News Flash:

Relu Fenechiu s-a predat Politiei din Iasi

31 Ianuarie 2014
1282 Vizualizari | 0 Comentarii
relu fenechiu
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv, joi, la cinci ani de închisoare cu executare, iar fratele acestuia, Lucian Fenehiu, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul "Transformatorul". UPDATE 18:40: Relu Fenechiu s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi, după care va fi transferat la penitenciar

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat definitiv, joi, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul "Transformatorul", s-a predat, joi seară, Poliţiei Judeţene Iaşi, unde va rămâne până când va ajunge mandatul de executare a pedepsei, apoi va fi transferat la penitenciar.

Relu Fenechiu, care la momentul pronunţării deciziei instanţei se afla la locuinţa sa din municipiul Iaşi, s-a predat în jurul orei 17.30 la sediul Poliţiei Judeţene Iaşi, unde a venit singur.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Anca Vâjâiac, a declarat, joi seară, corespondentului MEDIAFAX, că Fenechiu va rămâne în arestul Poliţiei Judeţene până în momentul în care va ajunge de la Bucureşti mandatul de executare a pedepsei, cel târziu vineri. După primirea mandatului de executare a pedepsei, Fenechiu va fi transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi.

Purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Gabriela Topoliceanu, a declarat, joi seară, corespondentului MEDIAFAX că Relu Fenechiu va sta cel puţin 30 de zile la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi.

"Fenechiu va fi introdus într-un regim de carantinare şi de observare timp de 21 de zile, la fel ca fiecare nou deţinut care ajunge la penitenciar. În maxim 30 de zile se va întocmi o comisie, la Bucureşti, care va stabili regimul de executare în care va fi încadrat. În funcţie de acest regim se va vedea dacă Relu Fenechiu va rămâne sau nu la Penitenciarul Iaşi", a mai declarat Gabriela Topoliceanu.

Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi are trei tipuri de regim de detenţie: deschis, închis sau de maximă securitate.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a menţinut pedeapsa dispusă în 12 iulie 2013 de un complet de trei judecători în cazul deputatului PNL Relu Fenechiu, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, acesta urmând să execute cinci ani de închisoare.

La aceeaşi pedeapsă au fost condamnaţi fratele fostului ministru al Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian.

Ioan Turbatu, director general al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2002-2004, şi Ion Mărghidan, director general al aceleiaşi instituţii în perioada 2004-2005, au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Instanţa a mai dispus ca cei şase inculpaţi să plătească, în solidar, peste 5,7 milioane de lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova.

Decizia instanţei supreme este definitivă, cei şase urmând să fie încarceraţi.

Deputatul Relu Fenechiu (48 de ani), preşedintele Comisie de afaceri europene, se află în prezent la Iaşi, acolo unde are şi domiciliul. După decizia instanţei, Relu Fenechiu se poate prezenta la o secţie de poliţie, de unde să fie dus în arest, în caz contrar poliţiştii vor pune în executare mandatul de executare a pedepsei.

În 12 iulie 2013, Relu Fenechiu, atunci ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanţa supremă, în dosarul "Transformatorul", la cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. În urma deciziei de condamnare, Relu Fenechiu a demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor.

Tot atunci, Lucian Fenechiu şi Mihai Bogdan Damian au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare cu executare, iar Ioan Turbatu şi Ion Mărghidan au primit pedepse de câte şase ani de închisoare cu executare, ultimii doi pentru abuz în serviciu în formă calificată. Petru Andronache a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Decizia a fost atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, care joi a dat o decizie definitivă în această cauză.

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca "Transformatorul", fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

Fratele acestuia, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC Euro Plus SRL Iaşi şi acţionar al SC Fene Grup SA, au fost acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

Ioan Turbatu a fost judecat pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, iar Ion Mărghidan şi Petru Andronache, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată.

Potrivit DNA, pe lângă achiziţiile normale de echipamente şi piese de schimb, în perioada 2002 - 2005, SISEE Moldova a realizat şi achiziţii de la un grup de patru firme - SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene Grup SA şi SC Euro Plus SRL - fără să respecte prevederile legislaţiei cu privire la achiziţiile publice, în condiţii de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi, fabricate în anii 1970 - 1980.

Totodată, procurorii au arătat că 99,98 la sută dintre produsele respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final achiziţii de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile şi cauzatoare de prejudicii bugetului societăţii, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total a fost estimat la 7.529.594,1 lei (6.327.390 de lei plus TVA), reprezentând valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziţionate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate în perioada 2002 - 2005, fiecare act material însemnând o achiziţie publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL şi SC Tehnorom SRL.

Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice "Electrica Serv" SA - SISE Electrica Moldova s-a constituit parte civilă în această cauză, pentru suma reprezentând valoarea prejudiciului. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1164 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008360 (s)