News Flash:

S-au tras la sorti meciurile din semifinalele Cupei Romaniei la rugby

19 Noiembrie 2013
1475 Vizualizari | 0 Comentarii
Steaua va întâlni pe CSM Bucureşti, iar CSM Ştiinţa Baia Mare va înfrunta pe U Cluj, în semifinalele Cupei României la rugby, conform tragerii la sorţi care a avut loc luni la sediul Federaţiei Române de Rugby, informează site-ul SuperLigii, citat de Agerpres.

Conform sursei, jocurile se vor desfăşura pe terenuri neutre, cheltuielile legate de buna desfăşurare a acestora urmând să fie suportate în mod egal de ambele echipe. De asemenea, cele patru combatante vor avea dreptul la opt schimbări în această fază de desfăşurare a Cupei, precum şi în finală.

''Până marţi la ora 12,00, participantele în semifinalele Cupei României trebuie să transmită FRR locul şi ora de desfăşurare a partidelor de la sfârşitul acestei săptămâni, cât şi culorile echipamentului de joc'', menţionează site-ul SuperLigii.

Astfel, este posibil ca finala Cupei României să fie o reeditare a ediţiei de anul trecut, între Steaua şi CSM Ştiinţa Baia Mare, aşa cum şi meciul pentru titlul de campioană naţională în SuperLigă, între RCM Universitatea de Vest Timişoara şi CSM Ştiinţa Baia Mare, a fost o reeditare a finalei de anul trecut.

În SuperLigă, Steaua a întâlnit CSM Bucureşti în sezonul regulat, ambele meciuri fiind câştigate de ''militari'', cu 52-22 pe stadionul ''Olimpia'' şi cu 26-20 în Ghencea. De asemenea, CSM Ştiinţa Baia Mare, vice-campioana naţională, a întâlnit în acelaşi context U Cluj, maramureşenii câştigând cu 58-11 pe ''Lascăr Ghineţ'' şi cu 67-3 pe ''Cluj Arena''.

În sferturile de finală, Steaua a trecut de campioana naţională en titre RCM Universitatea de Vest Timişoara, CSM Ştiinţa Baia Mare a învins RCJ Farul Constanţa, CSM Bucureşti a câştigat partida cu RC Bârlad iar U Cluj a bătut pe CS Poli Agro Iaşi.

Deţinătoarea Cupei României este CSM Ştiinţa Baia Mare, care, în finala de anul trecut, disputată pe stadionul ''Lascăr Ghineţ'', a învins Steaua Bucureşti cu 9-3, ''militarii'' reclamând însă faptul că meciul ar fi trebuit să se dispute pe un stadion neutru, nu în Maramureş.

Potrivit site-ului SuperLigii, preşedintele FRR, Alin Petrache, a declarat că forul pe care îl conduce a început să lucreze deja la un nou format al Cupei României pentru sezonul următor. De asemenea, şi modul de organizare al ligilor inferioare va fi analizat iar Departamentul Competiţii şi Organizare a început să facă analiza sezonului trecut din SuperLiga CEC Bank, dar şi DNS, şi va veni cu o serie de concluzii şi propuneri care vor sta la baza noilor competiţii.


cluj
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1290 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006771 (s)