News Flash:

Perchezitii la Consiliul Judetean Dolj: Au fost ridicate zeci de cutii cu documente

12 Decembrie 2013
1305 Vizualizari | 0 Comentarii
Percheziţiile de la sediul Consiliului Judeţean Dolj s-au încheiat, miercuri seară, după mai mult de 12 ore, anchetatorii ridicând zeci de cutii cu documente, iar reprezentanţi ai instituţiei au declarat că nicio persoană nu a fost reţinută în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX. Procurorii DNA au părăsit, miercuri, în jurul orei 21.30, sediul Consiliului Judeţean Dolj, de unde au ridicat zeci de cutii pline cu documente, dar şi unităţi de calculator, care vor fi analizate la Bucureşti.

Reprezentanţi ai CJ Dolj au declarat că nicio persoană nu a fost reţinută în urma percheziţiilor.

Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a părăsit sediul instituţiei, însoţit de vicepreşedintele Cristinel Iovan şi de administratorul public al judeţului Dolj Florin Stancu, la puţin timp după plecarea anchetatorilor. Ion Prioteasa a declarat, într-un comunicat de presă emis miercuri seară, că va pune la dispoziţia anchetatorilor toate documentele care îi vor fi solicitate.

"Ne aflăm în cursul unei proceduri legale, în cadrul căreia ne-au fost solicitate o serie de documente pe care procurorii le consideră necesare în verificările pe care le desfăşoară. Toate aceste documente le-au fost puse la dispoziţie astăzi şi, aşa cum deja i-am asigurat pe cei care derulează verificările, le vom furniza în continuare orice alte înscrisuri şi informaţii pe care le vor considera utile pentru buna desfăşurare a acestui control, cu transparenţa care a caracterizat mereu activitatea Consiliului Judeţean Dolj. Îmi exprim convingerea că verificările de astăzi vor înlătura eventualele suspiciuni legate de aspectele care fac obiectul acestui control", a arătat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Întrebat de jurnalişti cum comentează ancheta DNA, vicepreşedintele CJ Dolj Cristinel Iovan a declarat: "Ce aţi văzut în comunicatul DNA. Mai mult de atât, nu ştim nici noi".

"Am pus la dispoziţie mai multe documente care s-au luat de la mai multe direcţii al Consiliului Judeţean, nu ştim despre ce este vorba, diverse documente. Este o cercetare în desfăşurare şi nu putem să dăm amănunte. Eu, personal, nu ştiu mai multe", a declarat Ileana Măjină, directoarea Direcţiei de Afaceri Europene, dezvoltare regională şi relaţii publice din cadrul CJ Dolj, care a precizat că nu va fi audiată la Bucureşti.

Procurorii DNA au făcut, miercuri, percheziţii şi la locuinţa din Craiova a preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Miercuri, în jurul orei 13.30, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a ajuns la sediul instituţiei cu o maşină condusă de un şofer, autoturismul fiind urmat de un autovehicul al Jandarmeriei, precum şi de o maşină în care se aflau procurori.

Întrebat de jurnalişti, la intrarea în sediul instituţiei, despre ancheta DNA şi despre percheziţiile la locuinţa sa, Prioteasa a declarat: "Vom vedea. Nu am ce să comentez. A fost o procedură legală. Oamenii (procurorii -.n.r) s-au purtat corect şi o să vedem cum se desfăşoară lucrurile aici (n.r. - la Consiliul Judeţean). Nu s-au luat decât documente personale (în urma percheziţiilor la locuinţa sa-n.r.). Au venit de azi-dimineaţă de la ora 8.00 şi abia acum ajung aici şi vedem ce se întâmplă şi aici".

Într-un comunicat transmis miercuri dimineaţă, DNA preciza că percheziţiile de la sediul Consiliul Judeţean Dolj au loc într-un dosar în care sunt vizaţi opt funcţionari ai instituţiei, care ar fi intervenit pentru adjudecarea unor licitaţii de către firme agreate, pentru care percepeau un "comision" din valoarea contractelor.

