News Flash:

Mircea Basescu, condamnat la INCHISOARE CU EXECUTARE!

8 Ianuarie 2016
1250 Vizualizari | 0 Comentarii
mircea basescu arest
Mircea Basescu a fost condamnat, vineri, la patru ani de inchisoare cu executare, pentru trafic de influenta, in dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, iar Marian Capatana a primit o pedeapsa de trei ani de inchisoare, pentru complicitate la trafic de influenta.
Magistratii Tribunalului Constanta i-au condamnat, vineri dimineata, pe Mircea Basescu la patru ani de inchisoare cu executare, pentru trafic de influenta, iar pe Marian Capatana la trei ani de inchisoare cu executare, pentru complicitate la trafic de influenta.
Decizia instantei nu este definitiva si poate fi contestata la Curtea de Apel Constanta, in termen de zece zile de la comunicare.
Din pedepsele celor doi urmeaza sa se scada perioada arestului preventiv si cea a arestului la domiciliu. Mircea Basescu si Marian Capatana au fost arestati preventiv si la domiciliu din 19 iulie 2014 pana in 24 iunie 2015.
Magistratii au mai dispus in cazul celor doi pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a fi alesi in autoritatile publice sau in orice alte functii publice si a dreptului de a ocupa functii care implica exercitiul autoritatii de stat.
Totodata, Tribunalul Constanta a mentinut sechestrul instituit pe bunurile lui Mircea Basescu si ale lui Marian Capatana, precum si masura controlului judiciar pentru cei doi.
De asemenea, cei doi au fost obligati sa achite cheltuieli de judecata de 3.000 de lei, iar instanta a mai decis confiscarea sumei de 265.000 de euro de la acestia.
Pe de alta parte, instanta a respins ca nefondata cererea formulata de Florin Anghel de restituire a sumei de 600.000 de euro pe care membrii familiei acestuia sustineau ca i-ar fi dat-o drept mita lui Mircea Basescu pentru a interveni pentru obtinerea unei decizii favorabile intr-un dosar al lui Bercea Mondial.
Tribunalul Constanta a amanat de mai multe ori pronuntarea in dosarul in care Mircea Basescu a fost judecat pentru trafic de influenta, iar Marian Capatana pentru complicitate la trafic de influenta.
In 11 decembrie 2015, la Tribunalul Constanta a avut loc ultimul termen in acest dosar, iar cu acel prilej DNA a cerut condamnarea la inchisoarea cu executare pentru Mircea Basescu si Marian Capatana, in cazul primului solicitand ca pedeapsa sa fie orientata spre maximul prevazut de lege.
Avocatul lui Mircea Basescu, Florin Surghie, a cerut achitarea clientului sau, spunand ca nu exista dovezi in legatura cu savarsirea faptei, iar, in cazul in care instanta va considera ca este nevoie de o pedeapsa cu inchisoarea, aceasta sa fie cu suspendare.
Aparatoarea lui Marian Capatana, Nineta Anghelina, a afirmat in fata instantei ca doreste pentru clientul sau o pedeapsa cu suspendare sau la o pedeapsa orientata catre limita minima prevazuta de lege precizand ca acesta nu are antecedente penale si ca are un copil minor in intretinere.
Mircea Basescu a fost judecat, alaturi de Marian Capatana, in dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestati preventiv dupa ce familia lui Bercea Mondial a facut publice inregistrari realizate pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenta de care este acuzat fratele fostului presedinte al tarii.
In 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanta a decis ca Mircea Basescu, care se afla in arest preventiv din 20 iunie 2014, sa fie judecat in arest la domiciliu, aceeasi decizie fiind luata si in cazul lui Marian Capatana.
In iunie 2015, Curtea de Apel Constanta a decis definitiv ca Mircea Basescu si Marian Capatana sa fie pusi sub control judiciar in dosarul in care sunt judecati pentru trafic de influenta, respectiv complicitate la trafic de influenta. Atunci, instanta a dispus, de asemenea, ca Mircea Basescu nu avea voie sa paraseasca judetul Constanta si sa se apropie sau sa comunice cu participantii la comiterea infractiunilor si cu martorii din dosar, iar Marian Capatana nu putea parasi municipiul Bucuresti si nu se putea apropia de participantii la comiterea infractiunilor si de martorii din dosar.
In 18 august, magistratii Curtii de Apel Constanta au respins, ca nefondata, o contestatie formulata de Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Constanta impotriva unei incheieri de sedinta din 12 august, pronuntata de Tribunalul Constanta, prin care lui Mircea Basescu si lui Marian Capatana le-a fost inlocuita interdictia de a depasi limita teritoriala a judetului Constanta, respectiv limita teritoriala a municipiului Bucuresti, cu obligatia de a nu parasi tara decat cu incuviintarea prealabila a instantei. Hotararea instantei este definitiva.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1265 (s) | 32 queries | Mysql time :0.019356 (s)