Inceputul si temelia mantuirii noastre sufletesti sunt infrangerea, smerenia si umilinta, care purced din cunoasterea si recunoasterea starii noastre celei pacatoase. „Aproape este Domnul de cei cu inima infranta si pe cei smeriti cu duhul ii va mantui” (Psalmi 33, 18). „Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmi 50, 18).

Un vestitor al Evangheliei l-a invatat pe un mare pacatos sa-si inceapa indreptarea rostind doua saptamani la rand o rugaciune din doar patru cuvinte: „Doamne, arata-mi inima mea!”. Dupa doua saptamani, l-a aflat plangand cu amar. Isi „aflase” inima. Aceasta „aflare” este inceputul mantuirii.

Cu aceasta „aflare” s-a mantuit si vamesul. Cand ai ajuns la „aflarea” aceasta, Duhul Sfant te duce mai departe, in fata iubirii lui Dumnezeu.

Parintele Iosif Trifa. Extras din ”Oglinda inimii omului”, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2009, pag. 41

Se citeste la 26 martie, de Soborul Binevestitorului

Unul si acelasi a descoperit Sfintei Ana ca va naste la batranetele ei. Unul si acelasi a hranit-o in Templu pe Fecioara cea intre toate aleasa. Unul si acelasi l-a incredintat pe Zaharia ca Elisabeta va naste pe Ioan, Inainte-mergatorul. Unul si acelasi a binevestit Mariei, zicand: "Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei… Vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui-Preainalt se va chema”. Iar noi acestea stiindu-le si cu credinta marturisindu-le, pe Dumnezeu Il preamarim pentru toate, strigand: Aliluia! (Condacul 4)
 
Si auzind Fecioara cuvantul ingerului Gavriil, si crezand nesmintit ca la Dumnezeu toate sunt cu putinta, s-a smerit voii celei de sus, incuviintandu-se zamislirii fara de samanta si nasterii fara de stricaciune, prin care ne-a venit mantuirea cea dintru inceput fagaduita. Iar noi, cautand a urma in credinta celei ce a zis: „Fie mie dupa cuvantul tau!”, laolalta lui Dumnezeu ne plecam si binevestitorului Sau ii graim:
 
Bucura-te, bucuria minunatelor pliniri;
Bucura-te, caier tainic al cucernicei iubiri;
Bucura-te, care noaptea o prefaci in zori de lume;
Bucura-te, care-ntaiul I-ai spus Domnului pe nume;
Bucura-te, ca primita fuse-a cerului solie;
Bucura-te ca Maria zise preasmerita: „Fie!”;
Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor! (Icosul 4)