News Flash:

Peste 200 de grupe mici in gradinitele din judetul Timis. Inscrierile incep luni

18 Mai 2016
1066 Vizualizari | 0 Comentarii
gradinita1
Incepe inscrierea copiilor la gradinite. Copiii intre 3 si 6 ani pot fi inscrisi la gradinitele din judetul Timis de la inceputul saptamanii viitoare, in grupa mica (cu predilectie) sau in alte grupe, daca parintii au decis sa-i dea mai tarziu la „gradi”. In Timis sunt disponibile pentru anul scolar 2016/2017 locuri in peste 200 de grupe mici.
Inscrierea copiilor in grupa mica (ori in alte grupe, daca micutul calca pentru prima data intr-o gradinita si este mai mare) incepe de luni, 23 mai, in Timis. Pentru cei care vor intra in grupa mica sunt disponibile 217 „clase” in judetul Timis. In Timisoara sunt aproximativ 100 de grupe mici, conform reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Timis. In anul scolar urmator (2016-2017), la nivelul judetului Timis vor fi, conform planului ISJ, aproximativ 850 de grupe (mici, mijlocii si mari) in tot judetul. Fiecare grupa mica si mijlocie are un numar maxim de 20 de copii, iar cea mare – 30. In aceste zile, insa, s-ar putea schimba legislatia, printr-o decizie a parlamentarilor, si s-ar putea inscrie un numar de 30 de copii in fiecare grupa, fie ea mare ori mijlocie, scrie tion.ro.
Astfel, in perioada 23 mai – 10 iunie 2016 – ora 16.00, parintii copiilor vor putea inregistra solicitarile de inscriere in unitatile de invatamant cu nivel prescolar care au locuri disponibile pentru anul scolar 2016 – 2017. Inscrierea se face la fiecare gradinita, iar orarul este stabilit de conducerea unitatii de invatamant si va fi afisat la loc vizibil, in fiecare gradinita, pentru informarea parintilor si a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia, daca exista.
Ocuparea locurilor disponibile se realizeaza in ordinea descrescatoare a grupelor de varsta, respectiv grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) grupa mica (copii de 3 ani), si, in limita locurilor disponibile, pot fi inscrisi in grupa mica si copii cu varsta cuprinsa intre 2 si 3 ani.
Documente necesare inscrierii:
Pe langa cererea-tip, parintele/tutorele legal depune la unitatea de invatamant:
copie certificat de nastere copil
copie C.I. parinte/tutore/reprezentant legal
documentele care dovedesc indeplinirea criteriilor de departajare generale/specifice ale celor trei unitati de invatamant pentru care au optat
In situatia in care intr-o unitate de invatamant numarul cererilor de inscriere a copiilor in invatamant prescolar, primite de la parinti, este mai mare decat numarul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv criteriile de departajare generale si criterii de departajare specifice.
Criteriile generale de departajare sunt urmatoarele:
Existenta unui document care dovedeste ca este orfan de ambii parinti; situatia copilului care provine de la o casa de copil/un centru de plasament/plasament familial se asimiliaza situatiei copilului orfan de ambii parinti;
Existenta unui document care dovedeste ca este orfan de un singur parinte;
Existenta unui frate/a unei surori inmatriculat/inmatriculate in unitatea de invatamant respectiva;
Existenta unui certificat medical de incadrare in grad de handicap a copilului;
In cazul in care numarul cererilor de inscriere, primite de la parinti, este mai mare decat numarul de locuri libere, repartizarea copiilor se face in ordinea descrescatoare a numarului de criterii generale de departajare cumulate de fiecare copil: se repartizeaza la inceput copiii care indeplinesc trei dintre criteriile mentionate anterior, apoi copiii care indeplinesc doua criterii si, in final, copiii care indeplinesc doar unul dintre criteriile mentionate.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1149 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007586 (s)