Polițistul rănit a fost preluat de un echipaj al ambulanței care l-a transportat în stare gravă la spital. Omul legii a fost operat, luni dimineață, povestesc colegii lui, iar intervenția a durat mai bine de șase ore. Starea agentului este însă critică, povestesc ceilalți polițiști. El a suferit o fractură craniană, iar următoarele 48 de ore vor fi decisive. De cealaltă parte, romii agresivi au reușit să scape și s-au făcut nevăzuți. Polițiștii i-au dat însă în urmărire. Căutau cinci bărbați și o femeie, însă fără rezultat. Au reușit să dea de urma lor luni, la ora 13:00, atunci când cinci dintre agresori au mers la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara. Romii au cerut, culmea, certificate medico-legale pentru că au fost agresați. Au fost luați pe sus de oamenii legii și au ajuns la secție acolo unde au fost audiați. Procurorul care se ocupă de caz a decis să îi cerceteze pe romii agresivi în stare de libertate. Tion.ro
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1137 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005886 (s)
Comentarii (0)