celor din guvern. A fost facut intr-un mod ciudat, pe ascuns. Nu inteleg ce a urmarit ministrul justitiei prin lipsa asta de comunicare si secretomania asta in jurul ordonantelor, pentru ca daca vorbiti cu juristi, si nu cu juristi din PSD, ci juristi fara culoare politica, avocati, judecatori, veti vedea ca textul ordonantelor este unul bun si Romania are nevoie de aceste ordonante. Trebuiau trimise in Parlament, trebuiau dezbatute in Parlament si de acolo sa iasa un text pe care sa lucreze toate partidele politice.


- Rep: Ce-ar trebui sa invete PSD din toate evenimentele din ultimele zile?


- C.I.: PSD, dar si orice alt partid politic care s-ar afla la guvernare trebuie sa inteleaga ca lucrurile trebuie facute transparent, este nevoie de dezbatere publica, de informarea cetatenilor, mai ales initiative care vizeaza subiecte sensibile, iar lupta impotriva coruptiei este pilonul principal in acesti ani de zile ai dezvoltarii Romaniei. Este angajamentul ferm pe care orice partid trebuie sa si-l ia, ca daca va ajunge la guvernare nu va frana lupta impotriva coruptiei. Eu  cred ca e o lectie pe care PSD-ul a invatat-o, o lectie dura, pentru ca, repet, nimeni din partid, sau aproape nimeni, nu a stiut de textul acestei ordonante, nici chiar colegii din guvern ai dlui Florin Iordache, nu au stiut. Eu cred ca platim toti foarte scump o initiativa a unui singur membru al cabinetului Grindeanu. Daca ne uitam pe masurile pe care acest cabinet le-a luat in acest scurt timp, doar trei saptamani de cand a fost investit, veti vedea ca este un guvern cu performante, un guvern care respecta toate angajamentele pe care ni le-am luat in campania electorala. Este pacat ca premierul Grindeanu, un politician tanar, foarte ambitios si foarte bine pregatit si cu bune intentii, este pus acum in aceasta situatie: sa treaca printr-o motiune de cenzura, sa fie oamenii in strada cerandu-i demisia, eu cred ca este un lucru nemeritat.



- Rep: Ce garantii exista ca asemenea lucruri nu se vor repeta?


- C.I.: E o situatie neprevazuta, neasteptata, am invatat aceasta lectie si ne vom asigura ca ministrii cabinetului Grindeanu nu vor mai avea astfel de initiative, pe ascuns, fara sa se consulte cu partidul, cu membrii cabinetului, fara sa le puna in dezbatere publica.


- Rep: Sunteti o voce aparte in PSD, nu va temeti de represalii?


- C.I.: Sigur ca protestatarii au dreptate, daca un lucru nu este explicat nu poate fi inteles, daca nu este inteles, nu poate fi sustinut,... presedintele PSD a anuntat deja ca niciun membru PSD nu a avut acces la ministrul justitiei si nu s-a discutat cu nimeni din partid despre aceste ordonante. Acum faptul ca PSD isi asuma raspunderea pe un lucru despre care nu a stiut nu este corect, dar pana la urma este vina partidului, pentru ca acest cabinet a rezultat dintr-o majoritate pe care PSD o are cu Alde in Parlament – a fost o greseala de comunicare si de procedura, nu de continut...


- Rep: Apropos de ALDE, domnul Tariceanu, a afirmat, dupa anuntul privind retragerea ordonantelor, ca britanicii au facut bine ca au iesit din Uniunea Europeana. Ce parere aveti?


- C.I.: Nu comentez, nu suntem in acelasi partid, aici ne distantam destul de mult, pentru ca PSD este un partid proeuropean 100% care sustine aceasta constructie numita UE, cu toate avantajele si dezavantajele care decurg de aici. Sigur ca sunt foarte multe lucruri in buna functionare a UE care trebuie corectate, asta facem zi de zi, si la Parlamentul European, si la Consilii cu sefii de stat si guverne, - eu cred si cred ca si partidul, ca suntem 100% pentru UE si pentru integrarea mai profunda a Romaniei in UE.


catalin ivan
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1271 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006829 (s)