News Flash:

Primaria cedeaza gratuit o scoala Mitropoliei Banatului

14 Aprilie 2014
1296 Vizualizari | 0 Comentarii
Aleşii locali vor avea pe ordinea de zi a şedinţei de marţi un proiect de hotărare care prevede trecerea clădirii şi a terenului în care a funcţionat pe vremuri Şcoala Generală nr. 9 de pe bulevardul Liviu Rebreanu, aproape 8.000 de metri pătraţi, din administrarea consiliului local în cea a Mitropoliei Banatului – Arhiepiscopia Timişoarei. Totul, gratuit. Acolo ar urma să funcţioneze în continuare tot o şcoală, dar una privată – Şcoala Ortodoxă „Antim Ivireanul” -, unde elevilor li se percep taxe de şcolarizare, precum şi o grădiniţă. Reprezentanţii Primăriei Timişoara au încercat de-a lungul timpului să mute în clădirea de pe bulevardul Liviu Rebreanu ba Liceul de Arte Plastice, ba Colegiul Tehnic de Vest, dar reprezentanţii unităţilor de învăţământ au refuzat spaţiul, motivând în principal că e prea departe de centrul oraşului, iar autorităţile locale au cedat. S-au aprobat şi hotărâri de consiliu local în acest sens, dar n-au fost puse în aplicare, imobilul de pe Rebreanu rămânând gol.

Acum, spun oficialii municipalităţii, clădirea a fost cerută de Mitropolia Banatului. Solicitarea a venit la sfârşitul lunii martie, iar cei de la primărie s-au mişcat repede şi a fost deja elaborat un proiect de hotărâre, care va fi discutat marţi în consiliul local.

„În acest imobil a funcţionat Şcoala Generală nr. 9 şi a devenit disponibil în urma comasării activităţii şcolare cu Liceul de Arte Plastice (…) Menţionăm că Liceul de Arte Plastice funcţionează in imobilul situat în Timişoara, Bd. Gen. Dragalina nr. 8 (…) În consecinţă, imobilul este momentan liber şi considerăm necesară şi oportună ocuparea acestuia cu o unitate de învăţământ. Mitropolia Banatului – Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei a solicitat alocarea imobilului din str. Liviu Rebreanu nr. 35, în care a funcţionat Şcoala Generală nr. 9, pentru desfăşurarea activităţilor de învăţământ ale instituţiilor Şcoala „Sf. Antim Ivireanul” şi Grădiniţa „Troiţa”. Aceste unităţi de învăţământ sunt cuprinse şi aprobate în Anexa nr. 3, de învăţământ privat autorizat, care face parte integrantă din HCLMT nr. 26/28.01.2014 (…) prin care s-a aprobat organizarea şi funcţionarea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi privat din Municipiului Timişoara, pentru anul şcolar 2014-2015”, explică reprezentanţii primăriei.

Astfel, se doreşte transmiterea imobilului de pe Rebreanu – clădirea şcolii, cu S+P+2E, centrală termică, sală de sport şi teren aferent, un total de aproape 8.000 de metri pătraţi, în administrarea Mitropoliei Banatului – Arhiepiscopia Timişoarei, pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitate de prelungire. Primăria ar urma să mai poată folosi sala de sport, „în limita programului disponibil”.

Școalaa Primară „Sf. Antim Ivireanul”, prima şcoală privată ortodoxă din judeţul Timiş, funcţionează sub patronajul Arhiepiscopiei Timişoarei şi al Asociaţiei Prologos. A fost inaugurată în 2012, fiind situată pe strada Aluniş din Timişoara, tot într-un imobil atribuit de primărie. Taxa de şcolarizare este de 600 de lei pe lună per elev pentru anul şcolar 2014-2015, ne-au spus reprezentanţii şcolii. La Grădiniţa Ortodoxă „Troiţa”, care funcţionează pe strada Academician Alexandru Borza (Trandafirilor), în zona Parcului Rozelor, taxa este de 700 de lei pe lună.

Reprezentanţii municipalităţii spun că imobilul va fi dat în administrare gratuit pentru că au fost asiguraţi de solicitanţi că… nu se vor percepe taxe. „Clădirea va fi dată în administrare gratuit pentru că e o şcoală. Va fi ca orice altă şcoală. Ei au un proiect… Probabil nu se vor lua taxe pe viitor, eu am întrebat…”, spune şeful Direcţiei instituţii şcolare, medicale, sportive şi culturale a primăriei, Mihai Costa. La fel, viceprimarul Dan Diaconu ne-a spus că „şcoala este publică” şi că a fost asigurat că nu se vor percepe taxe.

Pentru clădirea de pe Aluniş nr. 36 în care funcţionează şcoala acum, atribuită Arhiepiscopiei printr-o hotărâre de consiliu din 2011, s-a plătit iniţial o chirie de 756 de lei pe lună. Ulterior, printr-o altă hotărâre, în 2013, s-a stabilit valoarea chiriei la aproape 485 de euro pe lună pentru acel spaţiu, iar imediat după, tot anul trecut, autorităţile au decis să atribuie imobilul în folosinţă gratuită, prin contract de comodat, pentru 5 ani, Mitropoliei Banatului – Arhiepiscopia Timişoarei, cu destinaţia de unitate de învăţământ. Tion.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1217 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007679 (s)