News Flash:

Numarul arborilor taiati ilegal in judetul Caras-Severin a crescut cu peste 30 la suta fata de anul trecut

12 Decembrie 2013
1278 Vizualizari | 0 Comentarii
Volumul arborilor tăiaţi ilegal în judeţul Caraş-Severin a crescut cu 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, fapt ce a dus şi la creşterea valorică a pagubelor, a declarat miercuri, la şedinţa de Dialog Social, Romel Buzescu, şeful Inspecţiei Silvice şi de Vânătoare Caraş-Severin. 

S-a constatat că peste 90% din volumul arborilor tăiaţi ilegal se găseşte în pădurile private neadministrate, dar şi Direcţia Silvică, din cauza gestionării superficiale a cantoanelor silvice. Creşterea volumului arborilor tăiaţi ilegal se constată în special în pădurile proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, adică a primăriilor, fără contracte de administrare.

În ceea ce priveşte numărul contravenţiilor, însă, comparativ cu anul trecut se constată o scădere cu 49% şi, implicit, o scădere a valorii amenzilor. Acest lucru se datorează faptului că cele mai multe contravenţii sunt aplicate persoanelor fizice care au tăiat arbori de valoare economică mică din suprafeţele de pădure pe care le deţin, respectiv, lemn de foc.

'Situaţia se înregistrează la pădurile private neadministrate, lucru care se va rezolva cu ajutorul noului Cod Silvic. Aici mă refer la faptul că persoanele fizice care au în posesie suprafeţe împădurite sub 30 ha vor beneficia de pază gratuită efectuată de personalul silvic', a afirmat ing. Romel Buzescu.

În ceea ce priveşte prelucrarea, depozitarea şi transportul materialului lemnos, neregulile sancţionate în acest an ţin de documentele de provenienţă, de transportul fără avize de însoţire completate corespunzător, de paza pădurii, de tăieri de arbori nemarcaţi, ori de lipsa raportărilor şi a operării datelor în sistemul specializat. 

'E o oarecare creştere a fenomenelor contravenţionale pe aceste segmente, cu şase procente, dar şi o scădere a celor infracţionale, cu patru procente', susţine şeful ISV Caraş-Severin. 

Suprafaţa totală a pădurilor din Caraş-Severin este de aproape 450.000 de hectare, care reprezintă 52,6% din suprafaţa judeţului, în condiţiile în care media pe ţară este de 26 procente. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1130 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005274 (s)