Conform sursei citate, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura Centrală fac cercetări faţă de opt funcţionari ai Consiliului Judeţean Dolj, care ar fi intervenit în procedurile de atribuire a contractelor ce aveau ca beneficiari instituţia publică, "direcţionându-le către firmele agreate, percepând în schimb un «comision» din valoarea contractelor".

"Din cercetările efectuate de procurori până în acest moment a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, prin eludarea cadrului legal în domeniul achiziţiilor publice, funcţionarii publici din cadrul Consiliului Judeţean Dolj implicaţi au favorizat agenţi economici cărora le-au fost atribuite lucrări direct, fără publicarea anunţului de intenţie (ex - contracte de prestări servicii prin «fragmentarea» lucrărilor, în scopul justificării procedurii de achiziţie atribuite direct la 3 societăţi comerciale preferate pentru Centrul de recuperare şi reabilitare a persoanelor cu handicap «Sfântul Dimitrie cel Nou» Filiaşi) ori prin interpunerea unor societăţi comerciale «preferate»", preciza DNA.

Totodată, potrivit procurorilor, funcţionarii publici implicaţi ar fi aprobat şi avizat plăţi nejustificate, solicitate de firmele cărora le-au fost acordate lucrări cu încălcarea prevederilor legale, "susţinând astfel interesele societăţilor «protejate», în detrimentul obiectivelor publice".

Contractele acordate prin încălcarea prevederilor legale privind achiziţiile publice au vizat proiecte de consolidare şi restaurare ale unui muzeu, ale Centrului Cultural Brâncuşi - Centru Turistic Interactiv, un punct de operare aeromedicală SMURD, reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Centrul de coordonare şi conducere a intervenţiei în caz de dezastre în regiunea transfrontalieră, proiecte realizate, în parte, din fonduri europene, a precizat DNA.

"Având în vedere că lucrările respective erau finanţate din fonduri publice şi din fonduri europene, în această modalitate a fost creat un prejudiciu în bugetul Consiliului Judeţean Dolj, precum şi în bugetele Uniunii Europene", potrivit sursei citate.

Funcţionarii publici din cadrul Consiliului Judeţean Dolj care au atribuit aceste contracte ar fi pretins cotă procentuală din valoarea unora dintre acestea.

DNA mai preciza că în acest caz au loc zece percheziţii.

Ion Prioteasa se află la cel de-al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj.

În aprilie, mai multe spaţii medicale ale Ambulatorului de specialitate de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Dolj, au fost inaugurate, după ce au fost reabilitate în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, în valoare de 8,2 milioane de euro.

Lucrările de reabilitare şi modernizare a Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova au început în luna mai a anului trecut în cadrul unui proiect de peste 34 de milioane de lei din fonduri europene, care a fost întocmit în 2007, dar care, din lipsa banilor, nu a putut fi pus în aplicare.

Ion Prioteasa afirma, la inaugurarea primelor spaţii ale Ambulatorului de specialitate, că vor continua investiţiile la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde se doreşte extinderea Unităţii de Primiri Urgenţă şi construirea unei clădiri noi destinate unei clinici de chirurgie cardio-vasculară şi cardiologie intervenţională.

Consiliul Judeţean Dolj, în calitate de beneficiar, a obţinut finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, pentru proiectul "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova". Valoarea totală a proiectului este de 34.506.339,06 lei (8.215.795 euro).

În august, şeful CJ Dolj, Ion Prioteasa, anunţa finalizarea proiectului tehnic pentru Centrul Internaţional "Constantin Brâncuşi", care urmează să fie construit în curtea Muzeului de Artă din Craiova. El preciza că proiectul trebuie prezentat Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, pentru obţinerea finanţării de circa şase milioane de euro. Muzeul de Artă din Craiova, clădire de patrimoniu, este consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat din fonduri europene, în valoare de 26,8 milioane de lei. Pe lângă această sumă, CJ Dolj a alocat suma de 1,5 milioane de lei, fără TVA, sumă necesară pentru efectuarea unor lucrări suplimentare de restaurare. Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1296 (s) | 32 queries | Mysql time :0.006156 (s)