Cat de mult ajuta pocainta ca sa faca sa dispara raul! In orice caz, pocainta este mare lucru. Noi inca n-am inteles ca omul prin pocainta poate schimba hotararea lui Dumnezeu. Acesta nu-i lucru mic, ca omul sa aiba o astfel de putere.

Faci rau? Dumnezeu iti da o palmuta. Spui „Am gresit”? Se opreste si-ti da binecuvantari. Adica, atunci cand copilul cel neastamparat isi vine intru sine, se pocaieste si este mustrat de constiinta sa, tatal lui il rasfata cu dragoste si il mangaie. Israelitii, deoarece s-au departat de poruncile lui Dumnezeu, au trait in robie 75 de ani. Si in cele din urma, atunci cand s-au pocait, apare imparatul Cirus, care s-a aratat mai bun decat fiii lui Israel, ce au spurcat cele sfinte pe care le aveau pentru jertfe.

Dumnezeu i-a schimbat mintea si l-a facut sa creada in Dumnezeul Cerului. Astfel, acela a lasat pe israeliti liberi, le-a dat bani, lemne pentru Templu, le-a facut zidurile Ierusalimului si a aratat o astfel de bunatate si o astfel de evlavie, ce nu le-au aratat intr-un anumit fel nici israelitii (Ezdra 1, 1). Si toate acestea pentru ca poporul s-a pocait si s-a schimbat (Ezdra 8, 88-92). Cat de mult ajuta pocainta ca sa faca sa dispara raul!

Sa cititi toate Cartile Macabeilor. Sunt foarte puternice. Ce porunca daduse imparatul! Ca elefantii sa calce pe israeliti. S-au dus ceilalti, au pregatit ceremonia, au adapat 500 de elefanti cu vin tare si tamaie ca sa-i intarate si asteptau pe imparat sa vina ca sa inceapa spectacolul. Dar imparatul uitase porunca ce o daduse. Se duce ingrijitorul de elefanti sa instiinteze pe imparat, pentru ca acela inca nu aparuse. „Imparate”, ii spune, „te asteptam. Toate sunt gata, elefantii, iudeii si cei chemati asteapta”.

„Cine v-a spus sa faceti un astfel de lucru?” le spune. Strigate, amenintari… Si aceasta nu s-a facut o data, ci de trei ori (III Macabei 5, 1-35). Oare a fost un lucru mic ca imparatul sa uite porunca ce-o daduse el insusi? Si nu numai aceasta, ci in cele din urma si-a schimbat toata purtarea sa fata de iudei. Toata cheia aici este: sa se pocaiasca lumea.

Dumnezeu este foarte aproape de noi, dar si la mare inaltime. Pentru ca cineva sa-L “indoaie” pe Dumnezeu, sa-L faca sa Se coboare si sa ramana cu el, trebuie sa se smereasca si sa se pocaiasca. Atunci Preamilostivul Dumnezeu, vazand smerenia lui, il inalta pana la ceruri si-l iubeste foarte mult. “Bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste”(Lc. 15, 7), spune Evanghelia. Dumnezeu i-a dat minte omului ca sa se gandeasca la greseala sa, sa se pocaiasca si sa ceara iertare.

Omul nepocait este nespus de crud cu sine insusi. Este si foarte lipsit de minte, deoarece nu vrea sa se pocaiasca si astfel sa se slobozeasca din iadul cel mic in care traieste, care il duce la cel mai mare si rau, la cel vesnic. Astfel el se lipseste si de bucuriile paradisiace pamantesti, care se continua in rai langa Dumnezeu cu bucurii mult mai mari si vesnice.

Cat timp omul se afla departe de Dumnezeu, este in afara si de sine. Vezi, in Evanghelie ca fiul risipitor “venindu-si in sine, a spus: Merge-voi la tatal meu“. Adica atunci cand si-a revenit, cand s-a pocait, atunci a zis: “Merge-voi la tatal meu“. Cat timp traise in pacat, era in afara de el, nu era rational, deoarece pacatul este in afara de ratiune.

– Parinte, Avva Alonie spune: “De va vrea omul, de dimineata pana seara vine la masura dumnezeiasca” (Pateric, Avva Alonie, 3, p.37) La ce se refera?

– Viata duhovniceasca nu are trebuinta de ani. Intr-o secunda cineva se poate muta din iad in rai, daca se pocaieste. Omul este schimbator. Se poate face inger, dar se poate face si diavol. Mai, mai, mai, ce putere are pocainta! Absoarbe harul dumnezeiesc. Un gand smerit sa-si aduca omul in minte si s-a mantuit. Un gand de mandrie sa-si aduca si s-a dus, s-a pierdut, daca nu se pocaieste si il afla moartea asa. Desigur, gandul smerit trebuie sa fie insotit si de suspinul launtric, de zdrobirea launtrica.

Pentru ca gandul este gand, dar exista si inima. “Si cu sufletul si cu inima si cu gandul“, spune cantaretul. Mi se pare ca Avva se refera la o stare mai permanenta. Este trebuinta de un interval de timp ca sa ajunga cineva intr-o stare buna. Daca gresesc si ma pocaiesc, sunt iertat in aceeasi clipa. Daca am duh de nevointa, incet-incet pot consolida o stare, dar pana atunci oscilez.

– Parinte, un om in varsta se poate ajuta duhovniceste pe sine insusi?

– Da, caci mai ales atunci cand cineva imbatraneste, i se da posibilitatea sa se pocaiasca, pentru ca il parasesc iluziile. Mai intai, deoarece odinioara, cand a avut puteri trupesti si n-a intampinat greutati, nu si-a dat seama de slabiciunile lui si credea ca se afla intr-o stare buna. Acum, cand intampina greutati si se plange, este ajutat sa inteleaga ca nu este in regula, ca schiopateaza si ca trebuie sa se pocaiasca. Daca pune in valoare duhovniceste putinii ani ai vietii ce i-au mai ramas si foloseste si experienta ce a dobandit-o in numerosii ani ai vietii sale trecute, nu-l va lasa Hristos, ci il va milui.

Sursa: Sfantul Paisie Aghioritul, Nevointa duhovniceasca, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003.