PSALMUL 13 al lui David

Zis‑a cel nebun in inima sa: «Nu este Dumnezeu!» Stricatu‑s‑au oamenii si urati s‑au facut intru indeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunatate, nu este pana la unul.

Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, sa vada de este cel ce intelege sau cel ce cauta pe Dumnezeu.

Toti s‑au abatut, impreuna netrebnici s‑au facut; nu este cel ce face bunatate, nu este pana la unul.

Oare, nu se vor intelepti toti cei ce lucreaza faradelegea? Cei ce mananca pe poporul Meu ca painea, pe Domnul nu L‑au chemat.

Acolo s‑au temut de frica, unde nu era frica, ca Dumnezeu este cu neamul dreptilor.

Saracul nadajduieste in Domnul si voi ati ras de nadejdea lui, zicand: Cine va da din Sion mantuire lui Israel?

Dar cand va intoarce Domnul pe cei robiti ai poporului Sau, bucura‑se‑va Iacob si se va veseli Israel.

***
Psalmul acesta este cuprins in cadrul Catismei a II-a. Dupa aceasta catisma se rosteste urmatoarea rugaciune:

DUPA A DOUA CATISMA
Sfinte Dumnezeule… Preasfanta Treime… Tatal nostru…
Apoi troparele, glasul al 2‑lea:

Eu sunt, Doamne, pomul cel neroditor, care nici o roada de pocainta nu aduc si ma tem de taiere, si de focul cel nestins ma infricosez. Pentru aceea ma rog Tie: mai inainte de imprejurarea aceea, intoarce‑ma si ma mantuieste!

Ca valurile marii s‑au ridicat asupra mea faradelegile mele si ca o corabie pe luciul marii ma inviforez de multimea greselilor: Tu, Doamne, indrepteaza‑ma prin pocainta la limanul cel lin si ma mantuieste!

Slava…
Miluieste‑ma! a zis David. Si eu strig catre Tine: gresit‑am, Mantuitorule: ci, stergandu‑mi pacatele prin pocainta, miluieste‑ma!

Si acum…
Mijlocitoarea cea fierbinte a crestinilor, roaga pe Fiul tau, Nascatoare de Dumnezeu, sa ne izbaveasca de toata rautatea si necazul vrajmasului si sa ne dea iertare de cele ce am gresit, pentru indurarile cele milostive, cu rugaciunile tale, Maica Fecioara!

Apoi Doamne miluieste (de 40 de ori) si rugaciunea aceasta:

Stapane intru tot puternice, Parintele Domnului nostru Iisus Hristos, al Unuia‑Nascut Fiului Tau, da‑mi trup neintinat, inima curata, minte treaza, cunostinta neratacita si venirea Duhului Sfant, spre castigarea si incredintarea adevarului celui intru Hristosul Tau, cu Care Ti se cuvine slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Duhul Sfant. Amin.

***
Psaltirea proorocului si imparatului David este, dintre cartile canonice ale Vechiului Testament, poate cea mai citita carte in randul credinciosilor nostri.

Psalmii sunt rugaciuni de lauda a lui Dumnezeu si, in acelasi timp, rugaciuni de pocainta. Ei exprima framantarile din sufletul omului, poate mai bine decat oricare alte texte sfinte si, in aceeasi masura, recunosc in fata lui Dumnezeu pacatosenia oamenilor, dar si parerea lor de rau, si dorinta de indreptare. Psaltirea este o carte dramatica. E cartea fiecarui suflet „necajit si dosadit“, cum se spune in limbaj vechi romanesc. Fiecare se regaseste in ea. E de ajuns sa incepi lectura, ca sa n-o mai lepezi din mana. Simti ca e cartea ta, cartea credintei tale, a caderilor tale. Simti insa ca e si cartea sperantelor tale. E cartea impacarii cu Dumnezeu.

Izbavirea de vrajmasi este una dintre cererile dese ale Psaltirii. In popor exista o vorba: „Te pun la Psaltire!“ Adica voi citi Psaltirea, cu speranta ca Dumnezeu va lamuri lucrurile. Caci ea se citeste cu umilinta si speranta si, dupa lectura ei, vine lamurirea si se infaptuieste dreptatea lui Dumnezeu. Psaltirea se citeste mult de catre credinciosii ortodocsi. Psalmii sunt mangaietori. Indeamna la pocainta, ne fac mai buni, mai credinciosi, mai atenti fata de Dumnezeu si fata de aproapele nostru. Prin psalmi se cere iertarea pacatelor, se recunoaste slabiciunea firii omenesti si se cere intarire in lupta cu ispitele si cu diavolul.