News Flash:

REZULTATE EVALUARE NATIONALA: Primele rezultate, afisate astazi

27 Iunie 2014
1348 Vizualizari | 0 Comentarii
Primele rezultate la evaluarea nationala sunt afisate vineri, pana la ora 16.00, iar contestatiile pot fi depuse de elevii de clasa a VIII-a pana la ora 20.00.
Contestatiile la EVALUAREA NATIONALA vor fi solutionate pana in 30 iunie. Rezultatele finale vor fi afisate in 1 iulie.
Probele la evaluarea nationala au avut loc luni si miercuri, iar rezultatul examenului va avea o pondere de 75% in media de intrare la liceu.
Candidatii pot solicita comisiei de organizare a Evaluarii Nationale sa-si vada lucrarile numai dupa afisarea rezultatelor finale, dupa contestatii. "Vizualizarea lucrarii nu poate conduce la reevaluarea sau modificarea notelor acordate candidatului respectiv", potrivit metodologiei de organizare si desfasurare a examenului.
Incepand din acest an, in calcularea mediei de admitere in liceu, media de la Evaluarea Nationala reprezinta 75 la suta, fata de 50 la suta in anii trecuti, scazand astfel la 25 la suta ponderea notelor din ciclul gimnazial.
Repartizarea computerizata in licee va avea loc in trei etape. In prima etapa de admitere se pot inscrie candidatii din seria curenta, precum si cei din seriile anterioare care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2014-2015.
Din 4 pana in 8 iulie vor fi completate optiunile in fisele de inscriere de catre absolventii clasei a VIII-a si de catre parintii acestora, asistati de diriginti, si vor fi verificate fisele editate de calculator, pentru corectarea eventualelor greseli.
Dupa ce baza de date va fi verificata de Comisia Nationala de Admitere, in 15 iulie va avea loc repartizarea computerizata a absolventilor inscrisi in prima etapa. Listele cu candidatii vor fi afisate in 16 iulie la scolile in care elevii au invatat si la liceele la care au fost repartizati, iar pana in 25 iulie pot fi depuse dosarele de inscriere.
A doua etapa de admitere va avea loc in perioada 16 -31 iulie. In perioada 16-21 iulie vor fi completate fisele de optiuni de catre candidatii care nu au participat la prima repartizare si de catre cei care au ramas nerepartizati. Repartizarea computerizata a candidatilor din etapa a doua de admitere va avea loc in 24 iulie, in aceeasi zi urmand sa fie afisate listele la scoli si licee. Candidatii repartizati vor putea depune dosarele de inscriere la licee in perioada 24-25 iulie.
In 25 iulie, liceele vor transmite situatia locurilor ramase libere in urma inscrierii candidatilor admisi in cele doua etape, iar in perioada 28-31 iulie vor fi rezolvate, de catre comisia judeteana de admitere, situatiile speciale, respectiv cele privind candidatii care nu si-au depus dosarele de inscriere in termen si cei care nu au participat la primele doua etape.
In etapa a treia de admitere in licee, repartizarea computerizata va avea loc in 4-5 septembrie, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizati in etapele anterioare, care nu s-au inscris in perioada prevazuta de metodologie sau care si-au incheiat situatia scolara mai tarziu. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1258 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006643 (s)